Abandonul școlar:combatere și prevenție

Abandonul școlar: Combatere și Prevenție

But Monica-Loredana
Profesor Limba Engleză
Liceul Tehnologic “Voievodul Gelu”
Zalău, Sălaj

Abandonul școlar este o realitate din ce în ce mai izbitoare, o problemă gravă care pare să se accentueze din cauza problemelor economice. Abandonul școlar nu este o problemă numai a școlii ci una națională. Cercetarea desfăşurată la nivel european scoate în evidenţă faptul că fenomenul de părăsire timpurie a şcolii implică un număr tot mai mare de elevi. Această situaţie subliniază faptul că două drepturi fundamentale ale copiilor sunt încălcate: dreptul la educaţie şi dreptul la securitate.
Abandonul şcolar este o realitate socială complexă având o multitudine de cauze şi având nevoie, în consecinţă de răspunsuri diversificate. Din acest motiv, această problemă trebuie privită prin intermediul activităţilor interdisciplinare şi transversale integrate în programa şcolară, prin activităţi extraşcolare adecvate.
Prevenirea fenomenului de abandon şcolar comportă anumite limite. Eficacitatea acţiunii preventive este subminată de limite interne sau limite externe.
Dintre limitele externe putem enumera:
• abandonul şcolar a existat şi există în orice tip de societate, deci el nu poate fi eliminat.
• eliminarea tuturor cauzelor care determină abandonul şcolar este practic imposibilă.
• deseori măsurile preventive nu sunt bine coordonate şi ele nu-şi ating scopul.
Limitele interne se referă la:
• scăderea eficacităţii acţiunilor preventive datorită neimplicării în acţiunea preventivă a tuturor forţelor sociale interesate;
• nu toţi actorii sociali reacţionează la metodele de prevenţie, mai ales datorită caracteristicilor de personalitate;
• prevenţia nu poate depăşi anumite concepţii şi comportamente pe care societatea le construieşte prin promovarea anumitor valori şi practici sociale;
• activităţile preventive fac apel la diverse tehnici, dar nu toate din cale utilizate sunt pertinente. Unele solicită costuri prea ridicate ceea ce le face greu aplicabile.
Abandonul şcolar al multor elevi este din nefericire o certitudine. El este unul din problemele mari cu care se confruntă instituţia educativă şi este deci nevoie ca şcoala să întindă o mână celorlalte instituţii implicate în monitorizarea acestui fenomen. Cadrul didactic poate fi promotorul unor programe al căror scop este prevenirea şi combaterea abandonului şcolar.
În acest sens este necesar elaborarea unor strategii de tratare diferenţiată şi individualizată a elevilor aflaţi în situaţia de a abandona şcoala. Dar pentru punerea în aplicare a unor astfel de strategii e nevoie însă de o bună cunoaştere a particularităţii psihologice ale elevilor, pentru a putea fi identificate acele dimensiuni psihologice care permit realizarea unor dezvoltări ulterioare ale elevului cu dificultăţi şcolare. Variaţiile mari de ritm intelectual şi stil de lucru, de rezistenţă la efortul de durată, de abilităţi comunicaţionale şi nevoi cognitive, existente în general între elevi, impun acţiuni de organizare diferenţiată a procesului de predare-învăţare, pe grupe de elevi, în care să primeze însă sarcinile individuale de învăţare.
Activitatea de prevenire este complexă, deoarece presupune intervenţii concrete care să ducă la reducerea cât mai mult a fenomenului de abandon şcolar, prin acţiuni menite să limiteze sau să înlăture unde este posibil cauzele. De aceea, este nevoie să existe preocupări reale pentru prevenirea abandonului şcolar, atât din sfera politică, cât şi din partea societăţii civile. Astfel, prevenirea abandonului şcolar s-ar îmbunătăţii prin:
• existenţa unor programe guvernamentale care să vizeze prevenirea abandonului şcolar.
• existenţa unor programe iniţiate de ONG, care să urmărească reducerea sau chiar eradicarea fenomenului de abandon şcolar;
• acţiuni eficiente ale organismelor locale care se ocupă cu prevenirea şi combaterea abandonului şcolar, precum şi cu ajutarea copilului aflat în situaţia de abandon şcolar;
• promovarea şi încurajarea cercetărilor în domeniul prevenirii şi combaterii abandonului şcolar;
Activitatea de prevenţie a absenteismului şi abandonului şcolar este legată nu numai de igiena activităţii intelectuale, dar, în egală măsură, şi de asigurarea unei dezvoltări echilibrate a vieţii afective în cadrul relaţiilor intraşcolare. Următoarele aspecte ar fi de reținut in această privință:
• Greşelile de educaţie privind sfera afectivă, comise în perioada formării personalitaţii, întârzâie maturizarea trăsăturilor pozitive de caracter şi, prin aceasta, generează deficienţe în reglarea manifestărilor emoţionale în procesul de integrare socială.
• Părerea profesorului cântăreşte adesea greu, dar important este ca elevul să fie convins de lipsa unui viitor în cazul renunţării la şcoală, astfel încât schimbarea, decizia finală, să vină din interiorul acestuia.
• Organizarea în şcoală a unui regim de activitate disciplinată prin supraveghere şi control, prin gradarea sarcinilor, prin neadmiterea abaterilor, a dezordinii, precum şi prin cultivarea constantă a acţiunii ferme, perseverente, principiale şi prompte a colectivului de elevi, cu scopul menţinerii unui nivel ridicat de ordine şi muncă, are o mare importanţă în prevenirea situaţiilor de absenteism şi abandon şcolar.
• Crearea unor clase de adaptare, în care cei vizaţi să fie supuşi unui program diferit, mai uşor, în trepte, astfel încât să-şi dea seama în final de necesitatea continuării studiilor.
• Familia are şi ea o covârşitoare importanţă în luarea acestei decizii. Ea trebuie să-l sprijine permanent pe cel care are tendinţa de abandon, să-l înţeleagă şi, cel mai important, să nu ia măsuri drastice, severe, împotriva acestuia. În anumite cazuri, chiar şi familia poate fi consiliată pentru formarea unei atitudini potrivite, pozitive, care să se aplice cu succes în astfel de situaţii.
• Vizita dirigintelui/consilierului şcolar acasă la elev, poate crea premisele unui dialog mai liber, unei relaţii mai apropiate, bazate pe sinceritate şi încredere reciprocă.
• Sporirea numărului de activităţi comune şcoală – familie, realizarea unor proiecte împreună, sunt foarte importante pentru ca elevul să înţeleagă că ambele instituţii – atât şcoala, cât şi familia – acționează doar în interesul său.

Bibliografie:
1. Salade, D., (1995), Educaţie şi personalitate, Cluj - Napoca, Casa cărţii de Știință
2. Albert-Lorincz, E., Carcea, I.M., (1998), Prevenirea dezadaptării şcolare, Iaşi, Ed. Cermi