Și copiii și adulții. Copiii citesc în salturi, am remarcat că, dacă le place o carte, o recitesc de două-trei-patru ori, nu se mai satură de personaje și de acțiune. Adulții, pentru că au gusturile formate și rutina de lectură, au un alt ritm.

Citesc poate câteva zeci de pagini pe zi, uneori două cărți în același timp. Cred că e greșită percepția conform căreia copiii nu mai citesc „ca pe vremuri”. Ei citesc și offline și online, sunt generația vizuală, care absoarbe mai repede un conținut, dacă acesta este însoțit și de imagini.

Înainte să alegeți o carte pe care să o includeți în portofoliul editurii, vă documentați, observați cum a fost primită în țara autorului, ce premii a obținut etc. S-a întâmplat ca un titlu în care să credeți să nu aibă ecoul anticipat în România?

Da, s-a întâmplat, nu pentru că nu ar fi o carte bună ori pentru că nu ar fi meritat să fie tradusă. De exemplu, Cazul lui Eduard Einstein sau Povestea lui Hanna Yakub. Romane foarte bune, cu o scriitură remarcabilă.

Din punctul meu de vedere, motivul pentru care o carte de succes în străinătate nu ajunge la public aici este faptul că noi ne-am pierdut rutina lecturii, a căutării de cărți, preferăm confortul televizorului sau al cinematografului. Publicul cititor din România nu are fidelități decât rar, sporadic, pentru anumiți autori sau serii.

Trăim vremuri digitale, iar pasiunea noilor generații de copii pentru mediul online e uriașă. Cum se poate îmbina plăcerea molcomă a lecturii cu viteza copleșitoare a internetului?

Există eBooks, audiobooks, există ecranizări ale unor cărți foarte bune, acestea pot fi niște pași către lectură. Cum am mai spus, copiii noștri sunt vizuali, pentru a-i apropia de lectură trebuie să avem răbdare, să le oferim argumente serioase – iar cel mai bun argument este exemplul personal.

La un moment dat, un copil mi-a spus că el nu are răbdare să citească, pentru că e mult text în carte. Credeți că în timp se va modifica structura organică a unei cărți? Ne îndreptăm oare înspre un colaps al textului scris?

Niciodată! Cartea tipărită nu va dispărea, dar poate că da, își va schimba puțin structura. Au apărut deja cărțile cu conținut interactiv, care îi trimit pe cititori online și oferă o experiență de lectură interactivă. Vă dau exemplu seria Endgame, care îi trimite pe copii să se documenteze online pentru a-și însoți personajele principale.

Este o serie remarcabilă, pe lângă acțiunea palpitantă aduce și un bagaj de cultură generală. Sau cărțile Astro Cat, pentru care au fost create aplicații gratuite, pentru ca micii cititori să consolideze informațiile despre univers.

Copiii trebuie obișnuiți progresiv cu lectura, de aceea avem colecții pe grupe de vârstă, care includ de la cărți cu text puțin, scris mare (pentru preșcolari și școlari mici) până la cărți cu până la 20 de capitole (pentru cititorii din ciclul primar) și apoi romane, pentru cei de gimnaziu.

Cum sunt adolescenții și copiii de astăzi? Ce așteptări au de la o carte, cum își formează cultura?

Sunt minunați! Curioși, deștepți, curajoși și foarte dispuși să accepte provocări. Merg în mod constant în școli și licee și mă bucur foarte mult când, pornind de la subiectul unei cărți, ajungem la discuții dintre cele mai diverse.

În primul rând, cred că își doresc cărți cu care să rezoneze: cu tema, cu personajele, cu acțiunea. Își doresc să intre în poveste, să își însoțească personajele în aventură, să învețe ceva din experiența acestora.

Așa am construit colecția Literati, fiecare carte are un mesaj pentru cititori, o pildă pe care o pot aplica imediat în viața lor. Și mă bucur mult că are succes și că foarte tinerii ei cititori o iubesc așa tare!

Dvs. cum vedeți educația din România? Cum apreciați mijloacele de formare ale noilor generații de elevi, instrumentele de care se pot folosi ei pentru joburile viitorului?

Sistemul de educație e dezordonat, dezorientat și ezitant. Nu înțeleg de ce fiecare nou ministru trebuie să schimbe ce-a făcut precedentul. Atitudinea asta are repercusiuni asupra copiilor noștri. Fiul meu e din prima generație care a început școala cu clasa pregătitoare. Niciodată nu a avut și probabil că nu va avea manuale la timp. Au fost schimbări de programă în timpul anului școlar – asta este o dovadă a lipsei de coerență a sistemului de educație.

