Şcoala cu
bune practici

52 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

EMBRACING SOLIDARITY BELIEF CARE SHARE

Clasa a 5-a, Clasa a 8-a, Clasa a 9-a, Clasa a 10-a, Clasa a 11-a, Clasa a 12-a
Colegiul National "Spiru Haret" Tecuci, Tecuci, Galati

Proiectul ”Embracing Solidarity:Belief.Care.Share.” a luat naștere pe 1 mai 2015. Tema abordată are ca scop revenirea asupra problemelor cauzate de lipsa solidarității la nivel mondial, dar și comunitar și educarea tinerilor într-un spirit democratic și unitar. Astfel, am transmis obiectivele noastre unui public cât mai vast prin voluntariat, campanii umanitare, dezbateri și evenimente cu caracter civic.Utilizăm orice modalitate de exprimare pentru a trage un semnal de alarmă asupra efectelor lipsei de colaborare, fiind în legătură cu instituțiile publice și presa locală. Scopul nostru este evidențierea magnitudinii problemei și încurajarea unei atitudini corecte, solidare unii față de alții precum și imprimarea ideii de unitate, de apartenență a aceleiași lumi. Au fost derulate o serie de activități în conformitate cu tema abordată, a căror principal scop a fost dezvoltarea programelor de voluntariat și conștientizarea nevoii de solidaritate între state la nivel european.
„Embracing Solidarity: Belief. Care. Share” reprezintă cheia spre a descoperi ce înseamnă cu adevărat respectarea și promovarea drepturilor omului, unul dintre obiectivele principale ale Uniunii Europene.
Acțiunile desfășurate au recrutat un număr de aproximativ 160 de elevi (gimnaziu-liceu), care s-au implicat cu interes în programele propuse, participând activ cu idei inovatoare, pasiune și spirit de echipă
Grupul țintă către care ne-am îndreptat atenția au fost, în primul rând, elevii,copii, cărora le putem modela educația și dezvolta spiritul de solidarirtate, ceea ce este și scopul nostru, însă nu înseamnă că ne limităm aici: suntem deschiși pentru oricine își dorește să aducă o schimbare, acceptând că schimbarea începe individual pentru binele colectiv, motiv pentru care colaborăm cu cadre didactice și personalități locale.. În primul rând, am vrut să definim termenul de „Solidaritate”, să ne asigurăm că toată lumea îi cunoaște semnificația, și am făcut acest lucru prin demonstrații. Luptăm pentru comunicare, socializare, excluzând tehnologia, ajutor reciproc și activități creeative.Urmărim dezvoltarea capacităților de dezbatere pe teme europene, implicarea activă a elevilor în problemele actuale cu care se confruntă societatea, creșterea numărului de voluntari, precum și găsirea unor soluții eficiente pentru eradicarea sărăciei la nivel local, european și global. Educăm copiii în spirit de echipă, insuflându-le dorința de a ajuta, a se implica. Ne dorim să combatem cauzele dezbinării, să formăm o unitate, făcând abstracție de etnie, religie sau naționalitate. Am distribuit chestionare realizate de elevi pentru a verifica opinia generală a oamenilor privind tema abordată, rezultatele fiind satisfăcătoare și am organizat dezbateri pe aceași temă, încurajând tinerii să vorbească liber despre pricipiile lor și să-și exprime părerea despre dăruire, întrajutorare și colaborare.Am trecut rapid de la nivelul teoretic la cel practic și am inițiat programe de voluntariat prin care afirmațiile noastre să prindă o formă concret. Am reușit să-i învățăm ceva pe cei care au fost dispuși să ne ajute: copiii au înțeles cât de util este să lucrăm împreună și au descoperit cauzele negative produse de discriminare, precum excluderea din societate și abuzurile.Am învățat că este esențial să începem schimbarea de la noi și că trebuie să tratăm cauza și nu efectul. Am oferit ajutorul nostru acolo unde a fost nevoie, prin donații, dar și prin discuții și ore de joacă, care, uneori, pot fi la fel de dorite.Activitățile interactive și dezbaterile au dezvoltat puterea elevilor de a-și susține punctul de vedere și au favorizat formarea unei idei generale privind semnificația solidarității și modalitățile prin care putem ajuta. Mulți dintre noi, au conștientizat, datorită discuțiilor și activităților desfășurate, importanța implicării și participării active în viața comunității. Impactul proiectului a fost unul puternic, în primul rând, pentru că tratează o problemă de actualitate care ne afetează, în mod direct sau nu, pe toți. Acest proiect a reprezentat pentru noi o modalitate de exprimare, de expunere a unor idei cu rolul de a schimba ceva, de a corecta atitudinea unora dintre noi, de a consolida relațiile dintre oameni și a participa activ în viața comunității, de a socializa și a învăța să dăruim, să ne sacrificăm pentru binele celorlalți, să ne bucurăm cu sinceritate pentru alții, să ne implicăm, să combatem ignoranța sau nepăsarea, să luptăm pentru unitate.Pe scurt, acest proiect ne-a oferit, din start, oportunitatea de a deveni solidari, de a ne însuși această calitate, încercând să recrutăm cât mai mulți adepți ai acestui stil de viață promovat prin umanitate.

Pentru mai multe detalii accesati paginile proiectului:https://www.facebook.com/pages/Embracing-Solidarity-Belief-CareShare/1597187250537306?fref=ts
https://www.facebook.com/pages/Embracing-Solidarity-Belief-Care-Share/1620467304877578?fref=ts

Propus de: onicamonica | 10.08.2015 00:16

0 comentarii

368 vizualizări
Mulţumesc 0 voturi

Materiale înscrise:

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 16 evenimente

«IULIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Să avem o evaluare care sa testeze competențele elevilor la fiecare final de an. Astfel vom vedea în ce stadiu se află generația , cum putem sa îmbunatățim sistemul de educație şi profesorii care nu-şi fac treaba şi încă folosesc metode şi o gândire învechită să nu mai poată profesa. În plus , feedback-ul eleviilor sa fie luat în serios , pentru că nu e ok în 2024 doar elevul sa poată fi sacționat ,iar profesorul nu , ba chiar să abuzeze de putere.

3 voturi | 0 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: bobarucristiana2010 Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN