Deoarece trăim într-o lume în evoluţie accelerată, apare imperativă necesitatea păstrării, la vârsta de adult, a unor trăsături proprii copilăriei: curiozitatea, plăcerea de a cerceta, bucuria de a descoperi.

Nicolae Iorga, marele istoric, spunea: „… puneţi copiii în faţa monumentelor în care este incorporată istoria … şi în felul acesta istoria poporului nostru nu va mai fi o materie de învăţat pe de rost şi de uitat mâine, ci un element de putere şi iniţiativă în sufletul fiecăruia dintre ei.” Copiii rămân cu imaginea locurilor vizitate pentru toată viaţa.

Materialul istoric local îndeplineşte atât o funcţie instructivă cât şi una educativă. Învăţarea istoriei nu poate fi concepută fără a îmbina în mod firesc faptele istorice de importanţă naţională cu cele de importanţă locală. Aşadar, integrarea elementelor de istorie locală în procesul didactic este o metodă mult folosită pentru îmbogăţirea conţinuturilor lecţiilor cât şi pentru sporirea gradului de atractivitate al acestora.

Inevitabil, profesorii coordonatori şi elevii sunt nevoiţi  să valorifice şi să dezvolte aptitudini, competenţe, cunoştinţe dobândite în cadrul altor discipline şcolare, prin aplicarea acestora în contexte noi, diferite.

Nu în ultimul rând, comunitatea însăşi ar putea fi beneficiara indirectă, prin „produsele” generate în cadrul diverselor activităţi desfăşurate: filme, fotografii, albume, desene etc., produse care, născute dintr-un interes special,  ar putea determina o regândire a politicii locale faţă de monumente, clădiri, obiective istorice, culturale, turistice, în sensul revalorizării, promovării şi valorificării lor.