Abordarea metodelor moderne în didactica literaturii române la gimnaziu

Abordarea metodelor moderne în didactica literaturii române la
gimnaziu
Material propus de :prof. Isim Eugenia ,
Școala Gimnazială Râmnicelu, jud. Brăila

Studiul limbii şi literaturii române în gimnaziu presupune
formarea unei culturi de comunicare, de interacţionare cu lumea
încojurătoare, exprimarea orală şi scrisă a stărilor,
sentimentelor etc. dar şi dezvoltarea prin învăţarea creativă,
a potenţialului creativ. Metodele de predare- învăţare-
evaluare sunt din ce în ce mai diverse, bazate pe tehnici de
colaborare, interactivitate şi comunicare.Actul creator îşi are
piatra de temelie pe comunicare, însuşi conţinutul care se
transmite conţinând elemente de creaţie. Manualele alternative,
programele şcolare au fost concepute în aşa fel pentru a se putea
dezvolta creativitatea elevilor. Metodele moderne,
activ-participative accentuează latura formativă a educaţiei,
urmărind dezvoltarea unor deprinderi, transformarea elevilor în
buni practicieni, capabili să utilizeze cunoştinţele pe care le
posedă. În cadrul orelor de limba şi literatura română se
urmăreşte formarea unor deprinderi: de lectură corectă, de
redactare a unui text fără greşeli de ortografie, de comunicare
în diverse situaţii etc. Aşadar, nu e suficient ca elevii
să stăpânească noţiunile teoretice, ci e necesar să poată
operaţionaliza cu ele, această deprindere fiind obţinută cu
ajutorul metodelor activ-participative, care dau elevului
posibilitatea de a se exprima, de a şti să aplice ceea ce a
învăţat. Învăţământul actual, axat pe dezvoltarea de
competenţe, promovează metodele de învăţare active, care să
solicite mecanismele gândirii, ale inteligenţei şi ale
imaginaţiei. Astfel, profesorul trebuie să fie partenerul
elevilor în organizarea unor situaţii favorabile învăţării. El
nu mai este unica sursă de informare în timpul orei, ci este
persoana care dirijează, ghidează procesul de predare-învăţare,
oferind fiecărui elev ocazia să se dezvolte, să se afirme.
Aşadar, sunt preferate metodele moderne de predare-învăţare,
deoarece acestea pun accentul pe capacitatea de a pune întrebări
şi de a construi răspunsuri; pe cultivarea unor deprinderi,
priceperi şi capacităţi intelectuale; pe dezvoltarea gândirii
critice şi a creativităţii. 1) BRAISTORMINGUL
(brain= creier; storm= furtună) Furtuna în creier sau metoda
asaltului de idei, iniţiată de Alex F. Osborn încă din 1938,
este o metodă de grup, folosită pentru producerea ideilor creative
şi constă în separarea momentului emiterii ideilor de momentul
evaluării lor. Osborn spunea că” Unul din instrumentele cele mai
utile pentru organizarea unei activităţi creatoare constă în
brainstorming. Brainstormingul se desfăşoară în trei etape.
În prima se formulează problema, iar conducătorul invită
participanţii, cu cel puţin două zile înainte de şedinţă,
informându-i asupra temei de dezbatere, a locului şi a datei. În
a doua etapă se desfăşoară şedinţa de brainstorming:
Se afişează pe tablă regulile:
• Judecata critică este interzisă!
• Daţi frâu liber imaginaţiei!
• Găsiţi cât mai multe idei!
• Preluaţi şi dezvoltaţi ideile celorlalţi!
Brainstorming-ul prezintă o metodă de căutări şi creaţii
individuale precum şi de confruntare şi omologare a ideilor,
soluţiilor descoperite în grup. Reprezintă o aplicare a
dialogului euristic a lui Socrate, cu o largă utilizare a
mecanismului asociaţiilor libere ale colectivului optim pentru
învăţare prin creaţie. Pentru brainstorming , Camelia
Zlate şi Mielu Zlate propun următoarele etape și faze:
1. Etapa de pregătire care cuprinde:
• a) faza de investigare şi de selecţie a membrilor grupului
creativ;
• b) faza de antrenament creativ;
• c) faza de pregătire a şedinţelor de lucru; (pe scurt :
reunirea unui grup preferabil eterogen de 5-12 persoane care timp de
o oră dezvoltă cât mai multe idei pe o temă;)
2. Etapa productivă, de emitere de alternative creative, care
cuprinde:
• a) faza de stabilire a temei de lucru, a problemelor de
dezbătut;
• b) faza de soluţionare a subproblemelor formulate;
• c) faza de culegere a ideilor suplimentare, necesare
continuării demersului creativ;
• Obs: ideile pot fi emise în trei maniere:
o calea progresiv-liniară (ideea evoluează prin completarea ei
până la „soluţia“ problemei);
o ideea se obţine prin analogie sau prin apariţia unei idei noi,
opuse celei iniţiale/generative;
o cale mixtă: ideea poate dezvolta simultan soluţii complementare
şi soluţii opuse ei.
3. Etapa selecţiei ideilor emise, care favorizează gândirea
critică:
• a) faza analizei listei de idei emise până în acel moment;
• b) faza evaluării critice şi a optării pentru soluţia
finală.
• Are loc o „perioadă de incubare“ (reflecţie, evoluare,
selecţie a ideilor şi soluţiilor; grupul evaluator poate fi
compus din aceleaşi persoane care au emis ideile sau din alte
persoane (pedagogic, este util ca acelaşi grup să emită şi să
evalueze ideile); este favorizată, astfel, dezvoltarea gândirii
critice.

