Şcoala cu
bune practici

77 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

PROIECT EDUCATIV JUDEŢEAN

Derularea acestui proiect educaţional vine să suplimenteze activităţile desfăşurate în şcoli cu dublu scop: de a completa şi fixa conţinutul specific al acestora, pe de o parte, şi de a antrena şi exersa cât mai mult copiii în activități de colaborare și cooperare, pe de altă parte, punând, totodată accent pe valoarea estetică a creaţiilor realizate. Prin acest proiect se urmăreşte „să se dea frâu liber” imaginaţiei copiilor, să îmbine obiectivele din programele şcolare cu imaginaţia lor, dar şi conştientizarea faptului că tradiţiile trebuie păstrate şi transmise mai departe.

Nume proiect: „Sărbătoarea Paştelui în sufletul meu”

Organizatori: INFORMAȚII DESPRE APLICANT Numele instituţiei/unităţii de învăţământ aplicante: Școala Gimnazială Specială, orş. Balş, jud. Olt Adresa completă: stada Plopului, nr.16, com. Balş, Olt Nr. de telefon: 0249/451937 Site şi adresă poştă

Condiţii de participare: Proiectul se adresează copiilor şi cadrelor didactice din învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial care doresc să participe la activităţile din cadrul proiectului educaţional.

Perioadă înscriere: 15.02.2016 - 01.04.2016

Perioadă desfăşurare: 01.10.2015 - 01.06.2016

PROIECT EDUCATIV JUDEŢEAN

„Sărbătoarea Paştelui în sufletul meu”

Descrierea activităților

Proiectul se adresează copiilor şi cadrelor didactice din învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial care doresc să participe la activităţile din cadrul proiectului educaţional, după următorul calendar:

 

  • ·        
  • ·         Titlul activităţii : Întocmirea proiectului
  • ·         Data/perioada de desfăşurare :
  • ·         Locul desfăşurării: Şsoala Gimnazială Specială Balş
  • ·         Participan 2 cadre didactice
  • ·         Descrieţi pe scurt activitatea, în cel mult 5-10 rânduri:
    • ·         Documentare, redactare, identificarea aspectelor pozitive care pot susţine proiectul
    • ·         Stabilirea echipei de proiect cu specificarea atribuţiilor fiecărui membru şi având ca principiu lucrul în echipă.
    • ·         Identificarea şi atragerea în proiect a partenerilor potriviţi pentru îndeplinirea obiectivelor
    • ·         Redactarea acordurilor de parteneriat
    • ·         Elaborarea unui plan pentru managementul unor situaţii neprevăzute
    • ·         Obţinerea aprobărilor necesare desfăşurării  proiectului
    • ·         Responsabili: iniţiatorii proiectului
  • ·         Beneficiari:elevi, părinţi, cadre didactice
  • ·         Modalităţi de evaluare: fişa de evaluare, portofoliul proiectului, aprobările obţinute

 

  • ·        
  • ·         Titlul activităţii :Să ne cunoaștem partenerii de proiect - popularizarea proiectului
  • ·         Data/perioada de desfăşurare :
  • ·         Locul desfăşurării: şcolile, grădinițele și instituțiile  implicate în proiect
  • ·         Participan
  • ·         Descrieţi pe scurt activitatea, în cel mult 5-10 rânduri:
    • ·         Stabilirea procedurii de informare a grupurilor ţintă-prin afişe, Internet, presa locală şi scrisoarea metodică
    • ·         Anunţarea desfăşurării concursului și mesei rotunde în revistele de specialitate
    • ·         Postarea invita)
    • ·         Informarea colegilor în cercurile pedagogice
  • ·         Responsabili: iniţiatorii proiectului
  • ·         Beneficiari: elevi, părinţi, cadre didactice
  • ·         Modalităţi de evaluare: numărul cadrelor didactice informate, număr lucrări primite

 

  • ·        
  • ·         Titlul activităţii :” Lansarea proiectului”
  • ·         Data/perioada de desfăşurare :
  • ·         Locul desfăşurării: şcolile, grădinițele și instituțiile  implicate în proiect
  • ·         Participan
  • ·         Descrieţi pe scurt activitatea, în cel mult 5-10 rânduri:
  • ·         Se vor posta anunţuri cu desfăşurarea proiectului pe site-ul ISJ OLT, pe pagina                     

şcolii-scoalaspeciala_bals@yahoo.com, www.didactic.ro, www.educatoarea.ro

  • ·         Responsabili: iniţiatorii proiectului
  • ·         Beneficiari: elevi, părinţi, cadre didactice

Modalităţi de evaluare: monitorizarea numărului de vizualizări/accesări ale proiectului, discuţii între cadre didactice (on line şi telefonic)

 

  • ·        
  • ·         Titlul activităţii : ”Înscrierea participanţilor”
  • ·         Data/perioada de desfăşurare :
  • ·         Locul desfăşurării: Şcoala Gimnazială Specială Balş
  • ·         Participan
  • ·         Descrieţi pe scurt activitatea, în cel mult 5-10 rânduri:

Înscrierea participanţilor se va desfăşura între 15 februarie şi 01 aprilie-2016, completând fişa de înscriere anexată proiectului. Înscrierile vor fi trimise pe adresa de e-mail :  mcaluianu@yahoo.com, mada29_mdy@yahoo.com .

  • ·          Responsabili: iniţiatorii proiectului
    • ·         Beneficiari: elevi, părinţi, cadre didactice

Modalităţi de evaluare: centralizarea numărului de înscrieri/datelor participanţilor.

 

  • ·        
  • ·         Titlul activităţii : Amenajarea expoziţiei în unitatea de învăţământ iniţiatoare Data/perioada de desfăşurare :
  • ·         Locul desfăşurării: Şcoala Gimnazială Specială Balş
  • ·         Participancadre didactice implicate în proiect, elevi, inspectori școlari de specialitate
  • ·         Descrieţi pe scurt activitatea, în cel mult 5-10 rânduri:
    • ·         Primirea lucrărilor de către şcolile aplicante în proiect
    • ·         Înregistrarea lucrărilor
    • ·         Întocmirea proceselor verbale de primire-predare
    • ·         Împărţirea lucrărilor pe secţiuni şi pe clase
    • ·         Alcătuirea unei baze de date care să cuprindă numărul şcolilor participante la concurs, al elevilor şi al cadrelor didactice
    • ·         Organizarea unei expoziții cu lucrările primite
  • ·         Responsabili: iniţiatorii proiectului
  • ·         Beneficiari: elevi, părinţi, cadre didactice
    • ·         Modalităţi de evaluare:

  • ·        

Titlul activităţii Evaluarea lucrărilor şi premierea acestora

Data/perioada de desfăşurare : 11.04.2016-15.04.2016

  • ·         Locul desfăşurării: școlile, grădinițele și instituțiile implicate în proiect
  • ·         Participan
  • ·         Descrieţi pe scurt activitatea, în cel mult 5-10 rânduri:
    • ·
  • ·         Responsabili: cadrele didactice coordonatoare ale proiectului
  • ·         Beneficiari: elevi, părinţi, cadre didactice

Modalităţi de evaluare: album foto în format electronic al lucrărilor premiate.

 

  • ·        
  • ·         Titlul activităţii : Publicarea rezultatelor, trimiterea diplomelor, evaluarea proiectului
  • ·         Data/perioada de desfăşurare :
  • ·         Locul desfăşurării: Şcoala Gimnazială Specială Balş
  • ·         Participan
  • ·         Descrieţi pe scurt activitatea, în cel mult 5-10 rânduri:
    • ·
    • ·         trimiterea diplomelor
    • ·         realizarea unui album foto
  • ·         Responsabili: iniţiatorii proiectului
  • ·         Beneficiari: elevi, părinţi, cadre didactice

Modalităţi de evaluare:cantitatea de produse donate

 

  • ·        

Titlul activităţii :Bilanțul proiectului

  • ·         Data/perioada de desfăşurare :
  • ·         Locul desfăşurării: Şcoala Gimnazială Specială Balş
  • ·         Participan
  • ·         Descrieţi pe scurt activitatea, în cel mult 5-10 rânduri:
    • ·         Prezentarea  portofoliului proiectului
    • ·         Analiza rezultatelor proiectelor
  • ·         Responsabili: iniţiatorii proiectului
  • ·         Beneficiari: elevi, părinţi, cadre didactice

Modalităţi de evaluare:produsele realizate.

 

 

 

Interes general | Toate disciplinele | Evenimente

Propus de: mada29 | 25.02.2016 16:34 | 1675 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Tristetea sau depresia de sarbatori

Momente de sarbatoare

Comentarii (1)

0 0

21.03.2016 18:04 mada29 - Autor

PS. Deoarece nu exista taxa de participare, odata cu lucrarile va rugam sa trimiteti si plicuri autoadresate .Va multumim! (organizatorii)

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 10 evenimente

«DECEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

Toate evenimentele

Sondajul zilei

Sunteți un profesor care învață tot timpul? Alegeți un răspuns și comentați

51 voturi | 0 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN