Importanța interacțiunii școală-familie în integrarea socială a copilului

Importanța interacțiunii școală-familie în integrarea socială a copilului
Prof. Psihopedagog Geabău Marilena, Școala Gimnaziala Speciala nr.4 București
Modul cum interacționează părinții, educatorii și profesorii își pune amprenta pe formarea și instruirea copilului. Numeroase studii au demonstrat că o relație bună între aceste instituții ale educației este în avantajul dezvoltării copilului în toate vârstele.
La educarea copilului contribuie, ca instituții bine determinate ale societății, familia, grădinița apoi școala și comunitatea. Pentru atingerea idealului educațional este nevoie de conlucrarea familiei și a grădiniței, deoarece copilul își are începutul în rădăcinile familiei, dar nu poate depăși pragul educațional decât cu ajutorul și sprijinul educatorului. Interesul celor doi factori: familia și grădinița are drept scop principal dezvoltarea instructiv-educativă și morală a copilului ce va trebui să facă față cerințelor și provocărilor societății.
În momentele diferite ale creșterii, dezvoltării și devenirii ființei umane, fiecare din aceste instituții sociale are un rol important. Mai mult, astăzi, este determinată nevoia unui parteneriat educațional între acestea, în favoarea unei educații eficiente pentru individ și pentru societate. Multă vreme s-a considerat că grădinița și școala joacă rolul central și că forme diferite de acțiuni organizate ar putea înlocui familia, care de multe ori nu are aspirațiile sau resursele culturale pentru ceea ce propune societatea. În rezolvarea multiplelor probleme de dezvoltare și învățare, școala dezvoltă o serie de structuri de sprijin în favoarea copilului și a familiei.
În același timp este nevoie de activități de susținere în afara clasei și de activități de sprijin atât a copilului aflat în situații dificile sau de risc, cât și a familiei și a cadrelor didactice. Structurile de sprijin ale școlii merg pe linia cabinetelor de asistență psihopedagogică, de consiliere, de rezolvare a unor probleme specifice (cabinete de logopedie și orientare profesională) și a centrelor de resurse pentru familie și profesori. La nivelul acestor structuri se dezvoltă programe specifice de sprijin individualizat și de grup pentru copii, părinți și educatori. Specialiștii care desfășoară aceste activități trebuie să aibe experiență didactică și pregătire specială în domeniul psihopedagogiei.
„Școala de azi nu se poate perfecționa decât evaluând permanent nevoile sale și apelând la structurile de sprijin care să organizeze, să palnifice și să intervină în rezolvarea problemelor mai mult sau mai puțin speciale.” (Vrăsmaș, 2002, p.140)
Familia reprezintă structura de sprijin în integrarea copilului în grădiniță, dar la fel de importantă e echipa educațională care trebuie să găsească mereu soluții la nevoile de dezvoltare ale copiilor și părinților pre/școlarilor deopotrivă. Școala eficientă realizează un parteneriat cu elevul prin valorizarea și respectarea identității sale cu familia, prin recunoașterea importanței acesteia și atragerea în procesul didactic și cu toate resursele educative ale societății pe care le identifică, le implică și le folosește activ. Conceptul care va sta la baza acestei orientări este parteneriatul educațional.
Dacă familia este mediul de dezvoltare al primelor vârste ale copilului, vârste pe care cercetările le dovedesc fundamentale dezvoltării personalității, devine clar că aceasta trebuie sprijinită și nu înlocuită în educația tinerei generații. Și pe parcursul vârstelor școlare, familia rămâne mediul afectiv cel mai viabil de securitate și stimulare.Grupurile spontane, asociațiile formale și informale, societatea civilă în sine, mass media cu diversitatea de influențe prin reviste, ziare, radio, cărți, televiziune, internet etc.
Școala, singura instituție care își propune planificat și organizat să sprijine dezvoltarea individului prin procesele de instruire și educație, centrate pe dezvoltarea individului, prin procese de instruire și educație centrate pe procesul de învățământ, simte tot mai mult nevoia să realizeze un parteneriat activ cu familia și cu comunitatea în care se dezvoltă copilul. „Recunoașterea importanței aspectelor informale și incidentale pe lângă cele formale, în devenirea personalității individului, duce la dezvoltarea ideii de comunicare permanentă și de colaborare și cooperare în favoarea acestuia.” (Vrăsmaș, 2002. p.42)
Colaborarea dintre grădiniță și familie presupune o comunicare eficientă, o unitate de cerințe și o unitate de acțiune când este vorba de interesul copilului. Ea concepe cele două instituții sociale exprimându-se în schimburi de opinii și în discuții, iar atunci când este vorba de decizii, păstrându-și fiecare identitatea și aportul în mod specific. Participarea efectivă a unor părinți ca voluntari, alături de educatoare la activitatea educativă din grădiniță, este o formă de parteneriat, care merită să fie cultivată. Unii părinți ajută, facilitând desfășurarea activitțăilor, alții conduc, asistați de educatoare, activități, pentru care au vocație.
Familiile reușite, echilibrate, au o predispoziție mai mare spre cooperare cu mediile educaționale, punând binele și evoluția copiilor, pe primul plan. Părinții care au o încredere de sine mai mare au atitudini pozitive, atât în familie cât și în implicarea de tip educațional. Nu toți posedă însă o asemenea competență. Educatorii pot oferi cadrul care să încurajeze dezvoltarea componentelor de parteneriat la părinți. Dezvoltarea capacităților de comunicare, manifestarea unui interes real față de copii, oferirea de răspunsuri constructive, la preocupările părinților, promovarea unei filozofii de lucru în echipă și demonstrarea unei sensibilități față de nevoile părinților și ale familiei reprezintă căi de obținere a succesului în acest domeniu. Menirea educatorilor constă între altele în încurajarea părinților să aibă atitudini favorabile pentru cooperare, prin exemplul dat de ei, adică fiind înțelegători, colaborativi și de încredere.
Pentru a atrage părinții să participe la acțiunile grădiniței și școlii în general, e necesar să le vorbim cu căldură, pentru a trezi sensibilitatea, flexibilitatea, încrederea și accesibilitatea de participare punctuală la activități. Din punctul de vedere al părinților, caracteristicile dezirabile ale profesorilor ar fi: încrederea, căldura, apropierea, imaginea de sine pozitivă, conducerea eficientă a clasei, centrarea pe copil, disciplina pozitivă, educația și abilitățile educatorilor ca fiind puternic legate de implicarea parentală de succes: atitudini pozitive, planuri active de implicare a părinților, autoinstruire permanentă, angajare în dezvoltarea profesională și competență personală.
Familia reprezintă centrul universului copilului, factorul primordial în societate în formarea și socializarea copilului, deoarece este cadrul fundamental unde el se dezvoltă din punct de vedere psihologic și social și sunt îndeplinite etapele ciclului de creștere.
Implicarea familiei în educația copilului este un factor esențial în integrarea acestuia în societate, dar și mediul în care acesta este crescut este deosebit de important , deoarece copilul trebuie crescut într-un climat de afectivitate, unde se transmit și se însușesc norme și valori sociale. Acesta trebuie să fie foarte bine organizat, cu modalități adecvate și eficiente care stau la baza învățării active și participative.
Atât familia cât și managerul unității de învățământ au un rol deosebit de important în integrarea socială a copiilor în învățământul preșcolar. Acest lucru se realizează prin permanenta colaborare cu familia, în cadrul ședințelor cu părinții, a activităților de consiliere și a întâlnirilor din cadrul activităților demostrative si extracurriculare.Familia susține aceste activități și participă împreună cu copiii la desfășurarea concursurilor, excursiilor, plimbărilor în parc, vizitelor la diverse obiective turistice și culturale.
Bibliografie : Vrăsmaș, 2002, Consilierea şi educaţia părinţilor. București: Editura Aramis