Şcoala cu
bune practici

48 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

CONCURS NAŢIONAL DE CREAŢIE ARTISTICO – PLASTICĂ „SIMFONII DE PRIMĂVARĂ” EDIŢIA a III-a

CONDIŢII DE PARTICIPARE: Lucrările vor fi realizate în tehnici de lucru la alegere, pe suport A4. Pe verso se aplică o etichetă pe care se va specifica titlul lucrării, secţiunea, numele şi prenumele preşcolarului/şcolarului, grupa/clasa, numele şi prenumele cadrului didactic îndrumător, unitatea şcolară, localitatea, judeţul.

Fiecare cadru didactic va participa cu maxim trei lucrări indiferent de secţiunea la care se înscrie.

Juriul va avea în vedere următoarele aspecte referitoare la lucrări:

- să fie originale, fără a conţine elemente copiate sau imprimate din alte creaţii şi/sau imagini;

- să aibă un aspect de prezentare plăcut;

- să fie realizate exclusiv de copii (se interzice intervenţia adultului în lucrările copiilor);

- să respecte tematica propusă.

Trimiterea lucrărilor se va face odată cu înscrierea în perioada 15 martie – 30 aprilie pe adresa Grădiniţa Specială Fălticeni, strada Dimitrie Hîrlescu, nr. 6, localitatea Fălticeni, judeţul Suceava, cod 725200, cu menţiunea „Pentru concurs”. Taxa de participare este de 10 RON pentru fiecare cadru didactic îndrumător, care include costurile pentru organizarea expoziţiei, diplome pentru locurile I, II, III, menţiuni pentru fiecare nivel de grupă/clasă şi diplome de participare cadrelor didactice îndrumătoare, imprimarea unui CD cu imagini din cadrul expoziţiei.

Lucrările vor fi însoţite de un plic A4 timbrat, cu adresa la care vor fi expediate diplomele, acordul de parteneriat pe unitate şcolară în două exemplare, fişa de înscriere individuală şi taxa de participare.

Diplomele, CD-ul şi acordul de parteneriat vor fi expediate până la data de 25 mai 2011.

PERSOANE DE CONTACT:

Prof. Varganici Elena – tel. 0745.776262 sau elenavarganici@yahoo.com

Prof. Răileanu Monica Iolanda – tel. 0741.942452

Prof. Scutaru Violeta Liliana – tel. 0741.149858

Ed. Ciubotariu Elena – tel. 0745.760178

 

Propus de: ciubotariue | 14.03.2011 22:51 | 2272 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Rolul de frate mai mare

Rivalitatea intre frati

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 31 evenimente

«MAI 2024»
LuMaMiJoViSaDu
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre introducerea camerelor de supraveghere în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al elevilor? Comentați!

448 voturi | 7 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN