Argument pentru o educație şcolară interculturală

În lumea modernă, diversitatea culturală nu mai este un
prejudiciu, ci o realitate care trebuie fructificată în mediul
şcolar. Pluralitatea culturală pune nu numai problema apără‑
rii diferențelor, ci a dialogului cultural, care recunoaşte că
fiecare trebuie să contribuie la îmbogățirea experienței umane.
Interculturalismul implică înțelegerea, aprecierea şi
valorizarea culturii proprii la care se adaugă respectul bazat pe o
informare autentică şi pe construirea curiozității față de
cultura etnică a celuilalt.
Educația interculturală corespunde celui de‑al treilea stâlp al
educației: deprinderea de a trăi împreună cu ceilalți.
Educația interculturală este educația relațiilor interpersonale,
care implică membrii unor culturi diferite. Scopul acestui tip de
educație este de a facilita relațiile interculturale, de a
contribui la formarea şi intensificarea atitudinii de toleranță,
de acceptare a celuilalt. Diferențele în raport cu celălalt
vizează mai multe domenii: limbă, religie, practici sociale, de
relaționare, vestimentare, alimentare, de petrecere a timpului
liber, tradiții etc.
Educația interculturală este cea care respectă, celebrează şi
recunoaşte normalitatea diversității în toate componentele
vieții umane. Educația interculturală conduce către ideea că
oamenii au dezvoltat în mod natural moduri diferite de viață,
obiceiuri şi viziuni asupra lumii şi că această gama variată ne
îmbogățeşte pe noi toți. Educația interculturală este cea
care promovează egalitatea şi drepturile omului, lupta împotriva
discriminării şi promovează valorile pe care egalitatea se
bazează.
Învățarea interculturală are ca scop:
• o mai bună înțelegere a culturilor în societățile moderne;
• o mai mare capacitate de comunicare între oameni din culturi
diferite;
• o atitudine mai flexibilă față de diversitatea culturală în
societate;
• o mai bună capacitate de participare la interacțiunea
socială, precum şi recunoaşte‑ rea patrimoniului comun al
umanității.
Prin educația interculturală ar trebui să fim în măsură să
folosim dialogul intercultural. Dialogul intercultural poate fi
descris ca fiind un schimb deschis şi politicos de opinii între
indivizi şi grupuri din diferite medii etnice, culturale,
religioase şi lingvistice, pe bază de înțelegere reciprocă şi
respect. Atunci când utilizăm învățarea interculturală în
şcoală, ar trebui să acordăm atenție deosebită trăsăturilor
caracteristice educației interculturale.
Educația interculturală:
• se adresează tuturor elevilor, indiferent de etnia lor. Din
moment ce toți elevii tră‑ iesc într‑o țară şi o lume care
devin din ce în ce mai diverse, trebuie să‑i pregătim pentru
această lume. Educația interculturală este o parte importantă a
experienței de învățare a fiecărui elev, indiferent dacă el/ea
se află într‑o şcoală care se carac‑ terizează prin
diversitate etnică, într‑o şcoală predominant mono‑etnică
sau dacă elevul aparține unei culturi dominante sau minoritare.
• se adresează tuturor elevilor, indiferent de vârsta
lor. Dacă admitem că diversitatea este o caracteristică normală
la om, educația interculturală este adecvată la toate vârstele.
• este important să li se ofere copiilor informații corecte care
să combată stereotipu‑ rile şi ideile preconcepute, însă
educația interculturală este mai eficientă în cazul în care
aceasta se face printr‑un dialog deschis, care le permite
să‑şi exprime gându‑ rile, temerile şi percepțiile, mai
degrabă decât pur şi simplu să li se prezinte „binele şi
răul” dintr‑o situație.
• se face în mod natural, prin „curriculum‑ul
ascuns” al lumii sociale şi vizuale în care preşcolarul/elevul
învață. În timp ce este posibil şi necesar să se includă idei
interculturale în „curriculum‑ul formal” predat, imaginile,
mesajele şi valorile care sunt transmise sunt, de asemenea,
cruciale. În explorarea curriculum‑ului ascuns, este important
să reținem că ceea ce este absent poate fi la fel de important ca
ceea ce este prezent. Educația interculturală are în vedere
elemente precum etnia şi cul‑ tura, culoarea pielii neavând
nicio relevanță.
Principiile educației interculturale:
Principiul I: Educația interculturală respectă identitatea
culturală a elevului printr‑o ofertă educațională adecvată
din punct de vedere cultural şi de înaltă calitate pentru toți.
Acest pricipiu poate fi pus în practică prin:
- Utilizarea unei curricule şi a unor materiale de
predare‑învățare care:
• se pliază pe cunoştințele şi experiențele de învățare
ale elevilor;
• îi ajută pe elevi să înțeleagă şi să aprecieze propriul
patrimoniu cultural;
• au ca scop dezvoltarea respectului pentru propria identitate
culturală, limba ma‑ ternă şi valorile naționale;
• utilizează resursele locale.
- Utilizarea unor metode de predare care:
• sunt adecvate din punct de vedere cultural, de exemplu prin
integrarea peda‑ gogiilor tradiționale şi utilizarea unor metode
tradiționale, cum ar fi povestirea, teatrul, poezia şi cântecul;
• se bazează pe tehnici practice, participative şi
contextualizate de învățare, care includ: activitățile care
rezultă din colaborarea cu instituții culturale; excursii de
studio şi vizite la site‑uri şi monumente şi activități
productive, care sunt legate de nevoile sociale, culturale şi
economice ale comunității.
- Dezvoltarea de metode de evaluare adecvate din punct de vedere
cultural.
- Alegerea unei limbi de instruire, care include, acolo unde este
posibil, limba mater‑ nă a cursanților.
- Formarea adecvată a cadrelor didactice care vizează:
• familiarizarea profesorilor cu patrimoniul cultural al țării;
• familiarizarea cadrelor didactice cu metode practice,
participative şi contextuali‑ zate de predare; o creşterea
gradului de conştientizare a nevoilor educaționale şi culturale
ale grupurilor minoritare; o formarea capacității de a adapta
conținutul educațional, metodele şi materialele la nevoile
grupurilor care provin din culturi diferite de grupul majoritar;
• utilizarea diversității ca pe un instrument de lucru în
beneficiul cursantului.
- Promovarea unui mediu de învățare care respectă diversitatea
culturală prin, de exemplu:
• respectarea codurilor vestimentare;

Bibliografie:
Ciobanu L., Paşi către şcoala interculturală. Bucureşti,
Corint, 2000
Ciobanu O., Cozarescu M (coord.) Manual de educaţie
interculturală. Bucureşti ASE 2010.
Clarke P., Comunităţi de învăţare. Şcoli şi sisteme. Arc,
Chişinău, 2002.
Cojocaru V.Gh., Reforma învăţămîntului, Ştiinţa, Chişinău,
2002.
Cojocaru, V. Gh., Schimbarea în educaţie şi schimbarea
managerială, Chişinău, 2004.
Coşma T., (coord) O nouă provocare pentru educaţie:
interculturalitatea. Iaşi, Polirom, 2007.
Cucoş C., Educaţia. Dimensiuni culturale şi interculturale.
Iaşi, Polirom, 2000