„ASERTIVITATEA, CEA MAI BUNĂ METODĂ DE REZOLVARE A CONFLICTELOR INTERPERSONALE”

„ASERTIVITATEA, CEA MAI BUNĂ METODĂ DE REZOLVARE A CONFLICTELOR
INTERPERSONALE”
Prof. Gorgan Laura Simona, prof. Barna Cristina
Grădinița P.P. ,,Grădinița Prieteniei”, Arad

,,Doamna, cu mine nu se joacă nimeni! Nu vor să mă lase și pe
mine să mă joc cu ei! Doamna, pe mine m-a lovit Dario! (Așa s-a
întîmplat? De ce l-ai lovit, Dario?) Mi-a furat mașina de
poliție cu luminițe!” Acestea sunt câteva din multele situații
cu care copiii se contruntă zilnic la grădiniță. Noi,
educatoarele îi învățăm mereu pe copii că nu este problemă
fără rezolvare. Pentru aceste situații conflictuale, cea mai
bună și de dorit modalitate de rezolvare a problemelor
interpersonale este asertivitatea.
Uneori, educația tradițională pe care o dăm copiilor nu lasă
loc de asertivitate. Este datoria noastră, de formatori ai
copiilor, să le formăm acestora capacitatea de a comunica în mod
asertiv sentimente, emoții, trăiri, gănduri fără a atenta în
vreun fel la integritatea și drepturile celorlalți, pentru a
stabili relații armonioase în grupă și nu în ultimul rând,
pentru a reuși în viață!
Comunicarea asertivă este strâns legată de stima și încrederea
în sine. De aceea este esențial să le dezvoltăm copiilor mai
întâi încrederea în forțețe proprii și să îi ajutăm să
își formeze o stimă de sine puternică, pentru a fi capabili să
fie asertivi. Asertivitatea presupune de asemenea capacitatea de a
exprima emoții, păreri și de a susține argumente în fața altor
persoane.
Uneori comunicarea asertivă a fost confundată cu agresivitatea, ba
chiar cu obrăznicia. Acest lucru se întamplă deoarece uneori,
poate suna dur sa spui cuiva adevărul în față, să exprimi chiar
opinii și sentimente negative sau să spui pur și simplu ceea ce
crezi, iar cei de lângă tine o pot lua ca pe o ofensă. Insă
asertivitatea implică apararea drepturilor personale prin
exprimarea opiniilor și a sentimentelor în mod clar, direct și
sincer, însă fără a leza drepturile altei persoane.
I. Ce trebuie să îl învățăm pe fiecare copil din grupă în
privința asertivității?
• că nimeni nu are dreptul să îl facă să se simtă vinovat,
ignorant sau prost; el trebuie să știe că acestea sunt
considerate abuzuri;
• că trebuie să știe când să spună "nu";
• că nu este necesar să își ceară tot timpul scuze, pentru
orice mică greșeala pe care o face;
• că au dreptul să se răzgândeasca în anumite privințe și
că nu trebuie să se simtă vinovat pentru asta;
• că dacă lucrurile nu merg bine uneori, nu este neapărat vina
lui;
• că este normal și firesc să nu știe absolut totul și că nu
este nicio problemă sau rușine să spună uneori că "nu știu"
sau "nu înțeleg";
• că atunci când greșește, nu este un capăt de lume și că
nu trebuie să fie mereu perfect; greșelile sunt firești și că
din acestea poate învăța multe lucruri;
• că nu este nevoie să fie prieten cu toată lumea și că vor
fi persoane care nu îl vor plăcea, așa cum nici el nu va plăcea
pe toată lumea; nu este nimic rău în asta;
• că nu este frumos și indicat să folosească etichete sau
porecle pentru a-i cataloga pe alții;
• că întotdeauna trebuie să se exprime clar, direct și cât
mai concis pentru a se face înțeles și pentru a da dovadă de
încredere în sine;
• că nu trebuie să monopolizeze o discuție; trebuie să știe
să îi lase și pe ceilalți să își exprime opiniile, să își
aștepte rândul și să fie deschis și altor opinii.
II. Cum îi putem ajuta pe copiii din grupă să fie persoane
asertive?
1. Să fim un exemplu pentru ei!
În primul rând trebuie să fim noi, educatoarele, persoane
asertive. Nu putem aștepta de la copii decât ceea ce le oferim și
noi ca exemplu. Formulările clare, concise și hotărâte în
comunicarea verbală ne ajută să fim persoane asertive. De
asemenea, limbajul non-verbal: poziția dreaptă a corpului, un
zâmbet relaxat, expresii faciale călduroase și păstrarea
permanentă a contactului vizual cu o persoană când comunicăm, ne
ajută să fim asertive. Capacitatea de a fi buni ascultători, de a
întreține o discuție, cerând mereu feedback și așteptându-ne
rândul când vorbim, fără a monopoliza o discuție sunt
caracteristici ale comunicării asertive pe care trebuie să le
aplicăm și în formarea și educarea copiilor din grupă. Trebuie
să ne asigurăm că facem toate aceste lucruri pentru a le putea
"preda" mai departe copiilor și pentru a le modela un astfel de
comportament.
2. Să-i implicăm în jocurile de rol pentru dezvoltarea
abilităților sociale
Asertivitatea se manifestă în special în colectivități și în
situații sociale. De aceea, îi putem pregăti pe copii pentru
astfel de confruntări, implicându-i în diverse jocuri și
activități de rol. În acest fel, îi ajutăm să învețe cum se
inițiază și cum se sustine o conversație până la capăt. De
asemenea, îi putem îndruma să formuleze corect întrebări și
răspunsuri, să răspundă unor provocări, evident toate acestea
cât mai pe ințelesul lor. Să nu uităm că expresiile faciale și
mesajele verbale ale asertivității trebuie să fie cât mai clare,
concise, dar totodată hotărâte și categorice. Să-i ajutăm să
folosească expresii de genul "eu cred că...", "aș prefera să..."
"aș dori să...". A-i învăța pe copii abilități și aptitudini
sociale prin care să se descurce în colectivități, îi ajută
să fie asertivi.
3. Să-i învățăm să rezolve conflicte pe cale pașnică!
Din cauza vârstei, copiii se folosesc adesea de furie sau de
crize de isterie pentru a răspunde majorității provocărilor. Ei
își ies rapid din fire. Este important să îi învățăm pe
copii că furia sau agresivitatea nu reprezintă o metodă bună de
a rezolva probleme.
4. Să-i învățăm să facă față criticilor!
De asemenea, este esențial să îi învățăm pe copii cum să
facă față criticilor. Vor avea parte de critici toată viața și
nu trebuie ca acestea să îl marcheze exagerat sau să îl
demoralizeze.
În concluzie, atunci când copiii sunt învățați să se
relaxeze, să fie ei înșiși mereu, să filtreze ceea ce au alții
de spus și să învețe să nu se lase influențați de părerile
altora, susținându-și mereu punctul de vedere, ei vor reuși să
facă față acestora. Ei vor crește ca adulți responsabili,
fericiți și împliniți, iar noi, educatoarele lor, vom avea
mulțumirea sufletească că am putut cu înțelepciune, dragoste
și răbdare să contribuim la educarea și formarea lor personală.