Vacanța de iarnă s-a terminat! Ne gândim deja la Evaluările Naționale? Cum ne ajutăm copiii să reintre în ritmul școlii
„În primele zile de școală, trezitul devreme și programul de la școală îl vor obosi pe copil. De aceea recomandăm o oră de somn sau odihnă activă după-amiaza, înainte de efectuarea temelor.
Seara, recomandăm ca școlarii mici să meargă la culcare cel mai târziu la ora 21, iar cei mari la ora 22. Copiii se obișnuiesc cu noile cerințe și intră în ritm după aproximativ două săptămâni“, susține Iuliana Drăgan, specialist Intuitext în educație și profesor pentru învățământul primar.
În acest context, noi, părinții, trebuie să le fim alături și să-i sprijinim să se reacomodeze cât mai ușor posibil, mai ales că revenirea la ritmul școlii reprezintă un factor de stres, resimțit de cei mai mulți dintre copiii din clasele primare.
„Ca părinte, fii înțelegător dacă în această perioadă copilul este mai obosit, mai neatent, mai nervos, mai preocupat, dacă observi o diminuare a apetitului sau dacă are probleme cu somnul.
Totuși, dacă aceste manifestări se amplifică sau durata de manifestare depășește două-trei săptămâni, comunicați acest lucru învățătorului și consilierului școlar, care vor lucra în echipă pentru a-l ajuta pe cel mic să depășească eventualele probleme de adaptare școlară“, este de părere specialistul Intuitext.
Pentru o acomodare rapidă, ar fi bine ca în primele zile, activitatea școlară să fie o continuare a activităților din vacanță. În acest sens, sunt recomandate activitățile în grupuri mici, jocuri de socializare, jocuri didactice prin intermediul cărora copiii își actualizează cunoștințele, jocuri de echipă sau în aer liber dacă vremea o permite.
De asemenea, îi puteți ajuta pe copii să învețe mai ușor oferindu-le produse moderne și plăcute de învățare, așa cum este și ScoalaIntuitext.ro. Acest site educațional îmbină plăcerea copiilor de a naviga într-un mediu online sigur cu nevoia părinților ca aceștia să nu neglijeze școala.
Așadar, cu ajutorul animațiilor explicative, jocurilor educaționale sau experimentelor inedite de laborator, copiii din clasele primare înțeleg și recapitulează în mod plăcut materia pentru școală. Și să fie în formă maximă pentru Evaluările Naționale.
Citiți continuarea articolului.
Învăţământ primar | Toate disciplinele | Ştiri
Propus de: ScoalaIntuitext | 15.01.2019 12:50 | 614 vizualizări
Comentarii (0)
Nu există niciun comentariu
Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.