Şcoala cu
bune practici

68 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

PROIECT EDUCAŢIONAL

Prin acest proiect încercăm să insuflăm elevilor noştri dorinţa de a fi mai buni, mai curati, de a întâmpina această mare sărbătoare asa cum se cuvine. Considerăm că acesta este un mod de a-l aduce pe Hristos în sufletele noastre. Proiectul” are menirea de a reuni copii şi cadre didactice din toate colţurile ţării, de a crea legături durabile, prietenii unite sub acelaşi ţel, al faptelor bune, al respectului pentru obiceiuri şi tradiţii strămoşeşti. Elevii înscrişi în proiect, se vor manifesta prin lucrări practice şi plastice realizate cu interes, dăruire, păstrându-şi identitatea, valorizând istoria, credinţa şi obiceiurile locurilor din care provin.

Nume proiect: ,,Sarbatoarea Luminii prin ochii mei,,

Organizatori: Scoala Gimnaziala Clipicesti ECHIPA DE PROIECT:  prof. Teodorescu Lăcrămioara  prof. Velea Andreea  înv. Samoilă Cecilia  educ. Făcăoarul Gabriela

Condiţii de participare: Pot participa toti elevii de la ciclul prescolar, primar si gimnazial dornici de a-si promova talentul literar- artistic. Expoziţie – concurs ,, Sărbătoarea Luminii prin ochii mei,, Activităţile se vor organiza pe următoarele secţiuni: • sec

Perioadă înscriere: 23.03.2015 - 15.04.2015

Perioadă desfăşurare: 22.03.2015 - 30.04.2015

SCOPUL

Afirmarea şi stimularea potenţialului creativ al elevilor prin intermediul artelor plastice şi literaturii;

Dezvoltarea interesului elevilor pentru valorificarea si perpetuarea obiceiurilor tradiţionale romaneşti legate de sărbătoarea Învierii Domnului.

OBIECTIVE SPECIFICE:

  • ·         Promovarea valorilor moral – crestine în randul elevilor;
  • ·         Adoptarea unor criterii estetice şi morale în aprecierea valorilor culturale tradiţionale;
  • · Formarea de comportamente adecvate în receptarea valorilor religioase, culturale şi de civilizaţie tradiţionala româneasca.

DESCRIEREA GRUPULUI ŢINTĂ

Grupul ţintă căruia i se adresează proiectul elevi din învăţământul primar şi gimnazial; cadre didactice îndrumătoare, din şcolile participante la activităţile din cadrul proiectului.

DURATA PROIECTULUI

Proiectul se derulează în perioada 22 martie 2015 – 30 aprilie 2015

1. Promovarea proiectului

2. Înscrierea şi primirea lucrărilor

3. Organizarea expoziţiei

4. Evaluarea şi mediatizarea rezultatelor

REZULTATE AŞTEPTATE

  • Acest concurs are menirea să stimuleze interesul elevilor pentru creaţia literară şi artistico-plastică;
  • Expoziţia cu lucrări de artă plastică va fi vizitată de toţi elevii şcolii noastre şi de către alţi elevi din comună;
  • Se va realiza o culegere cu lucrările elevilor;
  • Activitatea ca fi prezentată ca model de activitate extracurriculară.

MODALITĂŢI DE EVALUARE

  • Juriu va fi format din cadre didactice din şcoală şi reprezentanţi ai comunităţii locale;
  • Se vor stabili criterii unice de evaluare, avându-se în vedere aprecierea originalităţii, autenticităţii,       creativităţii, ingeniozităţii cu care au fost realizate creaţiile literare şi plastice;

INDICATORI DE PERFORMANŢĂ

  • Numărul participanţilor şi gradul de implicare efectivă;
  • Colaborarea cadrelor didactice implicate în proiect;
  • Interesul pentru proiect, motivarea şi soluţionarea problemelor;
  • Impactul acestuia asupra elevilor din şcoală, cadrelor didactice, comunităţii;
  • Impactul culegerii asupra promovării experienţei pozitive dobândite.

BENEFICIARII PROIECTULUI:

  • direcţi: elevii din învăţământul primar şi gimnazial; cadrele didactice
  • indirecţi: comunitatea locală.

SUSTENABILITATEA PROIECTULUI

  • implicarea comunităţii locale şi în alte activităţile şcolii;
  • iniţierea de proiecte de parteneriat cu şcoli din alte zone;
  • realizarea unui reportaj despre activitatea organizată , a unui colaj de fotografii şi a unei expoziţii .

PROMOVARE, MEDIATIZARE ŞI DISEMINARE

  • ·         prezentarea calendarului activităţilor la afişierul şcolii;
  • ·         popularizarea rezultatelor obţinute în cadrul activităţilor cu părinţii;
  • ·         realizarea unui reportaj de către elevii – reporteri;
  • ·         expunerea fotografiilor realizate pe parcursul activităţii;
  • ·         publicarea rezultatelor proiectului în revista şcolii
  • ·         prezentarea proiectului la nivelul comisiei metodice
  • ·

Interes general | Toate disciplinele | Evenimente

Propus de: daysylaly | 23.03.2015 22:40 | 1529 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (5)

0 0

24.03.2015 19:29 scumpaonutza

care este adresa la care trimitem lucrarile si care sunt sectiunile?

0 0

24.03.2015 22:19 daysylaly - Autor

REGULAMENT DE ORGANIZARE

Concursul se va desfăşura pe următoarele secţiuni:
• secţiunea I – Creaţie literară - versuri şi proză;
• secţiunea II – Artă plastica – desen, pictură, pictură pe sticlă;
• secţiunea III – Colaj/ felicitări/obiecte decorative
• secţiunea IV – Ouă încondeiate.

Creaţiile literare (poezii, compuneri, eseuri etc.) vor fi scrise pe foaie A4, Times New Roman, 12, la distanţă de un rând, cu diacritice alb-negru sau de mână. La sfârşitul fiecărei poezii sau compuneri se trec: numele şi prenumele elevului, clasa, şcoala, numele şi prenumele cadrului didactic îndrumător şi vor fi trimise atât în format electronic pe adresa de e-mail daysylaly@yahoo.com cât şi în colet alături de celelalte lucrări.
Creaţiile artistice (pictură, pictură pe sticla, colaj, felicitări, oua incondeiate) vor fi realizate în tehnică de lucru la alegere, pe suport la alegere. Pe spatele fiecărei lucrări se va specifica titlul lucrării, numele şi prenumele elevului, clasa, îndrumătorul, şcoala, localitatea, judeţul.
Un cadru didactic poate participa cu maxim 5 lucrări, indiferent de secţiunea la care participă.
În plic alături de lucrările copiilor trimiteţi şi un plic A4 autoadresat (timbrat cu timbru de 4 lei pentru expedierea diplomelor) .

Expedierea lucrărilor se va face până la data de 15 aprilie 2015, împreună cu fişa de înscriere, prin poştă pe adresa: Şcoala Gimnazială Clipiceşti (Prof. Teodrescu Lăcrămioara), comuna Ţifeşti, judeţul Vrancea, cu menţiunea PENTRU CONCURSUL „Sărbătoarea Luminii prin ochii mei”.
Jurizarea va fi realizată de către specialişti ai instituţiei organizatoare. Se vor acorda premiile I, II, III şi menţiune pentru fiecare grupă de vârstă. Diplomele vor fi trimise până la data de 30.04. 2015.
Lucrările înscrise în concurs nu se restituie.
Criterii de selectare a lucrărilor: originalitate, creativitate.
Se va organiza o expoziţie cu lucrările participanţilor pe data de 30 aprilie 2015 la Şcoala Gimnazială Clipiceşti, comuna Ţifeşti, jud. Vrancea.

Persoane de contact

Prof.Teodorescu Lăcrămioara, tel. 0740813510,e-mail daysylaly@yahoo.com

24.03.2015 22:24 daysylaly - Autor

FIŞĂ DE ÎNSCRIERE
,,SĂRBĂTOAREA LUMINII PRIN OCHII MEI ”
Proiect educaţional
Ediţia a II-a

Unitatea şcolară: …………………………………………………………………
Adresa unităţii şcolare (localitate, stradă, nr., judeţ, cod poştal) ………………………………………………………………………………………
Telefon ………………….. Fax …………………….
Nume cadru didactic participant: …………………………………
Specialitatea:
E-mail: ……………………Telefon: ……………………………..

Elevi participanţi:

Nr. crt

Numele şi prenumele
Clasa
Secţiunea

Titlul lucrării
1.
2.
3.
4.
5.

Semnătura cadrului didactic,

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 2 evenimente

«SEPTEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30

Toate evenimentele

Fotografia zilei

Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Gânduri la începutul anului școlar 24/25. Votați dar vă rugăm să și comentați!

86 voturi | 3 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN