Atenția și ascultarea, factori esențiali în educație

Atenția și ascultarea, factori esențiali în educație

Prof. Geabău Marilena , Școala Gimnazială Specială nr.4 București

Educația e arta de a construi simțul măsurii în gânduri, cuvinte și faptele copiilor. În epoca multimedia, copilul devine un aspirator de informații fără suport argumentativ care-l fac tot mai puțin atent. Copilul tinde să se protejeze de avalanșa informațională, ignorând noutăți fără a avea criterii de selecții. Ascultarea este inițial o reacție de răspuns cu rol adaptativ la solicitările mediului . În primii ani de viață, atenția copilului se orientează după nevoi, treptat, prin înțelegerea nevoilor personale, copilul își organizează conduita pe firul unor obiective pe care trebuie să le atingă pentru a obține ceea ce are nevoie, apelând la condiționarea operantă și strategii de acțiune cu care să-și atingă scopul.
Copilului căruia i se oferă cu promptitudine și în exces totul, fără ca el să solicite, nu va fi nevoit să-și creeze prea lesne motivații și strategii de atingere a scopurilor privind nevoile imediate și va întârzia în dezvoltarea autonomiei personale. Atenția lui va urma confortul și plăcerea mai mult decât atisfacerea necesităților stringente. Acest mod de viață dăunează copilului, producând întârzieri în dezvoltarea emoțională. Când intră în colectivitate, el nu are echipamentul necesar pentru adaptarea la situații de autonomie personală suficient dezvoltat și devine turbulent, agresiv sau plângăcios, lamentat sau furios. La grădiniță ori la școală, copilul trebuie să-și rezolve nenumărate probleme de autonomie , de care este scutit acasă prin ,,bunăvoința,, maladivă a familiei. Aici el nu înțelege de ce trebuie să mânânce singur, în locul special amenajat, să se încheie la nasturi, să se lege la șireturi, să asculte și să fie atent ce spun: doamna profesoară, colegii și alții , câtă vreme nu i se întâmpla nimic acasă dacă-i ignora pe toți ca să se joace la telefon, calculator ori să se piardă în desene animate la televizor.
Atenția determină discriminarea impulsurilor și urmarea celor care satisfac esențial nevoile sau/și scopurile copilului, ignorând stimulii secundari, pentru cei pe care-i consideră esențiali în atingerea scopului ori satisfacerea nevoii. Capacitatea copilului de a se ,,urni,, și a asculta cu atenție pentru a ajunge să rezolve o necesitate ori un scop e generată de atitudinea familiei de a-l mobiliza. ,,Funcţionarea Cognitivă Executivă (ECF) – termen înrudit cu atenţia executivă – este definită ca un construct implicat în planificarea, iniţierea şi reglarea comportamentului orientat spre un scop. Abilităţile subsumate acestui construct includ control atenţional, gândire abstractă, flexibilitate cognitivă, planificare strategică, secvenţierea răspunsurilor, generarea de ipoteze şi memoria de lucru. (Cîrneci, 2000),, . În educație , trebuie să antrenăm independența copilului în rezolvarea nevoilor primare personale.Ofertele suplimentare de ,,servicii,, din partea familiei ,,amputează,, capacități normale de adaptare și reziliență. În funcție de coeficientul de inteligență se dezvoltă un orizont atențional.
Ca să determini ascultarea unui copil, trebuie să fii atent la el și să-l faci să fie atent la tine, în primul rând. Ascultând un copil, ascultăm universul și pe Dumnezeu. E nevoie să-l faci pe copil să înțeleagă ce i-ai spus ori ai făcut cu el, alături de el ori în fața lui. Copilul se identifică cu unele comportamente la care este atent ori le ascultă, șlefuind astfel, imaginea de sine și personalitatea: ,,Cine, sunt/ nu sunt eu? ; Ce pot/ nu pot eu?; Ce înțeleg/nu înțeleg eu? ; Ce -mi place / nu-mi place mie să fac?
Aptitudinile copilului sunt primul factor de selecție operantă a atenției către informații noi. Atât orientarea copilului către fenomene,fapte și lucruri , cât și atenția sa față de anumite informații, trebuie să ne dea de gândit în identificarea aptitudinilor lui. Orizontul cunoașterii fiecărui copil face ca unele aptitudini să fie mai greu de identificat întrucât nu există modele comporamentale în care aptitudinile copilului să se reflecte. De pildă, nu vom ști niciodată dacă un copil poate atinge performanțe în dans, înot, fotbal,etc pentru că aceste comportamente nu pot fi regăsite, decât foarte rar în rutina unei familii..
Opusul ascultării este ignorarea și neascultarea.Neascultarea copiilor în familie duce la dificultăți majore în educația lor, ei respingând informația și neputându-și forma competențe. Există copii greu educabili care trăiesc de la naștere o tulburare de opoziție, identitate lor fiind un perpetuu proces de negare și copii care trăiesc evenimente traumatizante ce îi determină să trăiască tulburarea de opoziție. Nu provocați asemenea amintiri traumatizante nimănui.
-Părinții voștri n-au plecat la ,,căpșuni în Spania ca să aveți o viață mai bună, ci au rămas alături de voi ca să vă ofere o viață mai bună, ați fost mereu centrul atenției lor! -Faceți din cei pe care-i iubiți și cu care trăiți alături, centrul vieții voastre, lăsați în urmă greșelile unora din cei pe care i-ați văzut aproape că se consideră ,,buricul târgului,,. Nimeni nu e soare, nici mai presus ca ceilalți, învățați funcția complementară a valorilor în familie pentru a construi familii trainice, pentru a nu rămâne mereu singuri și urâți pe dinăuntru și urâți de alții!
- Schimbați-vă pe voi în fiecare zi ca să-i puteți schimba pe cei de lângă voi...
Ascultarea e poarta înțelegerii iar atenția se educă în familie prin strategii care țin de simțul măsurii în toate conduitele care devin modele de urmat pentru copii.
Bibliografie - Cîrneci, D. (2000) – Rolul sarcinilor de atenţie executivă în diagnosticarea tulburării de deficit atenţional/hiperactivitate. ADHD - istoric şi etiologie, în Orientări teoretico-praxiologice în educaţia specială, Presa Universitară Clujană, Cluj-Napoca;