BULLYING-UL ÎN ȘCOALĂ. COMUNITATE SAU ÎN MEDIUL VIRTUAL

Bullying-ul în școală, comunitate sau în mediul virtual

Prof.Profir Alina Loredana
Liceul Tehnologic”Marcel Guguianu” Zorleni

Bullying-ul nu presupune existenţa unui conflict bazat pe o
problemă reală, ci pe dorinţa agresorului de a obţine putere sau
autoritate. Bullying înseamnă folosirea unei forțe superioare
pentru a influența sau intimida pe cineva. Este un comportament
repetat si intenționat prin care agresorul își persecută,
rănește, intimidează victima verbal, relațional și/sau fizic.
Fenomenul bullying apare atunci când un copil este etichetat,
tachinat, batjocorit în cercul său de cunoștințe sau de colegi.
Uneori, aceste tachinări se transformă în îmbrânciri sau, în
unele cazuri, în atacuri fizice.
Există mai multe tipuri de comportamente care pot fi încadrate
în categoria bullying:
Intimidarea verbală: poreclire, batjocorire, ameninţare, ironie,
replici ofensatoare, comentarii sexuale etc.
Intimidarea socială: excluderea intenţionată dintr-un grup sau
colectiv, punerea intenţionată într-o situaţie jenantă în
public, răspândirea de zvonuri jignitoare etc.
Intimidarea fizică: bruscare, lovire, scuipare, daune aduse
bunurilor persoanei intimidate etc.
Recent a căpătat amploare un nou tip de bullying, „adaptat”
dezvoltării puternice a tehnologiei comunicării, şi anume
cyberbullying-ul.

Cyberbullying se referă la comportamentul de intimidare prin
intermediul tehnologiilor de informare şi comunicare: SMS-uri sau
e-mailuri jignitoare, răutăcioase, zvonuri sau comentarii
răspândite pe site-uri de socializare, distribuirea de imagini
jenante sau ofensatoare cu persoana hărţuită etc.
Cyberbullying-ul poate avea aceleaşi efecte devastatoare ca orice
alt tip de bullying, uneori chiar mai severe (acest tip de
hărţiure nu se limitează la un singur loc, ci îi
„urmăreşte” pe adolescenţi inclusiv acasă).
Fenomenul de bullying apare pentru că:
 Unii dintre agresori sunt bine priviţi în grup, sunt populari,
au influenţă în rândul celor de aceeaşi vârstă şi le place
să domine sau să conducă pe alţii;
 Alţii sunt agresivi deoarece aceștia au fost izolați și simt
o nevoie puternică de a aparține unui grup, ȋnsă nu posedă
abilitățile sociale de a-și păstra prietenii;
 Mulți copii nu pot evalua violența școlară ca fiind
negativă sau inacceptabilă, așa cum fac adulții, și pot
interpreta actele de agresiune ca amuzament sau distracție;
 Copii au de multe ori o stimă de sine scăzută, simţindu-se
superiori doar dacă îi lezează pe alţii;
 De multe ori agresorii sunt ei înşişi victime ale fenomenului
de bullying, pe care îl „învaţă” de la părinţi, fraţi sau
colegi mai mari etc.
Agresorii nu au nevoie să fie neapărat mai mari sau mai puternici
decât cei pe care îi agresează, diferenţa de putere poate
proveni din surse diferite - popularitate, abilităţi fizice sau
cognitive, caracteristici de personalitate.
Chiar dacă nu ştim niciodată cu siguranţă dinainte dacă un
copil va avea un comportament de tip bullying, sunt câteva
caracteristici care cresc şansa ca un copil să devină agresor:
 are o toleranţă redusă la frustrare;
 probleme familiale, neimplicare din partea familiei;
 are o părere proastă despre ceilalţi;
 are dificultăţi în respectarea regulilor;
 vede violenţa într-o lumină pozitivă;
 are prieteni care îi agresează pe alţii.
Există semne care pot indica faptul că un copil este hărţuit
sunt:
 vânătăi, răni neexplicate
 haine sau obiecte personale pierdute sau distruse
 dureri de cap sau de stomac frecvente, rău real sau prefăcut
înainte de a merge la şcoală
 schimbări în tabieturile alimentare, cum ar fi mâncatul în
exces sau săritul peste mese
 dificultăţi la somn sau coşmaruri frecvente
 scăderea notelor, scăderea interesului pentru şcoală, fobie
şcolară
 pierderea prietenilor sau evitarea situaţiilor sociale
 sentimente de neajutorare şi scăderea stimei de sine
 comportamente de risc, fuga de acasă, auto-mutilare sau
preocupare legată de suicid.
În cazul comportament de tip bullying părinţii pot au un rol
foarte important:
 Cel mai important lucru este să transmită şi demonstreze
copilului că sunt disponibili pentru comunicare, pentru a-l asculta
când are nevoie să vorbească;
 Să încurajeze copilul să vă povestească ce se întâmplă
la şcoală;
 Să nu învinuiască copilul pentru că este hărţuit, chiar
dacă la un moment dat el a fost cel care l-a provocat pe agresor;
 Să-l învețe pe copil să facă diferenţa între situaţiile
periculoase şi situaţiile în care îl poate înfrunta pe agresor:
 Să-i dea încredere că poate să-şi rezolve singur problemele
dacă este vorba despre o situaţie cu risc scăzut (de exemplu
tachinare), dar să-i spună clar că sunt dispuși să-l ajutate.
 Să intervină dacă este vorba de o situaţie de hărţuire,
apelând la cadre didactice din şcoală, consilier şcolar sau
director. Să nu încerce să facă. Dreptate singuri, această
abordare are toate şansele să escaladeze problemele;
 Să discutate împreună despre diferite modalităţi în care
ar putea rezolva situaţia;
 Să învețe copilul să nu ia totul personal atunci când se
confruntă cu un agresor. Să explice copilului că insultele pe
care acesta i le adresează nu exprima o problemă a copilului, ci a
agresorului;
Prevenirea şi stoparea fenomenului de bullying necesită implicarea
tuturor: şcoală, cadre didactice, părinţii, copii.
Agresiunea cibernetică este deseori greu de gestionat și rezolvat,
iar printre soluții se poate enumera: limitarea sau chiar
renunțarea la rețele sociale pentru o vreme și interacțiunea cu
oameni reali, care aduc liniște și siguranță. În acest mod se
reduc și starea de anxietate, depresia și sentimentele de
singurătate. Soluția nu este riposta, deoarece înrăutățește
situația și prelungește procesul. Copiii sunt deseori reticenți
în a le spune părinților sau profesorilor despre agresiune,
deoarece simt un sentiment de rușine, iar în cazul hărțuirii
cibernetice aceștia se tem să-și piardă privilegiile de a folosi
gadget-urile. Discuțiile cu un părinte, consilier sau prieten de
încredere și povestirea celor întâmplate pot face o diferență
uriașă în starea de spirit a celui agresat, chiar dacă nu se
schimbă situația.
În ultimul timp, incidența bullying-ului a crescut, iar procesul
de vindecare implică atât mediul școlar, cât și mediul
familial, părinții, ce trebuie să găsească metode și soluții
eficiente. O soluție venită în sprijinul părintelui este
utilizarea de aplicații de control parental pe smartphone-ul sau
tableta copilului și configurarea unor filtre pe computer, pentru a
bloca conținutul web neadecvat, ce poate ajuta la monitorizarea
activităților online, precum și monitorizarea atentă și
constantă a preocupărilor și a anturajului copilului. O altă
soluție o constituie dezvoltarea de programe în cadrul școlii de
conștientizare a fenomenului, precum și o atenție sporită din
partea cadrelor didactice și a consilierului educativ în
prevenirea și diminuarea fenomenului.

BIBLIOGRAFIE
 Abuzul si neglijarea copilului, Salvaţi Copiii, București,
2013
 Agabrian Mircea, Analiza de conţinut, Editura Polirom,
București, 2006;
 Vlăsceanu Lazăr, Metodologia cercetării sociologice, Editura
Economică, București, 2000;
 Asociatia “Telefonul copilului” Ghid pentru profesori 3.
Primul studiu national despre bullying, anul 2016, http://
www.salvaticopiii.ro.