Avantaje și dezavantaje ale metodelor active le orele de limba și literatura română

În cazul lecţiilor de literatură, utilizarea a mai mult de două
metode active pe oră mi se pare dăunătoare, căci minimalizează
mesajul, afectează comprehensiunea , simplifică prea mult şi prea
dur textul, aruncă în ridicol atât elevii, cât şi profesorul.
Nu este indicat să predai Luceafărul exclusiv prin metode active,
căci s-ar diminua substanţa filozofică şi mistică a textului. A
face lectură anticipativă în cazul acestui text mi se pare chiar
periculos. Dar metoda pălăriilor gânditoare poate antrena elevii
în dobândirea deprinderilor de comunicare eficientă,
argumentată, poate încuraja în dezvoltarea gândirii critice şi
speculative.
Avantajele metodelor active sunt următoarele:
- activizează elevii, îi antrenează într-o participare
autentică şi responsabilă;
- facilitează transferul de informaţii, prin scenariile variate,
prin implicaţiile ludice;
- stimulează gândirea, imaginaţia, creativitatea;
- dezvoltă abilităţile de comunicare;
- constituie alternative interesante de
evaluare/autoevaluare/interevaluare;
- cultivă valori şi atitudini;
- valorifică ceea ce elevii ştiu deja.
Dezavantajele metodelor active sunt următoarele:
- există riscul ca unii elevi să se sustragă sarcinilor date, de
exemplu, în grupe/echipe unii muncesc, alţii pierd vremea;
această situaţie se poate evita prin observarea sistematică, cu
ajutorul fişelor de lucru/de observaţie;
- elevii înşişi resimt uneori aceste modalităţi de învăţare
ca fiind inconsistente, insuficiente, mai ales când în joc va fi
realizarea eseurilor structurate; din păcate, elevii nu au
deprinderea documentării, a analizei logice, aşa că aşteaptă de
la profesor clasicul comentariu…;
- sunt cronofage! Proiectarea ia mult timp, multe resurse (inclusiv
sau, mai ales, materiale!), elevii nu lucrează în ritmul
preconizat. Aparent spontane, ele cer o mare concentrare pe detalii,
pe „regie” – organizarea grupurilor, aşezarea materialelor
etc.;
- sperie prin energia, agitaţia, gălăgia pe care o presupune
munca activă;
- nu sunt corelate examenelor, astfel încât nu li se întrevede
nicio finalitate; la examenul scris, elevii vor avea de alcătuit
două eseuri structurate, complexe, iar cunoştinţele pentru
realizarea acestora nu se pot dobândi prin Turul galeriei sau prin
cvintet! Abilităţile formate nu se regăsesc în evaluările
consacrate, astfel că elevii claselor liceale terminale nu le
preferă.
- trebuie dublate de materiale suport oferite, iar xeroxarea
acestora ajunge să fie, pentru multe din şcolile româneşti, o
piatră de încercare din cauza absenţei fondurilor pentru o
asemenea investiţie;
- evaluatorii din multele comitete şi comiţii ar putea
riposta/ataca destul de dur cadrul didactic care îşi desfăşoară
lecţia într-un registru nonconformist, acuzând absenţa
hârtiilor doveditoare, a proiectelor frumos înşiruite într-un
anume tipar…
Consider că nu învăţarea în sine reprezintă un proces dificil,
ci modalitatea de a deprinde învăţarea. Pentru a-i asigura
eficientizarea, trebuie ca de la vârsta şcolară primară,
elevul să fie conştientizat asupra scopului real al învăţării.
În ce mă priveşte, abia în ultimii ani de liceu am
părăsit învăţarea docilă, care nu viza decât obiectul
în sine. Am descoperit, cu surprindere, cât de logică poate fi
învăţarea şi câte corelaţii există între disciplinele de
studiu. Acest fapt mi-a asigurat o privire obiectivă asupra
potenţialului meu de a înţelege lucrurile şi de a relaţiona
evenimentele. Spre exemplu, la disciplina istorie faptul în sine
– ca parcurs evenimenţial – nu are nicio relevanţă dacă nu e
raportat la contextul istorico-politic, dacă nu se disting cauzele
ce l-au prefaţat sau anticipat. De asemenea, un curent literar şi
cultural este anunţat de anumite cauze/premise ideologice, de
contextul istorico – social, de fluxul mentalităţilor. Am
învăţat astfel să corelez noţiuni, termeni, concepte, chiar
dacă manualul nu lăsa să se întrevadă o legătură logică sau
de cauzalitate între lecţii.
Totuşi, acest proces mi l-am putut însuşi doar la
disciplinele umaniste, datorită gândirii speculative şi
potenţialului creativ.
Dacă elevii ar fi îndrumaţi de la bun început spre o
educaţie holistică, dacă ar fi găsită calea unei învăţări
eficiente şi totalizante, poate că sistemul de învăţământ ar
scăpa de superficialitate şi teoretizare.

BIBLIOGRAFIE

1.Perspective-Revistă de didactica limbii şi literaturii române,
nr.2(17)/2008
2.Joiţa, Elena, Management educaţional. Profesorul-manager: roluri
şi metodologie, Ed.Polirom, 2000
3. Secrieru, Mihaela, Didactica limbii şi a literaturii române,
Editura StudIS, Iaşi, 2008