Proiect Educational Romania mea


Coordonator: teachermanu
Scoala Gimnaziala "Petru Rares" Harlau, Harlau, Iasi
0 membri

Argument

Argument
Într-o lume în care sistemul de valori se răstoarnă, în care tinerii sunt derutaţi, fără modele de urmat, în care părinţii se întreabă din ce în ce mai des dacă îşi educă corect copii, este nevoie să readucem în sufletul tuturor sentimentul patriotic şi mândria de a fi român.
Migraţia părinţilor în Europa ne determină să acordăm o atenţie specială învăţăturilor morale şi etice ale vieţii, considerându-le îndreptare vrednice pentru formarea unui caracter personal sănătos şi pentru dezvoltarea unei societăţi drepte bazate pe principii constructive.
În calitatea noastră de învăţători avem privilegiul de a cultiva respectul şi dragostea de ţară în sufletul copiilor, cu scopul de a inspira şi influenţa convingerile spirituale şi caracterul moral al acestei generaţii care niciodată până acum n-a fost confruntată cu pericolul pierderii identităţii naţionale.
De aceea considerăm că, cea mai frumoasă exprimare a conştientizării, păstrării şi transmiterii patriotismului pentru copii este arta, prin cuvânt şi culoare.

Scopul proiectului
Încurajarea participării la realizarea unui schimb de experienţă între cadrele didactice şi elevi în vederea stimulării interesului pentru păstrarea şi transmiterea sentimentului patriotic şi mândriei de a fi român în România, care definesc portretul spiritual al neamului.

Obiectivele specifice ale proiectului
• Diseminarea proiectului și a activităților propuse pe plan judeţean și național de către parteneri şi instituţiile participante;
• Colaborarea la implementarea politicilor care vizează cultivarea respectului şi a iubirii faţă de ţară;
• Stimularea expresivităţii şi potenţialului creativ prin realizarea unui real schimb de experienţă între cadre didactice, copiii, colaboratori;
• Dezvoltarea aptitudinilor şi manifestarea interesului pentru descoperirea şi continuitatea unor valori spirituale şi turistice tradiționale.

Descrierea grupului ţintă căruia i se adresează proiectul
Grupul țintă vizat cuprinde elevi din clasele I-IV şi cadre didactice

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.