Vizunea autorilor asupra manualelor de clasa I – Selectați Editura INTUITEXT
În elaborarea manualului de Comunicare în limba română pentru clasa I am pornit de la câteva repere ale învățării active. Dintre acestea, semnificative sunt următoarele:
- asigurarea continuităţii între experienţa de viaţă a copilului şi programele școlare;
- învăţarea prin experienţă, bazată pe aplicarea metodelor de învăţare prin cooperare şi cercetare; lucrul în grupuri mici; formarea la elevi a capacităţii de a descoperi noul conţinut;
- lucrul direct cu obiectele în scopul dobândirii de noi experienţe;
- plasarea copilului în condiţiile naturale ale vieţii;
- învăţarea prin activităţi practice şi jocuri;
- învăţarea bazată pe proiect, ca resursă a strategiei de învăţare eficientă.
Manualul de Comunicare în limba română abordează comunicarea ca domeniu complex ce înglobează procesele de receptare a mesajului oral şi scris, precum şi pe cele de exprimare orală şi scrisă, propunând:
- activităţi care contextualizează învăţarea limbii române- activităţi specifice care abordează limba româna în funcţiune;
- modalități de abordare a unor conţinuturi prin care copiii înţeleg că pot rezolva anumite probleme, situaţii cu ajutorul cuvintelor, limbajului;
- activităţi de învăţare care presupun interacţiunea cu un adult sau cu alţi copii: citește cu un coleg sau cu o colegă, ascultă pe colegul sau colega sa; prezintă cartea, povestea, lucrarea sa, proiectul său;
- situaţii de învăţare prin care copiii să se gândească la cuvinte şi la rolul lor în comunicare.
Informaţia ştiinţifică oferită de manualul Matematică și explorarea mediului, clasa I al Editurii Intuitext este selectată în funcţie de relevanţa pentru:
- competențele prevăzute de programele școlare;
- experienţa de viaţă şi interesul elevilor (sugestii de jocuri specifice vârstei copiilor: jocuri cu cartoane, cu jetoane, cu mingi, piese puzzle etc; propuneri de proiecte pe teme de mare interes pentru copiii din clasele primare;
- susţinerea demersului didactic al învăţătorului prin metodologii (as zice metode)de investigaţie, prin proiecte, prin tehnici de cooperare în grup, prin rezolvare de probleme.
Manualulde Matematică și explorarea mediului, clasa I este pentru copii o invitaţie la învăţare într-un mod foarte activ şi plăcut, este un ghid al elevului care învaţă prin descoperire, oferind elevilor:
- sugestii pentru realizarea unor obiecte utile în viaţa lor
- sugestii de jocuri în aer liber
- sfaturi pentru utilizarea eficientă a timpului liber
- posibilitatea utilizării de către copii a achiziţiilor referitoare la valoare, capacitate în activităţi practice desfăşurate cu părinţii, la cumpărături, pentru compararea preţurilor produselor din diverse magazine, pentru a învăţa să fie consumatori avizaţi;
- posibilitatea de a face investigaţii la nivelul grupului şi de a înregistra date referitoare la grup, în scopul intercunoaşterii.
În structura manualului şcolar, sunt prezentate conţinuturi care se bazează pe achiziţii anterioare din aceeaşi disciplină, precum şi de la alte discipline: educaţie plastică, abilități practice, asigurându-se o legătură firească între disciplinele de învăţământ.
Învăţământ primar | Toate disciplinele | Ştiri
Propus de: intuitext | 07.02.2024 10:10 | 3100 vizualizări
Comentarii (0)
Nu există niciun comentariu
Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.