2) EXPLOZIA STELARĂ (Starbursting)
Metoda exploziei stelare este cunoscută şi sub numele metoda
starbursting („star” = stea, iar „burst” = a exploda) şi
desemnează o metodă similară brainstormingului, cu care totuşi
nu se confundă, deşi presupune organizarea clasei de elevi
într-un grup şi stimulează crearea de întrebări la întrebări,
aşa cum brainstormingul dezvoltă construcţia de idei pe idei.
Practic, se scrie ideea sau problema de dezbătut pe o foaie, apoi
se înşiră în dreptul conceptului respectiv, cât mai multe
întrebări care au legătură cu el. La început se vor utiliza
întrebări uzuale, de tipul: Cine?, Ce?, Când?, Unde?, Din ce
cauză?, care ulterior pot da naştere altor întrebări complexe.
Metoda presupune câteva etape distincte:
1. Propunerea problemei.
2. Organizarea clasei în mai multe grupuri, fiecare dintre acestea
notând problema pe o foaie de hârtie.
3. Elaborarea în fiecare grup a unei liste cu întrebări diverse
care au legătură cu problema de discutat.
Avantaje ale aplicării acestei metode:
Starbursting este una dintre cele mai relaxante şi mai plăcute
metode didactice;
• stimulează creativitatea individuală, cât şi cea de grup;
• este o metodă uşor de aplicat oricărui tip de colectiv de
elevi, indiferent de vârstă sau de caracteristicile individuale
ale elevilor;
• dezvoltă spiritul de cooperare şi de competiţie;
• nu necesită acordarea unei perioade prea mari de timp
explicaţiilor prealabile, întrucât este foarte uşor de înţeles
de către toţi elevii.
De exemplu, în urma studierii unui text, elevii se pot împărţi
în cinci echipe, fiind repartizate fiecărui grup câte una din
cele cinci întrebări emise mai sus. Copiii formulează întrebări
la nivel de echipă, având drept suport textul studiat. Câte un
reprezentant al grupului prezintă în faţa clasei toate
întrebările formulate, iar celelalte echipe apreciază
corectitudinea şi claritatea lor. Acestă metodă se poate aplica
sub formă de concurs. Întrebări de tipul ”De ce...? ”
stimulează gândirea critică a copiilor, aceştia
clarificându-şi aspecte ale lecţiilor studiate, care uneori pot
rămâne necunoscute: tipologia personajelor, atitudini ale
acestora, anumite decizii luate de personaje, etc .
3) SINECTICA a fost o tehnică elaborată de psihologul american
W.J.Gordon, care organizează în 1944, la Cambridge, Massachusetts,
primul grup sinectic. Termenul de sinectică provine din limba
greacă şi înseamnă conectarea unor elemente dispărute, aparent
nerelevante, proces pe care autorul îl identifică cu analogiile
petrecute în inconştient. Sinectica presupune utilizarea
metaforelor şi a analogiilor. Este o tehnică care se sprijină pe
două mecanisme:
• transformarea necunoscutului în cunoscut, clarificarea
problemelor, prin care se urmăreşte surprinderea legăturilor,
asemănărilor unei probleme noi cu alta veche;
• transformarea cunoscutului în necunoscut, adică căutarea
comparaţiilor, personificărilor, a metaforelor, problematizarea
cunoscutului, sesizarea unor probleme acolo unde nu par a
exista. Grupurile sinectice sunt alcătuite din 5-7
participanţi, proveniţi din medii intelectuale diferite, durata
fiind cu o periodicitate de o oră chiar mai mult. În faza de
început, membrii grupului se familiarizează cu tema, urmând etapa
productivă, apoi cea finală în care soluţiile cele mai bune sunt
evaluate şi acceptate. Scopul sinecticii este acela de a
elibera participanţii de orice constrângeri şi de a-i face
să-şi exprime liber opiniile. Metoda incită la dezvoltarea de
idei noi şi originale şi la asociaţii de idei :participantul
transformă necunoscutul în cunoscut, favorizează emergenţa
ideilor noi privind problema abordată ( Claparedé E, 1975.,pag.
40). Dezvoltarea capacităţii creatoare a elevilor se poate face
atât cu ajutorul metodelor tradiţionale cât şi cu ajutorul celor
moderne, bazate pe descoperire şi muncă intelectuală
proprie. Așadar, procesul instructiv-educativ, cu toate
componentele lui ( predare – învăţare - evaluare) conţine
foarte multe procedee şi metode pentru dezvoltarea potenţialui
creativ al elevilor dar ,,în funcţie de felul în care este
organizat şi orientat procesul de învăţămant poate duce la
dezvoltarea gândirii creatoare, după cum poate duce şi la
formarea unei gândiri şablon”. (Alexandru Roşca, 1972, p.25).
Bibliografie selectivă:
1. Cerghit, Ioan ,Sisteme de instruire alternative şi
complementare.Structuri,stiluri şi strategii . Editura Aramis,
Bucureşti 2002
2. Druţă ,Maria- Elena,2004,Psihologia educației , Editura ASE,
2004
3. Roșca, Alexandru , ,,Creativitatea”, Editura Enciclopedică
Română, București,
1972
4. Zlate M., Fundamentele psihologiei, Editura Pro- Humanitate,
București, 2002