Amputarea afectivă, amputare a identității !

Amputarea afectivă, amputare a identității !
Prof. Psihopedagog Geabău Marilena, Școala Gimnaziala
Speciala nr.4 București
Iubirea, ca și educația, sunt probleme sau chestiuni de
sincronizare ! Dacă doi oameni nu-și pot acorda sentimentele și
interesele, nu au ce căuta împreună ! există totuși cazuri
când dorința sau voința unuia e mai presus de ascultarea
celuilalt și din această conviețuire se nasc dezastre. Viața
alături de un om care nu te iubește e o amputare afectivă.
Există copii care au fost abandonați ori au trăit ca o povară
în casa părinților lor sau ca ființe nesemnificative, fără
valoare, fiindcă ei nu erau pregătiți să devină părinți ori
nu au fost mulțumiți cu ceea ce ei înșiși au făcut. Amputarea
afectivă constă în ignorarea unor fapte cum ar fi : nașterea
unui copil și abandonarea lui, ignorarea angajamentului moral ce
decurge din căsătorie și maternitate, și comportamente în
consecință, ignorarea valorii muncii unui om sau importanța
faptelor lui într-un grup social și judecarea lui strâmbă de
către o persoană sau grup. Iubirea nu e un dat, nici educația.
Ține de fiecare din noi să ne acordăm sufletul și mintea cu
ceilalți pentru a deveni parteneri în educație și în iubire !.
Omul care se simte nedreptățit, e amputat afectiv de aceste
instanțe !
Mulțumirea e una din treptele identității. A fi, înseamnă a-i
mulțumi lui Dumnezeu, familiei și dascălilor pentru ceea ce ești
și a fi mulțumit câtuși de puțin de tine. Cei veșnic
nemulțumiți pierd și ceea ce aveau ! Lipsa armoniei cu sine și
cu ceilalți generează numeroase cutremure care surpă identitatea
zi de zi dându-i iluzia că se transformă ! Mulțumirea de sine
are nevoie de măsură ca și nemulțumirea, pentru a determina
progrese în identitatea noastră, în structura personalității
noastre. Unii își folosesc abilitățile pentru a-i mulțumi pe
ceilalți, alții se servesc de aceste îndemânări spre a-i
subjuga și umili pe ceilalți. Un părinte care va reproșa mereu
copiilor lui ce eforturi face el pentru ei, va micșora esențial
mulțumirea copiilor care vor resimți recunoștința ca o povară !
ceea ce oferim trebuie să trezească bucuria de a trăi, nu
dezgustul !
Cele mai mari cutremure și metamorfoze ale
identității au loc în perioada adolescenței. Decalajul între
dezvoltarea psihică şi cea emoţional – afectivă determină
dificultăți de autopercepție a sinelui. Subconștientul înnoată
în apele tulburi ale tatonării unor orizonturi noi de cunoaștere
a celorlalți și a sinelui deopotrivă. Adolescentul trăiește
asemeni șarpelui care și-a pierdut pielea dar nu i-a crescut alta
pe dedesubt. El se avântă în cunoașterea celorlalți cu rușine
și cu curaj deopotrivă. Emoțiile năpădesc tânărul și-l fac
să nu se mai recunoască. El devine mai ușor pradă unor situații
inexplicabile, își pierde logica, uneori e foarte credul alteori
nu mai crede în nimic. Acestea sunt riscurile cu care ne
confruntăm în perioada adolescenței, fapt pentru care familia și
profesorii trebuie să fie mai apropiați de adolescenți, să le
redea încrederea în ei fără să-i strivească emoțional. Logica
sentimentelor adolescentului îl fac să se apropie de colegi și
prieteni ca o minge de foc care-și caută locul între ceilalți
pentru că în inima și sufletul adolescentului se configurează un
nou sistem de valori bazat pe posibilități și idealuri personale,
orizontul lui axiologic.
În perioada adolescenței, omul se consacră ca actor social.
El își face prieteni care uneori merită încrederea lui, alteori
îl dezamăgesc și dezintegrează ca personalitate prin tentațiile
la care-l atrag: violență, alcool, droguri, trafic de
influiență, etc. adolescentul experimentează iar experiențele
sale pot fi ocazionale sau pot deveni practici de lungă durată.
Dacă nu funcționează eficient comunicarea adolescenţi –
părinţi – profesori , experiențele nocive pot deveni, în timp,
sursa comportamentelor deviante sau delicvente. De exemplu, consumul
ocazional de alcool la aniversări, se poate transforma într-un
consum constant, o dependență, dacă adolescenţii nu au înţeles
sau nu au fost informaţi cu privire la consecinţele în timp ale
consumului de alcool şi dacă, adolescenţii, nu reuşesc să
găsească modalităţi sănătoase de relaxare şi bună
dispoziţie în viaţa de zi cu zi. Când grupul de prieteni ne
reproșează că nu avem curaj să fumăm, să ne drogăm ori să ne
sinucidem, ne amputează identitatea ! o dependență prea mare a
adolescentului de grupul de prieteni în defavoarea acestui om în
devenire, reprezintă o amputare afectivă a identității care
dezintegrează personalitatea celui ce devine marioneta grupului.
Integrarea socială trebuie să armonizeze voința individului cu
voința grupului să producă un echilibru între aceste două
,,sfere de influiență,,. Identitatea actorului social nu trebuie
amputată de intervenția grupului ci dezvoltată , valorificată,
la fel ca și identitatea grupului care poate ajunge uneori masă de
manevră în mâna unui individ manipulator. Efortul de integrare a
individului la grupul social în care intră este un efort de
adaptare a capacităților individuale la solicitările grupului
care se manifestă adesea conform unor valori sau pseudovalori.
Grupul educațional solicită celui admis în grup să
interacționeze , să participe nu oricum ci pe ,,ecartamentul,,
unor valori prestabilite grupului educațional prin legea educației
pe de o parte , și pe de altă parte conform valorilor culturii
organizaționale ale acelei clase în care e înscris. Dacă grupul
educațional e foarte deschis la inovație, va favoriza identitatea
celor cu inițiativă, dacă însă e foarte rigid, elevii cu multă
imaginație nu vor avea spațiu de afirmare în clasă, se vor
simți amputați afectv. Tot astfel stau lucrurile cu organizațiile
profesionale. Există organizații care funcționează pe principiul
,,Onoare și valoare ! ,, în care omul e încurajat să muncească
și să se afirme. Alte organizații funcționează pe principiul
solidarității negative în care deviza e ,,Aura mediocritas,, unde
inițiativa și eforturile deosebite sunt considerate periculoase
pentru,,starea de bine,, a majorității, amputând identitatea
celor valoroși prin marginalizare, iar cele mai multe dintre ele
depind de stilul conducerii organizației.
Nedreptatea este cel mai perceptibil act de amputare afectivă a
identității. Un om care resimte nedreptatea se poate adresa
instanței de judecată dar dacă și atunci nu i se recunoaște
dreptatea, el se simte amputat în identitatea sa, simte că munca
sa a fost în zadar iar unii își pierd sensul vieții datorită
acestui fapt. Să ne gândim la mulțimea deținuților politici
care au supraviețuit cu sufletele arse de durere și voința
strivită de reavoința celor care i-au condamnat fără motiv
obiectiv. Alți oameni care au fost amputați afectiv de nedreptate
sunt victimele unor erori judiciare sau a unor comploturi . toți
acești oameni care supraviețuiesc nedreptății devin alți
oameni, uneori mai buni dar în cele mai multe cazuri, ajung epave
ale voinței de putere a unor grupuri sau persoane malefice.
Personalitatea multor oameni se schimbă radical datorită faptului
că devin captivi ai unor grupuri sau persoane care le amputează
identitatea, cum ar fi soți care devin fricoși, ipocriți și
lipsiți de demnitate, elevi speriați, blocați afectiv și
cognitiv, lipsiți de încredere în sine și în ceilalți,
viitoare marionete.