Şcoala cu
bune practici

68 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

SIMPOZION NATIONAL "SA CITIM PENTRU MILENIUL III", EDITIA A IIIA

,,Cine are carte, are parte” spune un vechi proverb românesc sub semnul căruia stă, de altfel, întregul program educaţional propus spre derulare în aceste pagini. Cunoaşterea este benefică în toate domeniile de activitate, este condiţia esenţială a evoluţiei, punctul de plecare în dezvoltarea individului şi a societăţii sale. Îndeplinind funcţii atât de importante, ea se dovedeşte a fi indispensabilă în adaptarea individului şi îmbogăţirea universului său cognitiv. Una dintre cele mai eficiente căi de informare o reprezintă lectura cărţilor, adevărate şi documentate izvoare de cunoaştere, a căror valoare este recunoscută şi de către societatea postmodernă în ciuda dependenţei ei de existenţa calculatorului, prieten şi duşman în acelaşi timp al lumii cărţii.

Nume proiect: SA CITIM PENTRU MILENIUL III

Organizatori: COORDONATOR: INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN GORJ ORGANIZATOR: GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.8 TG-JIU DIRECTOR: Prof.Înv.Preşc. SEVASTRU DANIELA Prof.Înv.Preşc.Smeu Mihaela Prof.Slivilescu Aurora Prof. Popescu Daniela Prof. Chivules

Condiţii de participare: CONDIŢII DE PARTICIPARE: - Lucrările si rezumatele redactate în condiţiile enunţate anterior vor fi trimise pe suport de hârtie şi în format electronic la următoarea adresă: Grădiniţa cu Program Prelungit, Nr.8, Tg-Jiu, Strada Mioriţei, Nr.

Perioadă înscriere: 01.05.2012 - 12.06.2012

Perioadă desfăşurare: 14.06.2012



GRUP ŢINTĂ :

- Educatoare, învăţători, institutori, profesori, preşcolari, elevi, alte persoane interesate de tema simpozionului ;

 

TEME(SECŢIUNI) :

  1. Sectiunea lucrari stiintifice/referate – 20 Ron;

- Cartea ca obiect cultural-ştiinţific, păstrătoare a cunoştinţelor, gândurilor şi simţirii umane acumulate în timp  - referate, lucrări ştiinţifice ;

- Auxiliarul didactic – instrument al demersului educaţional ;

- Cartea virtuală(soft-ul educaţional) – mijloc nou de cunoaştere ;

- Proiecte educative – exemple de bună-practică ;

- Produse finale – cărţi publicate, reviste, broşuri, almanahuri, monografii, etc.

 

  1. Sectiunea creatie:

- creatii literare ale cadrelor didactice si creatii ale copiilor - 10 Ron,

     - creatii artistico-plastice si practice ale prescolarilor/elevilor - 10Ron.

 

 

PERSOANE DE CONTACT :

DIR.PROF.SEVASTRU DANIELA, e-mail : danielasevastru@yahoo.com,

tel. 0353/804070

PROF.SLIVILESCU AURORA, e-mail: aslivilescu@yahoo.com,

tel. 0763609716

PROF. SMEU MIHAELA, tel. 0762652749, 0727338872

PROF. VADUVA IONELA, e-mail:vaduvaneli79@yahoo.com, tel. 0766258513

 

RECOMANDĂRI PRIVIND REDACTAREA:

-          Fiecare lucrare va avea minimum 4 (patru) pagini format A4.  

-         Lucrarea va fi scrisă în Microsoft Word cu caractere Times New Roman, cu diacritice, corp de literă 12, tehnoredactată la 1,5 rânduri.

-         Conţinutul lucrării trebuie să vizeze aspecte cu un grad ridicat de interes pentru grupul ţintă, să aibă originalitate şi să cuprindă experienţe personale.

-         Fiecare lucrare va fi insotita de un rezumat de o pagina, fisier separat(pentru publicatie).

 

DETALII ADMINISTRATIVE:

Taxa de participare va fi expediată prin mandat poştal la următoarea adresă: Sevastru Daniela, Grădiniţa cu P.P.Nr.8, Tg-Jiu, Strada Mioriţei, Nr.2, localitatea Tîrgu-Jiu, judeţul Gorj, cod poştal 210212. Această sumă este destinată cheltuielilor de organizare şi desfăşurare.

 

CONDIŢII DE PARTICIPARE:

-         Lucrările si rezumatele redactate în condiţiile enunţate anterior vor fi trimise pe suport de hârtie şi în format electronic la următoarea adresă: Grădiniţa cu Program Prelungit, Nr.8, Tg-Jiu, Strada Mioriţei, Nr. 2, Localitatea Târgu-Jiu, Judeţul Gorj, Oficiul Poştal Nr. 4, Cod Poştal 210212, specificând Pentru Simpozionul Naţional “Să citim pentru mileniul III .Vă rugăm să menţionaţi : numele şi funcţia didactică a autorului lucrării, instituţia unde funcţionează, adresa de domiciliu completă, numărul de telefon sau adresa de e-mail unde poate fi contactat. În plic se vor regăsi următoarele documente :                

     - lucrarea printată şi în format electronic necesar CD-ului cu ISBN, fişa de înscriere din anexă, copia chitanţei de achitare a taxei de participare.

 

 

Propus de: vaduva | 23.05.2012 23:37 | 2726 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 1 evenimente

«OCTOMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Gânduri la începutul anului școlar 24/25. Votați dar vă rugăm să și comentați!

120 voturi | 8 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN