Abandonul şcolar în rândul adolescenţilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate

Abandonul şcolar în rândul adolescenţilor cu părinţi plecaţi
la muncă în străinătate

Profesor, Briciu Andreia - Elena
Şcoala Gimnazială „Principesa Elena Bibescu”, Bârlad

Truda românilor plecaţi la muncă în străinătate pentru slujbe
mai bune, bani mai mulţi şi un trai decent pentru familia lor, îi
pune în situaţia de a-şi lăsa acasă copiii, pradă
singurătăţii şi anxietăţii. Plecarea unuia sau a ambilor
părinţi la muncă în străinătate reprezintă un eveniment de
viaţă ce presupune schimbări în familie, mai mult sau mai puţin
previzibile sau controlabile, de către toţi membrii acesteia.
Schimbarea produsă în viaţa copilului ai cărui părinţi sunt
plecaţi în străinătate, trebuie înţeleasă şi din perspectiva
etapelor dezvoltării psihologice şi sociale a lui în raport cu
ciclurile vieţii şi anume în mod specific cu crizele de
dezvoltare. După cum se ştie, adolescenţa este o perioadă în
dezvoltarea organismului uman, care urmează pubertăţii şi
precede starea de adult. Este cuprinsă, în general, între 14 şi
18 ani, având multiple aspecte particulare de la individ la individ
şi se caracterizează prin dezvoltare fizică şi neuropsihică.
Din punct de vedere psihopedagogic, vârsta adolescenţei este
considerată a fi „vârsta de aur”, „vârsta marilor
elanuri”, „vârsta integrării sociale”, dar şi „vârsta
laboratorului personalităţii” care duce la cunoaştere de sine,
autodescoperire şi autovalorizare.
Plecarea părinţilor unui adolescent care are o multitudine de
activităţi curente, poate produce acestuia trăiri intens
psihotraumatizante şi o perioadă de viaţă stresantă deoarece
presupune eforturi din partea lui pentru a se adapta la schimbările
din viaţa sa, la noua situaţie (obişnuinţa cu persoana în
îngrijirea căreia se află şi cu familia acesteia, gospodărirea
de unul singur etc.). Rezolvarea deficitară a crizelor personale de
dezvoltare psiho-socială specifice fiecărui stadiu, vor constitui
surse de anxietate la vârsta adultă. Modul în care adolescentul
percepe şi trăieşte sentimentul abandonului ca schimbare de
viaţă este influenţat de mai mulţi factori care trebuie luaţi
în considerare în procesul de evaluare şi asistenţă
psihologică a lui:
• factori familiali – funcţionalitatea familiei înainte şi
după plecarea părintelui/părinţilor (raporturile dintre membrii
familiei, schimburile afective şi tipul de ataşament existent
între membrii familiei, dinamica statusurilor şi a rolurilor din
cadrul familiei etc.);
• factori ce ţin de adolescent – vârsta şi caracteristicile
psihologice ale tânărului (nivelul de dezvoltare psiho-socială,
vulnerabilitatea acestuia etc.);
• factori de mediu – reţeaua de suport social a familiei şi a
copilului.
În cazul copiilor abandonaţi există riscul unor forme de
neglijare precum:
• neglijare alimentară (privarea de hrană, absenţa mai multor
categorii de alimente esenţiale creşterii, mese neregulate etc.);
• neglijare vestimentară (haine nepotrivite pentru anotimp, haine
prea mici sau prea mari, haine murdare);
• neglijarea igienei (lipsa igienei corporale);
• neglijare medicală (absenţa îngrijirilor necesare);
• neglijarea locuinţei (locuinţă prost întreţinută,
neîncălzită);
• neglijarea educaţiei (lipsa modelelor de învăţare a
abilităţilor de viaţă independentă, lipsa de urmărire şi
supraveghere ca şcolar).
Pe fondul acestor forme de neglijare, tinerii cu părinţi plecaţi
la muncă în străinătate pot dezvolta următoarele manifestări
psihocomportamentale:
• Deteriorarea conduitei şcolare (scăderea performanţelor
şcolare, absenteism, risc de abandon şcolar, conflicte cu
profesorii şi colegii) pe fondul lipsei autorităţii părinţilor
şi ca o consecinţă a lipsei de aspiraţii pe termen lung;
• Sentimente de abandon, de nesiguranţă, tristeţe, anxietate,
stări depresive toate ca urmare a dorului de părinţi, a nevoii de
afecţiune părintească, de apreciere din partea părinţilor;
• Atitudine de indiferenţă, încăpăţânare care poate merge
uneori până la comportament agresiv ca rezultat al frustrării şi
al nevoii de atenţie. În momentele dificile cu care se confruntă
adolescentul interpretează absenţa părinţilor ca o manifestare a
