Şcoala cu
bune practici

70 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Victor Ponta, despre protestele profesorilor: "Ştiu şi ei că 6 % din PIB nu se poate aloca acum pentru educaţie"

Sau, sigur, am putea să-l dăm dacă dublăm toate taxele, ceea ce nu-şi doreşte nimeni în acest moment. Deci sunt şi punem bani în plus, am găsit soluţii de finanţare pentru educaţie, pentru infrastructura din educaţie, mutând bani europeni de la alte programe pe Programul Operaţional Regional exact pentru finanţarea tuturor şcolilor. Încercăm la măririle de salariu să mergem nu la toţi profesorii, ci la anumite categorii cu venituri mai mici. Există soluţii. Dacă vii cu 6 % din PIB, după aia sigur zice şi sănătatea 10%, zice şi armata 5 % şi depăşim sută la sută din PIB", a declarat premierul la sediul central al PSD, întrebat cum comentează protestele profesorilor din faţa Palatului Parlamentului.

Întrebat dacă drepturile salariale câştigate în instanţă vor fi plătite, premierul a arătat că acestea se plătesc fără niciun fel de întârziere. "Şi de fapt aici, marea prostie, pentru că e vorba de prostie, nici măcar nu-i vorba de rea credinţă, e vorba de prostie, marea prostie a lui Boc în 2010 e că de fapt că n-a rezolvat nicio problemă, ci doar s-a împrumutat un pic de la oameni şi după ce au pierdut procesele, dăm banii înapoi, uneori îi dăm de două ori, că am şi mărit salariile şi am pierdut şi procesele. (...) Mă gândesc foarte tare să nu greşim şi noi la fel", a mai afirmat premierul Ponta.

Peste 800 de membri ai Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret", care au pichetat luni, de la ora 11,00, Palatul Parlamentului, au încheiat la ora 14,00 acţiunea revendicativă, fără să se înregistreze niciun fel de incidente.

Sursa: AGERPRES

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: cdiasimi | 05.11.2013 21:47 | 2208 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Ce este fotbalul?

Metode alternative de educatie

Comentarii (4)

0 0

06.11.2013 17:29 luminitamorosanu2

As fi crezut palavrele despre "nu sunt bani" daca as fi vazut ca se "strange cureaua" si la Parlament, multele si inutilele servicii secrete, TVR, companiile de stat, agentii guvernamentale, s.a. Evident ca in tara asta sunt bani, dar ei sunt dati preferential, prima data la clientela politica si apoi niste firimituri si "prostimii". Liderii sindicali sunt primii vinovati de situatia in care suntem fiindca nu i-am vazut pana acum "inflamati" de taierea salariilor, neaplicarea Legii salarizarii unitare, alte probleme presante ale educatiei, nici n-au sarit in sus de cate ori banii au fost aruncati in diverse "gauri negre"; au salarii bune, mult peste 1000 de euro lunar, privilegii, catedre rezervate, gradatii de merit(cazul Chiriac de la Bacau), unii sunt la pensie de ani buni (Oprisan de la Bacau) dar nu se indura sa renunte la "lupta sindicala" ca de, banii pentru munca zero sunt bineveniti. Din pacate folosesc sindicalistii ca masa de manevra si ca sa-si justifice salariile luate lunar pentru nimic.

0 0

06.11.2013 20:02 ginabuzas

Stimate Domnule Victor Ponta,

Profit de faptul ca pot sa va raspund si eu la plangerile binevoitoare "nu avem bani".Daca nu puteti,nu stiti de unde sa luati bani pentru a rezolva urgent aceste probleme inseamna ca sunteti oamenii nepotriviti la locul potrivit pentru altii. Profesorii sunt unii dintre cei mai harnici,onesti si rabdatori cetateni ai tarii. Ne pregatim pe banii nostri,facem protectia sociala a copiilor cu probleme prin scolile patriei din micile noastre salarii,cumparam materiale didactice. Unii arunca banii in continuare in gaurile negre sau pe distractii inutile si sfidatoare,merg la cursuri de pregatire prin toate colturile lumii,cu eficienta 0 asupra performantelor in domeniu.Cei cu salarii cat 10 profesori nu platesc,asa ca profesorii,in mod costiincios, taxele si impozitele in mod corect. Cine nu va lasa sa colectati banii la buget? Sau daca cineva ii colecteaza de ce nu ajung in visteria statului? De ce pastrati in continuare lupii paznici la oi? Asta este tot o strategie sau o prostie? Daca aveti nevoie de consilieri onesti, luati profesori.Sigur multi v-ar da cosultanta onesta,gratuita,eficienta pentru cetatenii acestei tari nu pentru rudele lor. Si gur ca este coruptie,dar cand cineva sesizeaza un caz de coruptie nici macar nu mai exista curiozitatea unei anchete corecte,de cele mai multe ori persoana respectiva este izolata,denigrata,pe motiv ca "strica imaginea",mai ales daca lucrurile ajung in presa. Am scris aceste lucruri aici cu convingerea ca nu doreste nimeni rezolvarea problemei profesorilor. Calculati va rog cat investeste statul in salariul unui profesor si plusvaloarea pe care o aduce el in societate si comparati cu alte categorii sociale. Acum 20 de ani fiind si implicata politic ,am cerut explicatii la partid,de ce nu se maresc salariile profesorilor? Raspunsul a fost ca noi vom merge oricum la scoala,chiar si fara salarii. Deci nu e chiar necesar nici prioritar. Profesorii muncesc de placere. Si chiar fara salarii. Ce parere aveti,domnilor /doamnelor profesor?

0 0

11.11.2013 07:10 sandutopy

Acum nu sunt bani ,in trecut nici atat In viitor probabil ca nu, dar aveti pretentia ca legile sa fie respectate .Aceasta lege cu 6 % din pib de ce nu este respectata ?

0 0

13.11.2013 20:14 coj61

Într-adevăr asta e placa pe care o auzim de le toți guvernanții în ultimii ani. Pentru învățământ mereu nu sunt bani. Nemulțumirea noastră nu este doar în privința salariilor. În învățământ sunt enorm de multe lipsuri. Școli care stau gata-gata să se dărâme, școli în primă fază de construcție, care de ani de zile începute, acum arată ca niște ruine, scoli cu program în trei schimburi din lipsă de spațiu, școli cu dotări minime în care ni se cere să facem performanță. Cât să mai acceptăm această lipsă de responsabilitate, această lipsă de performanță a celor care s-au cocoțat în funcțiile cele mai înalte pentru că si-au urmărit doar propriile interese? Cred că e timpul să fim mai uniți, să ne spunem părerea și să acționăm nu doar atunci când ne spun liderii sindicali, pe care ar trebui să-i alegem cu mai mult discernemânt.

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 10 evenimente

«NOIEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Gânduri la începutul anului școlar 24/25. Votați dar vă rugăm să și comentați!

184 voturi | 11 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN