Aspecte ale educaţiei într-o lume interculturală

Aspecte ale educaţiei într-o lume interculturală

În ultimele decenii, dinamica vieţii sociale a devenit tot mai intensă, iar pe fundalul acestor modificări rolul şcolii a crescut foarte mult fiindcă este chemată să răspundă adecvat necesităţilor de respectare a dreptului la diferenţă, egalitate şi echitate. Un astfel de mandat de seriozitate responsablizează şi incită inevitabil la găsirea unor soluţii eficiente pentru gestionarea diversităţii. Diversitatea culturală nu mai este un prejudiciu, ci o realitate care trebuie fructificată în mediul şcolar. Pluralitatea culturală pune nu numai problema apărării diferenţelor, ci şi a dialogului cultural, care recunoaşte că fiecare trebuie să contribuie la îmbogăţirea experienţei umane şi că fiecare dintre ele este un efort de universalizare a unei experienţe particulare.
Obiectivul fundamental al şcolilor, în aceste condiţii este de a se strădui să creeze o naţiune şi un destin având la dispoziţie o incredbilă divesitate culturală, etnică şi lingvistică. Pentru a forma acest destin comun, cadrele didactice implicate în procesul de educare, trebuie să respecte şi să valorifice toate oportunităţile culturale şi caracteristicile pe care elevii aparţinând diferitelor grupuri culturale le aduc la şcoală. Pe de altă parte, cadrele trebuie să ajute aceşti copii să dobândească abilităţi, cunoştinţe, valori pentru a devein cetăţeni active ai
comunităţii din care fac parte.
Printr-o abordare interculturală a pedagogiei nu este vorba atât de a constitui o sumă de cunoştinţe, de date informaţionale, cât de a propune demersuri destinate să provoace o mutaţie. Este necesară deschiderea multiculturală a curriculumului, creerea unui climat de învăţare în clasă şi în şcoală care să respecte diversitatea şi nu în ultimul rând – înlăturarea discrepanţelor financiare între şcolile populaţiei majoritare şi cele dezavantajate. Din perspectivă multiculturală, toţi elevii trebuie să primească o educaţie care în mod continuu afirmă şi susţine diversitatea umană, care incorporează istoria tuturor grupurilor rasiale. În acelaşi timp se slocită profesorilor să aibă expectaţii înalte în relaţie cu toţi elevii, motivându-i pe cei care sunt prinşi în cercul vicios al dezavantajului.
O manifestare a noastră faţă de diversitate o reprezintă prejudecăţile şi stereotipurile, fie în forma lor negativă (ceea ce gândim despre ceilalţi: intoleranţă, rasism) sau pozitivă (ceea ce gândim despre noi înşine: arianism). Acestea generează un comportament discriminatoriu. Instituţiile de învăţământ trebuie să ia măsuri potrivite pentru eliminarea oricărei forme de discriminare prezente în înteriorul lor. Ele trebuie să-i ajute pe elevi să-şi dezvolte identităţi nediscriminatorii, să achiziţioneze şi să dezvolte cunoştinţe, valori, atitudini şi abilităţi necesare pentru combaterea inechităţilor sub toate formele lor. În acestă privinţă, pedagogii au nevoie să-şi conştientizeze propriile prejudecăţi, să fie corect formaţi, să ia în considerare condiţiile sociale şi nevoile minorităţilor. Este esenţial să se recunoască importanţa rolului social, economic şi chiar cultural pe care îl joacă şi l-au jucat grupurile minoritare în înteriorul
societăţii.
Educaţia interculturală tinde să întăreasca relaţia şcoală-comunitate care ar presupune respect, toleranţă şi „vizibilitate” culturilor minoritare şi şcolilor multietnice. Reprezentanţii şcolii trebuie să fie învăţati să depună efort în găsirea soluţiilor supervizării practice a diferenţelor culturale în clase şi utilitatea pedagogică pentru depăşirea obstacolelor posibile în dialogul intercultural.
În România, după 1989, se fac eforturi pentru construirea unei societăţi democratice. În acest scop, statul roman a conceput mai multe principii pe care încearcă să le implementeze în societatea românească. Dintre acestea putem aminti: politica şanselor egale, reprezentativitatea în organismele de decizie, tratament egal al persoanele respectând diversitatea şi diferenţierea individuală, monitorizarea permanentă din partea populaţiei civile. Toţi copii trebuie educaţi pentru a partcipa deplin şi a contribui la societatea democratică. Însuşirea acestor valori democratice include şi asumarea unui angajament faţă de ordinea socială dreaptă şi umană, încredere multuală, respect pentru despturile şi identităţile celorlalţi, deschidere dar şi abilităţi interpersonale.
În ultimii ani, s-au făcut paşi importanţi pentru socializarea grupurilor minoritare precum romii, pentru integrarea lor în sistemul de învăţământ prin implicarea guvernelor post decembriste, a societăţii civile româneşti şi a câtorva democraţii europene. În România, în prezent, există aproape 200 ONG-uri care promovează interesele rromilor. Acestea au finanţare europeană şi asigură elevilor cele necesare pentru şcoală. Toţi copii trebuie să înveţe să trăiască şi să interacţioneze pozitiv în această lume diversă.
Atingerea acestui deziderat presupune implicaţii majore la toate nivelurile învăţământului obligatoriu: politică, structuri, organizaţii, administraţie, relaţii între şcoală şi comunitate, restructurarea şi formarea personalului, pedagogie, evaluare, selecţia şi repartiţia elevilor, tutoratul şi în general etosul şcolii.
Este esenţial să schimbăm ideologia care respinge sau subordonează grupurile minoritare, să facem în aşa fel ca toate grupurile să coopereze într-o manieră justă şi umană. Trăim încă într-o lume confuză, ne lăsăm de multe ori influenţaţi de prejudecăţi iar educaţia interculturală are un scop pozitiv. Educaţia multiculturală trebuie înteleasă ca un fenomen pozitiv care ne îmbogăţeşte cu aspecte de diversitate pe care nu ne permitem sa le risipim.

„O educaţie bine facută poate întotdeauna să scoată dintr-un suflet, oricare ar fi el, partea folositoare pe care o conţine”. (Victor Hugo)

Bibliografie:

1. DASEN P., Perregaux C., Rey M., Educatia interculturală, Iaşi, Polirom, 1999
2. NEDELCU, Anca, Fundamentele Educaţiei interculturale, Iaşi, Polirom, 2008
3.POPOVICI, D. V., Elemente de psihopedagogia integrării, Bucureşti: Pro Humanitate, 1999;