indiferenţei acestora faţă de el şi de nevoile lui ;
• Tulburări de atenţie (scăderea capacităţii de concentrare
pentru realizarea sarcinilor şi „evadarea din realitate”).
Gândurilor tinerilor sunt concentrate spre părinţii plecaţi,
situaţia lor, momentele când vor comunica cu ei, când vor primi
pachete etc.;
• Absenţa aspiraţiilor pe termen lung (nu se pot proiecta în
viitor) sau prezenţa unor aspiraţii nerealiste determinate de
distorsiuni cognitive de genul:„Ca să ai bani nu trebuie să
înveţi.”, „Când voi fi mai mare o să plec şi eu să muncesc
în străinătate şi pentru asta nu trebuie să ai carte.” etc.
Apariţia sau dezvoltarea acestei atitudini negative faţă de
educaţie este favorizată în special de modelele oferite de acei
părinţi care deşi absolvenţi de studii superioare, în
străinătate efectuează munci necalificate. Tinerii află aşadar
că în străinătate lucrând ca muncitor necalificat poţi
câştiga considerabil mai mult decât dacă munceşti în ţară
şi în domeniul în care ai calificare;
• Tulburări ale stimei de sine: supraapreciere faţă de alţi
tineri care nu au la fel de mulţi bani sau aceeaşi vestimentaţie
sau accesorii pe care ei le primesc din străinătate, sau
subapreciere în relaţie cu egalii lor ai căror părinţi sunt
prezenţi la evenimentele importante din viaţa lor (serbări
şcolare, şedinţe cu părinţii, aniversări, sărbători etc.);
• Lipsă de motivaţie, stări de apatie (indiferenţă faţă de
ceea ce se întâmplă în jur), oboseală (lipsă de energie, de
voinţă pentru a depune eforturi cognitive la şcoală) fie pe
fondul tristeţii şi al stărilor depresive, fie determinate de
supraîncărcarea cu sarcini specifice adulţilor;
• Comportamente (pre)delicvente prin aderarea acestora la grupuri
dubioase, comportament agresiv, abuz de substanţe, implicarea în
comiterea de infracţiuni, frecventarea de localuri, săli de jocuri
etc.);
• Conduite sinucigaşe. S-au înregistrat cazuri de suicid în
rândul tinerilor a căror părinţi se află la muncă în
străinătate. Sinuciderea la copii şi adolescenţi impresionează
în mod deosebit prin fragilitatea motivaţiei şi lipsa
conştiinţei ireversibilităţii gestului. Alţi factori
determinanţi ai suicidului la adolescenţi sunt: frica sau
sentimentul de abandon, frica de eşec şcolar, imposibilitatea de
adaptare la un ritm nou şi dificil de viaţă etc.
Există o serie de riscuri la care adolescenţii singuri acasă sunt
expuşi:
• Supraîncărcare cu sarcini: preluarea responsabilităţilor de
adult (gătit, menaj, spălatul hainelor, plata facturilor lunare
etc.), îngrijirea şi creşterea fraţilor mai mici.
• Vulnerabilitate la abuzuri fizice, psihice, sexuale, exploatare
prin muncă, prostituţie.
• Debut precoce al vieţii sexuale: adolescenţii vor căuta
afecţiunea şi aprecierea de care au nevoie nu numai în grupul de
prieteni ci şi în relaţiile intime. Lipsa unei educaţii adecvate
privind viaţa sexuală, lipsa supravegherii, supraaglomerarea cu
sarcini în familie pot conduce la fugă de acasă, relaţii intime,
comportamente cu risc crescut pentru contactarea unor infecţii cu
transmitere sexuală.
Un plan de consiliere pentru adolescenţii cu părinţi plecaţi la
lucru în străinătate presupune:
• identificarea problemelor prezente ale tânărului şi a
semnificaţiilor psihologice ale acestora;
• modul în care problemele copilului sunt legate de dezvoltarea
sa, de istoricul său familial şi social;
• structura de personalitate şi caracteristicile tânărului din
punct de vedere al dezvoltării cognitive, morale şi sociale;
• modalitatea de raportare a tânărului la plecarea părinţilor/
părintelui.
Rezultate aşteptate:
- îmbunătăţirea emoţiilor şi a capacităţii de înţelegere;
- îmbunătăţirea capacităţilor socio-cognitive;
- un mai bun autocontrol;
- capacităţi sporite de adaptare.
Obiectivul principal al intervenţiei psihologice în cazul
adolescenţilor rămaşi singuri acasă este ca aceştia să fie
capabili să traverseze perioada de absenţă a părinţilor şi să
regăsească sentimentul de securitate din relaţia copil -
părinte. O relaţie apropiată între părinţii plecaţi şi
adolescenţii rămaşi acasă, bazată pe încredere şi sinceritate
îi ajută pe tineri să accepte mai uşor lipsa lor, să fie în
continuare implicaţi în viaţa socială şi să aibă un
comportament dezirabil social.