Calitatea mediului și strategia dezvoltării durabile

Folosit curent în contextul general al dezvoltării, termenul de
strategie desemnează preocupările științei economice de a defini
liniile generale pe termen lung de dezvoltare, metodele și formele
cele mai eficiente pentru atingerea obiectivelor acesteia . (
Tănase , Petre, 1992 , p. 18 ) .
Comisia Internațională pentru Mediu și Dezvoltare (constituită
sub auspiciile ONU) a ajuns la concluzia că imperativele strategiei
naționale sunt următoarele :
 Creșterea economică regenerată;
 Schimbarea calității creșterii;
 Satisfacerea nevoilor esențiale de locuri de muncă, alimente,
energie, apă, sănătate ;
 Asigurarea unui nivel al populației corespunzător cerințelor
sale de bază;
 Conservarea și dezvoltarea bazei de resurse;
 Reorientarea tehnologiei și a riscului managerial.
Problemele dezvoltării și ale creșterii economice nu pot fi
separate de cele ecologice.
Economia și ecologia se interpătrund tot mai mult – local,
regional, național și global – într-o rețea de cauze și
efecte.
Azi se impune din ce în ce mai mult conceptul de dezvoltare
durabilă , recomandat de Adunarea Generală ONU prin Rezoluția
42/187, ca un principiu director al strategiilor și politicilor
naționale în domeniul evoluției și protecției mediului .
Conceptul de dezvoltare durabilă este definit ca fiind “progresul
economic, care, pe lângă asigurarea tuturor necesităților
societății actuale, ia în considerare necesitățile generaților
viitoare”(Earth Summit, Rio de Janeiro, 1992 ).
Esența unei strategii pentru o dezvoltare durabilă, constă în
stabilizarea creșterii demografice, reducerea dependenței de
petrol, promovarea resurselor regenerabile de energie, conservarea
solului, protejarea sistemelor biologice ale solului, reciclarea
materialelor.
Dezvoltarea durabilă oferă o mai bună înțelegere a funcțiilor
îndeplinite de mediul natural sau amenajat, care pot fi
clasificate astfel (Pierce, 1993, p. 61):
a) Contribuții directe la calitatea vieții. Mediul poate fi
apreciat sub forma unui peisaj minunat, a unui cadru de agrement
pentru activități de recreere sau poate fi susținut prin
intermediul televiziunii, filmului și radioului.
b) Contribuții indirecte la calitatea vieții. Mediile deteriorate
conduc la acumularea de stres și la apariția de boli, la poluarea
aerului și a ape, ce afectează direct sănătatea, nivelul de
trai, capacitatea de muncă a omului.
c) Contribuții directe la venitul real, prin intermediul
investițiilor efectuate pentru protejarea mediului și furnizarea
confortului, realizându-se astfel venit și locuri de muncă.
Programele de mediu sau investițiile de mediu pot genera fie
pierderi foarte scăzute,
fie sporiri ale produsului național brut. Rezultatele tind să
susțină argumentul că mediul și creșterea sunt complementare.
Câteva idei se cuvin a fi subliniate în legătură cu dezvoltarea
durabilă și mediul natural. Protecția mediului constituie în
prezent un obiectiv major al dezvoltării. Dezvoltarea durabilă
poate reprezenta acea dezvoltare care asigură creșterea
bunăstării generației actuale, dar și a celei viitoare. Sunt
acceptate trei căi de dezvoltare:
 Optimalitatea este o cale de dezvoltare care maximizează
valoare prezentă a câștigurilor viitoare ale dezvoltării umane.
 Durabilitatea reprezintă o cale de dezvoltare în care
bunăstarea umană sporește sau cel puțin nu scade în timp.
 Supraviețuirea reprezintă o cale care se situează deasupra
unui nivel minim de bunăstare; orice nivel aflat sub acest minim nu
este viabil. (Zaharia C., 2003, p. 100-1002)
Evoluția conceptului de dezvoltare durabilă are în vedere
elementele economic, social și ecologic.
Activitățile economice actuale modifică nivelul și structura
biodiversității într-o manieră care va afecta desfășurarea
serviciilor ecologice vitale viitoare și îngustează opțiunile
disponibile generațiilor următoare .
Diversitatea cerințelor și preocupărilor pe termen scurt, sunt ca
și țelurile pe termen lung, existente în întreaga lume,
sugerează faptul că nu există o dezvoltare durabilă ”bună”
sau ”rea”, universal valabilă. Abordarea practică ce se poate
dovedi mult mai utilă în luarea deciziilor este asigurată de
conceptul maximizării beneficiilor menținerii capitalului natural
și al serviciilor de mediu în timp.
Cerințe ale dezvoltării durabile
a) Un sistem politic ce poate genera participarea cetățenilor la
luarea deciziilor.
b) Un sistem economic ce este capabil să genereze cunoștințe
tehnice pe baze susținute științific.
c) Un sistem social ce asigură soluții la situațiile tensionate
cauzate de o dezvoltare socio-economică greșită.
d) Un sistem productiv care respectă capacitatea productivă și
capacitatea de suport a mediului precum și obligația de a conserva
mediul.
e) Un sistem tehnologic care poate oferi, continuu, soluții.
f) Un sistem de relații internaționale ce sprijină modelele
durabile ale pieței și finanțelor.
g) Un sistem administrativ ce este flexibil și are capacitatea de
autocorectare.( Marinescu Daniela, 1996, p. 57)
Etapele elaborării unei strategii de dezvoltare socio-economică

Ca o primă etapă în derularea procesului de elaborare a unei
Strategii de
dezvoltare socio-economică poate fi menționată analiza premiselor
entității
(localitate, județ, țară), pentru care se elaborează strategia.
Resursele naturale, starea economiei, calitatea mediului sunt tot
atâtea coordonate de care trebuie să se țină seama în
propunerea de strategie.
Într-un astfel de proces complex trebuie avute în vedere anumite
condiționalități care impun obiective, etape, acțiuni specifice.
Pot fi menționate
dintre condiționalități:
• ecozonarea teritoriului;
• monitoringul mediului;
• identificarea surselor de poluare;
• obligații internaționale.
De o deosebită importanță este acțiunea de dezvoltare a
conceptelor,
principiilor și instrumentelor de mediu la care se apelează în
elaborarea strategiei.
Această etapă reflectă, în fapt, voința politică de a face o
reală protecție a
mediului, locul pe care această problemă îl ocupă în politica
socio-economică a
factorilor de decizie.
Urmează o etapă de identificare și precizare a componentelor
strategiei de
dezvoltare socio-economică. Cu toate că practica internațională
în acest domeniu nu are o vechime mai mare de 20 de ani, se
consideră că o strategie la nivel național trebuie să aibă o
componentă legislativă, o componentă
administrativ-instituțională, componente economico-tehnologice,
componente informativ-educative, nefiind neglijat factorul social,
precum și colaborarea internațională.
În continuare este necesară fixarea obiectivelor strategiei, care
are anumite
orizonturi de timp (imediate, termen scurt, termen mediu și termen
lung) sau de
spațiu (locale, regionale, naționale, continentale sau globale).
În sfârșit, ca o secvență următoare se menționează
Elaborarea Planurilor
Strategice de Acțiune, acțiune ce constă în listarea de
Programe, Proiecte ce
urmăresc să soluționeze problematici de dezvoltare
socio-economică, în ordinea
importanței, priorităților, efectelor posibile.
Aceste Planuri Strategice de Acțiune vor fi dublate de planuri de
Implementare; întocmite pentru fiecare Proiect sau Program, cu
mențiunea duratei,
fondurilor, responsabililor și altor elemente necesare realizării
propriu-zise a
acțiunii. Fiind un proces dinamic, complex toate aceste elemente
și secvențe
menționate trebuie evaluate periodic, ca efecte și eficiență și
adaptate continuu la
realitățile vieții.
Pentru ca dezvoltarea durabilă să devină realitate este necesară
o colaborare cât mai amplă a forțelor implicate, de la cele ce
trasează liniile politice și până la, aparent, cele mai lipsite
de importanță forțe: oamenii de rând.