PRO sau CONTRA teme de vacanță – argumente, dezbateri, verdict
Un singur lucru poate perturba armonia celor 3 luni de relaxare: temele de vacanță. În jurul acestui subiect se țes discuții ample între părinți, bunici sau chiar în rândul cadrelor didactice.
Părerile sunt împărțite, argumentele solide. Fiecare dintre cele două tabere își susține cu convingere punctul de vedere, fără a respinge întru totul raționamentele părții adverse. Totuși, subiectul polarizează comunitatea educațională și conferă întregului debate un aer ceremonios de tribunal.
„Boxa” apărătorilor vacanței fără prea multe teme
Așadar, pe de o parte ar fi cei care susțin faptul că vacanța de vară este o perioadă extrem de plăcută și întâmplările din această perioadă se păstrează vii în amintirea noastră peste ani și ani, aducându-ne zâmbetul pe buze.
Pentru a petrece vacanța de vară într-un mod cât mai plăcut, interesant și util, elevii trebuie să se bucure de cât mai multă mișcare în aer liber, iar în zilele caniculare lectura unei cărți la umbră este o activitate pe cât de plăcută, pe atât de utilă.
Taberele școlare dau posibilitatea copiilor să cunoască locuri și oameni, să socializeze, să se joace și să se plimbe, iar taberele tematice (pictură, sculptură, olărit) îi ajută să-și descopere sau să-și exerseze talentele într-un cadru plăcut.
În plus, susținătorii vacanțelor libere și relaxante amintesc și de raportul OECD din 2014, care a relevat faptul că elevii din România se află pe locul 6 în topul țărilor cu cele mai multe teme pentru acasă primite de adolescenții în vârstă de 15 ani.
„Boxa” apărătorilor temelor de vacanță
La rândul lor, susținătorii temelor de vacanță apelează la propriul arsenal. În primul rând invocă durata generoasă a vacanței (3 luni) și amintesc de faptul că temele nu vor ocupa niciodată întregul interval.
În plus, elevii se plâng că se plictisesc și din acest motiv unii dintre ei fie se refugiază în jocuri online total nepotrivite vârstei lor, fie exagerează cu filmele sau muzica ascultată asurzitor.
Pe de altă parte, materia învățată cu atât de mare efort de-a lungul întregului an școlar se uită dacă elevii nu o recapitulează chiar și în vacanța de vară.
Pentru a preîntâmpina lipsa de inspirație atunci când vine vorba de idei de activități, susținătorii temelor de vacanță sunt de părere că temele sunt un bun și util mod de a petrece măcar o parte a timpului.
VERDICTUL instanței
Analizând argumentele ambelor părți, specialiștii în educație au decis: dreptatea e undeva la mijloc, iar calea de împăcare la îndemâna tuturor.
Dacă prima tabără sublinia nevoia jocului, iar cea de a doua pleda pentru recapitulare și exersare a noțiunilor din timpul anului școlar, specialiștii INTUITEXT în educație oferă o serie de produse educaționale moderne având la bază exact conceptul de învățare prin joc.
Astfel, CD-urile educaționale conțin activități interactive, animații explicative și jocuri prin care elevii învață sau recapitulează materia școlară în timp ce se bucură de resurse digitale foarte atractive.
Caietele elevului sunt create pe modelul revistelor pentru copii, având o grafică plăcută și ușor de urmărit. În plus, cuprind o colecție de lecții sub forma unor fișe de învățare, cu sarcinile de învățare introduse prin formulări de tip joc, sugestive pentru înțelegerea cerințelor.
Produsul educațional online ScoalaIntuitext.ro le oferă copiilor din clasele primare ocazia de a repeta/ învăța prin joc materia predată la ore de învățătoare. Prin animații explicative, jocuri educaționale/ de logică/ de programare, șah, sudoku sau experimente interactive, copiii...
• înțeleg noțiunile pe care nu le-au înțeles la ore
• exersează materia de la școală și rezolvă temele mai ușor
• își antrenează mintea, memoria, atenția și răbdarea
• își dezvoltă istețimea, agerimea și creativitatea
• se bucură de unul dintre cele mai educative jocuri online
• își dezvoltă o cultură generală bogată
• învață noțiuni de programare
Având toate aceste produse educaționale moderne la dispoziție, părinții și profesorii vor ști că elevii învață, iar copiii vor ști că se joacă, încheind astfel o dezbatere care animă verile dintotdeauna: temele de vacanță.
Interes general | Toate disciplinele | Ştiri
Propus de: Editura_Intuitext | 27.07.2018 12:17 | 2384 vizualizări
Comentarii (0)
Nu există niciun comentariu
Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.