Argument:

,,Scrisul făuritor de valori artistice este o chemare şi nu un destin, pe care nu tu îl alegi, ci el te alege...”

Pan  M  Vizirescu

Cândva scriitorii erau iubiţi, citiţi, comentaţi, învăţaţi, căutaţi în librării, cafenele literare, săli de conferinţe, etc. Schimburile de idei, opinii, preferinţe, făceau savoarea unei vieţi în plină dezvoltare în toate compartimentele societăţii unei ţări în marş spre Dacia Felix.

Caracterele au fost şi rămân un mare capital.

Remarcabil poet şi prozator, distins eseist şi dotat cu talent oratoric desăvârşit, Pan. M. Vizirescu face parte din galeria marilor personalităţi ale culturii române din veacul trecut. Întreaga sa creaţie ca şi întreaga sa viaţă s-au desfăşurat sub imperiul a două comandamente: credinţa de nezdruncinat în Puterea Divină şi iubirea faţă de naţia şi patria română.

Catedrala scriitorului Pan M. Vizirescu este o înfăptuire a convingerilor sale că frecventarea înaintaşilor este o datorie de conştiinţă, de onoare şi că fructificarea experienţei lor este o problemă de înţelepciune care  dinamizează prezentul, deschide calea viitorului alert.

Trecut printr-o experienţă extremă, supravieţuind mulţi ani exclusiv în meditaţie solitară, rugă şi speranţă, Pan. M. Vizirescu a îmbogăţit literatura română cu două locuri poetice originale: podul şi grădina. Poemele lui  Pan. M. Vizirescu reprezintă un elogiu continuu al universului natal, fiind inspirate de locuri şi evenimente precise: satul natal, părinţii, fraţii şi surorile, prietenii, întâmplări biografice, iubiri, visuri, speranţe, gânduri, revelaţii. În lunga sa claustrare de 23 de ani, poetul a scris, între altele, poezii de o convingere ortodoxă şi simţire românească rar întâlnite.

Să mergem la izvoare, la apa vie care ne poate revigora. Cu această datorie de conştiinţă, precum Pan M.Vizirescu, scriitorul oltean obligat de comunişti să intre sub pământ un sfert de secol ca să se poată salva, ne oprim azi, aici, cultural la o constelaţie de somnităţi şi personalităţi, locale şi naţionale, aducătoare şi ducătoare de lumină metaforizată în  proiectul intitulat : ,,Coloane care cresc necontenit”.

Coloanele sunt verticalităţi suind frontispicii, cupole, temple, arte îngemănate ce trec dincolo de timp şi hotare. Sunt venele şi arterele creativităţii. Sunt respiraţia, inspiraţia şi aspiraţia la altitudine a spiritului dăruit de Dumnezeu, să păstreze şi să amplifice faima unui popor.

Vă propunem o serie de zece portrete culturale şi morale, începând azi, cu neobositul publicist şi scriitor oltean Pan M. Vizirescu.

..Asemenea fiinţe precum Pantelimon Vizirescu trebuie date ca exemplu de urmat pentru ca noi, cei care astăzi suntem contaminaţi de ignoranţă şi asimilaţi dacă nu chiar seduşi până la sânge de orientalisme şi periferisme şi goliţi de nobleţe, să renaştem şi să nu mai murim ca nişte laşi ”