Şcoala cu
bune practici

55 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

PROIECTUL EDUCATIV REGIONAL ,,SĂ ÎNVĂŢĂM DE LA BUNICI!”- EDIŢIA A VII-A 2020

Proiectul ,,Să învăţăm de la bunici!” a cunoscut an de an un interes tot mai mare din partea cadrelor didactice din toate regiunile țării. Ediția din anul acesta vine în întâmpinarea tuturor celor care doresc să păstreze viu ethosul neamului românesc prin desfășurarea unor teme ce au consacrat proiectul nostru ca încondeierea ouălor, confecționarea mărțișoarelor tradiționale, cunoașterea portului popular, confecționarea de păpuși din linguri de lemn, în port tradițional românesc, adăugând o nouă temă și anume ,,Țărăncuță, țărăncuță....” . Fiecare unitate participantă va organiza activităţi în concordanță cu cele prevăzute în proiect, premergătoare expoziţiei finale. Participanţii se vor înscrie electronic, pe baza unei fişe de înscriere şi vor trimite fotografii de la activitățile desfăşurate în cadrul proiectului. Lucrările și / sau produsele realizate de participanți în cadrul atelierelor de lucru vor fi trimise la sediul grădiniţei noastre, iar în luna iunie 2020 va fi organizată o expoziţie cu toate acestea. La final, fiecare cadru didactic va primi, pe adresa de email, albumul proiectului ce va cuprinde imagini ale lucrărilor şi fotografii din timpul activităţilor realizate și diplomele copiilor participanți.

Nume proiect: ,,SĂ ÎNVĂŢĂM DE LA BUNICI!”

Organizatori: Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 13,Iași Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi

Condiţii de participare: Până la data de 29 februarie 2020, participanţii se vor înscrie, în format electronic, la adresa de mail sainvatamdelabunici_gpp13is@yahoo.com (pe baza fişei de înscriere de mai jos). Tot la acest mail, până pe data de 25.05.2020 se vor trimite

Perioadă înscriere: 01.02.2020 - 29.02.2020

Perioadă desfăşurare: 01.02.2020 - 12.06.2020

Grădinița cu Program Prelungit nr. 13, Iaşi vă invită să participați la Proiectul Educativ Regional,,Să învăţăm de la bunici”- ediția aVII-a, aprobat în CAER 2020, poziţia 1040.
În atașament găsiți toate informațiile necesare participării la proiect.
  
 
Vă așteptăm cu drag!

Interes general | Toate disciplinele | Evenimente

Propus de: grpp13 | 02.02.2020 17:56 | 1134 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Biasul de confirmare in rolul de parinte

Comunicarea parinte - copil

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 17 evenimente

«IULIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Să avem o evaluare care sa testeze competențele elevilor la fiecare final de an. Astfel vom vedea în ce stadiu se află generația , cum putem sa îmbunatățim sistemul de educație şi profesorii care nu-şi fac treaba şi încă folosesc metode şi o gândire învechită să nu mai poată profesa. În plus , feedback-ul eleviilor sa fie luat în serios , pentru că nu e ok în 2024 doar elevul sa poată fi sacționat ,iar profesorul nu , ba chiar să abuzeze de putere.

4 voturi | 0 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: bobarucristiana2010 Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN