Şcoala cu
bune practici

70 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Vă rugăm să vă autentificaţi pentru a vota.

POVEȘTI LA HANUL ANCUȚEI

Clasa a 7-a
Liceul Teoretic "Paul Bujor" Beresti, Beresti, Galati

O activitate didactică bazată pe interdiciplinaritate şi munca în echipă este excursia. Conţinutul didactic al excursiilor este mult mai flexibil şi mai variat decât al lecţiilor desfăşurate în sala de clasă, elevii participând cu multă bucurie şi optimism la aceste acţiuni, lărgindu-şi în acest fel orizontul de cunoştinţe prin contactul direct cu realitatea. Prin mijloacele atrăgătoare pe care le are la dispoziţie, excursia înviorează activitatea şcolară, stimuleaza curiozitatea de a descoperi noi fenomene, formează o atitudine ecologică pozitivă, prilejuieşte trăiri adânci ale unor sentimente patriotice.
Astfel, cu ajutorul excursiilor şcolare se dezvoltă spiritul de prietenie, de colectiv, de disciplină, iniţiativă, precum şi deprinderi, proceduri gospodăreşti de la vârstă mică, toate acestea fiindu-le folositoare în viaţă.
În acest sens, profesorii de limba și literatura română de la Liceul Tehnologic Paul Bujor din orașul Berești, județul Galați, au organizat, în timpul programului Școala Altfel, 28.03.2018 – 29.03.2018, o excursie de două zile, intitulată Povești la Hanul Ancuței, prin care elevii claselor a VII-a au avut ocazia să viziteze multiple obiective istorice și culturale, precum: 1. Statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare de la Podul Înalt, 2. Palatul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa, 3. Castelul Sturdza de la Miclăușeni, 4. Casa memorială Vasile Alecsandri de la Mircești, 5. Hanul Ancuței, 6. Cetatea Neamț , 7. Casa memorială Veronica Micle din Târgu Neamț, 8. Casa memorială Ion Creangă din Humulești, 9. Mănăstirea Agapia, 10. Casa memorială Alexandru Vlahuță de la Agapia, 11. Mormântul poetei Veronica Micle de la Văratec, 12. Mănăstirea Văratec, 13. Muzeul de Istorie și Arheologie Piatra-Neamț, 14. Muzeul de artă eneolitică Cucuteni din Piatra Neamț, 15. Turnul-clopotniță (sau Turnul lui Ștefan cel Mare) din Piatra Neamț.
În urma acestui pelerinaj, elevii participanți la proiect au împărtășit impresiile și celorlalți colegi, făcându-i părtași la experiența lor. La orele de română, copiii au valorificat informațiile acumulate și au scris compuneri cu temele: În excursie școlară, La muzeu, În vizită la cetate, Întâlnire cu un scriitor clasic, Mănăstirile românești - patrimoniul nostru național etc.

Propus de: tatianamunteanu | 12.07.2018 09:28

0 comentarii

840 vizualizări
Mulţumesc 0 voturi

Materiale înscrise:

Pe drumuri de poveste...

12.07.2018 11:18

pdf 12MB

Lumea basmelor

12.07.2018 11:26

doc 57KB

Proiect de excursie

12.07.2018 11:34

doc 88KB

PE TĂRÂMUL GORDONULUI

12.07.2018 11:40

doc 51KB

Poezie - Natura

12.07.2018 11:42

doc 29KB

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 11 evenimente

«NOIEMBRIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Gânduri la începutul anului școlar 24/25. Votați dar vă rugăm să și comentați!

184 voturi | 11 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN