Pierderile în învățare în rândul copiilor în timpul verii – cum le putem reduce
Când copiii se întorc la școală, primele săptămâni pot fi dificile, în special pentru că aceștia au uitat o parte din lucrurile pe care le-au învățat în anul școlar precedent. Pierderile în învățare în timpul vacanței de vară este un fenomen confirmat de cercetări, dar și de observațiile tuturor cadrelor didactice la început de an școlar.
Cercetările arată că în medie, elevii uită în vacanța de vară informații echivalente cu o lună de predare școlară, iar pierderile în învățare sunt mai ridicate când vine vorba de matematică.
Alte cercetări arată că în medie, elevii uită în timpul vacanței de vară abilități de citire formate în 1-2 luni de predare și abilități matematice formate în 1-3 luni de predare școlară. Cel mai puternic factor care prezice pierderile în învățare a fost progresul făcut de elevi în anul școlar precedent – cu cât au învățat mai mult în timpul anului școlar, cu atât au uitat mai mult în timpul verii.
Un alt factor care este asociat cu pierderile în învățare este statutul socioeconomic al familiei. Elevii din familiile din clasa mijlocie încep anul școlar cu aproximativ aceleași abilități de matematică și citire ca în anul școlar precedent, în timp ce elevii din familii cu statut socioeconomic mai scăzut încep anul școlar cu abilități diminuate. Diferența dintre abilitățile copiilor din familii cu statut socioeconomic ridicat și abilitățile copiilor din familii cu statut socioeconomic scăzut a fost echivalată cu 3 luni de învățare școlară.
Diferențele asociate cu statutul socioeconomic al familiei pot fi explicate de accesul limitat al copiilor din familii cu statut socioeconomic scăzut la activități de învățare în timpul vacanțelor. În timp, pierderile în învățare ale acestor copii se acumulează, iar șansele lor de succes școlar se reduc.
Alte explicații posibile pentru uitarea din timpul verii sunt legate de durata vacanței și de lipsa de motivație pentru învățare a copiilor în primele săptămâni de școală.
Ce măsuri pot fi implementate la școală pentru a reduce impactul uitării din timpul vacanței?
Sprijin suplimentar pentru elevi în primele săptămâni de școală: ore după școală în care copiii se pot pregăti suplimentar, pot clarifica nelămuriri sau pot explora resurse suplimentare care să îi ajute să înțeleagă sau să își amintească materia predată în anul anterior.
Stabilirea de obiective de învățare. Când elevii sunt implicați în formularea obiectivelor școlare – de exemplu, un număr de cărți de citit pe lună sau un număr de probleme de matematică de rezolvat pe săptămână pentru un anumit capitol – efectele uitării în timpul vacanței pot fi reduse.
Implicarea familiei – cu cât părinții sunt mai informați cu privire la materia predată în fiecare săptămână și, în mod ideal, cu materia pe care copiii trebuie să o recapituleze, cu atât mai ușor poate fi pentru copii să recupereze pierderile în învățare din timpul verii.
Sursa: InnerDrive.co.uk
*Sursa foto: Freepik.com
Interes general | Toate disciplinele | Ştiri
Propus de: webmaster | 24.07.2024 13:38 | 246 vizualizări
Comentarii (0)
Nu există niciun comentariu
Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.