Concursul de proiecte Noi suntem... (31 martie – 20 iunie 2009)
Pornind de la conceptul de învăţare bazată pe proiect, Didactic.ro lansează un concurs adresat cadrelor didactice şi elevilor lor din clasele III-XII. Acesta este primul dintr-o serie de concursuri cu tematici regionale.
Scopul acestui concurs este de a descoperi şi promova valorile locale, fie că este vorba de valori morale, fie de talente deosebite sau meserii specifice.
Prin proiectele participante ne dorim să descoperim sau să redescoperim ceea ce este valoros în satul, comuna, oraşul sau cartierul dumneavoastră:
- valorile moştenite (valori istorice, personalităţi, obiceiuri şi tradiţii, meşteşuguri şi bresle)
- reflectarea acestor valori în prezent
- revitalizarea culturală şi promovarea viitoare a zonei
Ne dorim ca fiecare proiect să creeze puntea de legătură între trecut, prezent şi viitor prin prisma importanţei culturale a zonei sau localităţii. Elevii vor putea descoperi trecutul prin observare, documentare şi cercetare, apoi vor avea posibilitatea să analizeze şi să propună soluţii creative pentru aducerea la viaţă, păstrarea, şi promovarea valorilor locale.
Concursul se desfăşoară în perioada 31 martie 2009 - 20 iunie 2009.
Câştigători
Noi suntem dorobantii din Vaslui propus de danielahobjila (Grupul Scolar Industrial "Stefan Procopiu", loc. Vaslui, jud. Vaslui)
Propus de Noi suntem...luneni! propus de mrus (Sc. cu cls. I-VIII , Luna, jud. Cluj)
NOI SUNTEM GRECENI VESTITI propus de scoalagreaca (SCOALA CU CLASELE I-VIII , LOCALITATEA GREACA, JUDETUL GIURGIU)
Juriul concursului:
Dr. Ioana Popescu
Director de cercetare
Muzeul Ţăranului Roman
Bucureşti
Dr. Alina Ciobanel
Cercetător ştiinţific principal
Institutul de Etnografie şi Folclor "Constantin Brăiloiu"
Bucureşti
Viorel Dobre
Profesor de istorie
Şcoala cu clasele I-VIII, Nr. 3 "Dimitrie Cantemir"
Feteşti, jud. Ialomiţa
Irina Pătrăuceanu
Profesor de geografie
Liceul cu Program Sportiv
Roman, jud. Neamţ
Aurelia Melania Juverdeanu
Profesor de istorie
Şcoala nr. 5 "Principesa Elena Bibescu"
Bârlad, jud. Vaslui