Manualele au CD-uri atașate, nu le folosește niciun copil, pentru că în clasă nu este încurajat să își facă vreo temă folosindu-se de suportul electronic. Asta e o altă greșeală. Suntem în era tehnologiei, aproape că nu mai putem ține pasul, iar noi încă insistăm, în școli, cu metodele secolului trecut.

Nu-i încurajăm pe copii să își facă proiecte în format electronic, nu îi încurajăm să exploreze și să creeze conținut adaptat vârstei cu ajutorul tehnologiei. Dar ne place să îi cocoșăm în continuare cu ghiozdane de 6-8 kilograme la clasa a cincea, cu manuale, caiete, portofolii și altele. Nu e în regulă, ne batem joc de o generație excepțională.

Vă dau exemplu tot din programa de clasa a cincea: o singură oră de TIC pe săptămână (când ar trebui să fie măcar două) și o materie aberantă, Educație tehnologică, un ghiveci cu de toate, care ar trebui să fie cel mult opțional. Apreciez oportunitatea materiilor opționale, dar să fie înțeleaptă.

Nu poți să pui un copil crescut între betoane să calculeze cât mănâncă un porc dintr-o fermă. Duci opționalul ăsta în mediul rural, copiii de acolo sunt familiarizați cu tematica. Pentru copiii din mediul urban găsești alt conținut educativ cu care să rezoneze.

Nu știu dacă toate școlile au laboratoare de informatică, unde elevii să poată lucra la computer, dar ar trebui. Nu știu cât de agreate sunt la noi lecțiile online, dar ar trebui să ne gândim serios la oportunitatea asta, când vreo primărie decide că închide școlile de azi pe mâine. Siguranța copiilor noștri e importantă, dar la fel de important este educația pentru viitorul lor.

Există multe resurse online pentru profesori și elevi, cred că este crucial să îi încurajăm pe copii să se documenteze, să creeze și să știe să utilizeze conținuturile online. Însă asta ține de deschiderea părinților și a cadrelor didactice, dar și resursele educative.

Gustul pentru lectură îl educă familia, fără îndoială, prin puterea exemplului. Însă și profesorul de Română poate încuraja pasiunea pentru cărți. Cum i-ați sfătui dvs. pe adulți – cadre didactice și părinți deopotrivă – să le insufle celor mici această deprindere?

În primul rând, părinții trebuie să petreacă timp cu copiii și cărțile. Chiar și zece minute pe zi dau rezultate. Sunt zece minute de apropiere, de împărtășire a unei pasiuni sau de creare a unei rutine. O rutină care se va dovedi benefică, pe măsură ce copilul crește și are de asimilat din ce în ce mai multă informație. Un copil obișnuit cu lectura va învăța întotdeauna mai bine și mai repede decât unul pentru care lectura nu este în programul familial.

Pe cadre didactice le-aș sfătui să se uite în ochii copiilor când le recomandă listele acelea de lecturi suplimentare din secolul trecut. Lecturi de care copiii noștri nu sunt deloc atrași. Știu, e comod să aplici aceeași rețetă, dar când încerci ingrediente noi, gustul s-ar putea să te surprindă. Așadar, stimate cadre didactice, încercați să alegeți cărți potrivite spiritului generației pe care o educați. Nu mai înghițiți pe nemestecate nici liste vetuste de lectură, nici pachete oferite de-a gata de edituri.

Eu nu recomand niciodată o carte pe care nu am citit-o. E un exercițiu bun. Am învățat la Caragiale, unde profesoara de Română ne cerea să citim o carte pe săptămână. O discutam apoi, comentam acțiunea, ne împărțeam în tabere care susțineau cutare sau cutare personaj, făceam fișe de lectură, rezumate. Erau ore de Română vii, frumoase.

Eu sunt sigură că sunt multe profesoare și mulți profesori de Română foarte buni în țara asta (eu le spun Bixby, avem o carte minunată despre cum un profesor bun poate schimba destinele elevilor săi). Dar cred că nu prea le spune nimeni cât de buni sunt, cât contează munca lor pentru copiii noștri și pentru viitorul nostru ca nație. De multe ori, o vorbă bună la momentul potrivit face cât o mărire de salariu.