CARACTERISTICI ALE LECȚIILOR CU PREDARE SIMULTANĂ LA DOUĂ SAU MAI MULTE CLASE

CARACTERISTICI ALE LECȚIILOR CU PREDARE SIMULTANĂ LA DOUĂ SAU MAI
MULTE CLASE
Prof.înv.primar: Maier Mirela Monica
Școala Gimnazială “Al.Ioan Cuza” Tg-Mureș
Învăţătorul care lucrează simultan cu două sau mai
multe clase trebuie să susţină, în aceeaşi oră, fie lecţii cu
acelaşi tip de sarcini didactice, fie lecţii cu sarcini diferite,
spre deosebire de învăţătorul care conduce o singură clasă şi
îşi organizează fiecare lecţie in funcţie de specificul
acesteia.
Lucrările de specialitate publicate la noi şi
experienţa didactică au dovedit că, în condiţii de
simultaneitate, se întâlnesc trei cazuri mai frecvente de
îmbinare a lecţiilor:
Cazul 1–când la ambele (toate) clase sunt lecţii cu
sarcini preponderent de dobândire de noi cunoştinţe;
Cazul 2–când la o clasă este lecţie de dobândire de
noi cunoştinţe, în timp ce la cealaltă (celelalte) se ţin
lecţii de formare a priceperilor şi deprinderilor, de verificare
sau de repetare;
Cazul 3–când la ambele (toate) clase se planifică
lecţii de verificare sau se îmbină lecţii de verificare sau de
repetare.
În oricare din lecţiile prezentate, în
desfăşurarea lecţiei, învăţătorul trebuie să urmărească
două aspecte importante:
• Împletirea activităţii directe cu cea independentă, la o
clasă, în cadrul aceleiaşi lecţii, în funcţie de obiectul de
învăţământ, de tipul lecţiei, de felul şi volumul
materialului de asimilat al colectivului de elevi;
• Îmbinarea activităţii directe la o clasă cu activitatea
independentă la cealaltă clasă şi invers, în timpul fiecarei
secvenţe a lecţiilor, în funcţie de clasele cu care lucrează
simultan, de tipurile lecţiilor, de volumul de cunoştinţe.
Analiza desfăşurării lecţiei, prin prisma aspectelor
menţionate, pune în evidenţă necesitatea respectării
următoarelor cerinţe:
- evitarea tratării superficiale sau neglijării unor părţi ale
lecţiei, determinate de reducerea duratei activităţii directe
şi transferarea unor sarcini didactice care nu pot fi rezolvate
prin activitatea directă, spre a fi soluţionată în timpul
activităţii independente a elevilor (pregătirea elevilor pentru
asimilarea noilor cunoştinţe, fixarea acestora, verificarea
cunostiintelor).
Activitatea independentă a elevilor constituie
deopotrivă mijloc şi scop al demersului didactic. Din acest punct
de vedere, ea poate fi privită atât ca activitate de formare a
deprinderilor de lucru, a spiritului de independenţă şi a
iniţiativei, cât şi ca mijloc de dobândire a unor noi
cunoştinţe, priceperi şi deprinderi. În condiţiile muncii
simultane, se conduce la:
• consolidarea şi îmbogăţirea cunoştinţelor, participarea
activă a elevilor fiind mult mai intensă, ea se pretează la
introducerea elementelor de instruire programată, aplicându-se
principiul înaintării treptate sau al “paşilor mici”;
• dezvoltarea spiritului de observaţie şi independenţă, a
proceselor gândirii (analiza, sinteza, comparaţia, abstractizarea,
generalizarea), a tehnicilor de lucru cu manualul şi a deprinderii
de învăţare;
• conturarea unor trăsături pozitive de caracter: vointa,
perseverenţa, iniţiativa, simţul disciplinei.
Condiţiile in care se desfăşoara activitatea
independentă a elevilor depind de: clasa care trebuie să o
efectueze, gradul în care elevii au formate deprinderi de muncă
individuală, structura şi momentul lecţiei în care se
desfăşoară. Condiţia principală pentru efectuarea unor lucrări
rezidă în nivelul de priceperi şi deprinderi de muncă
independentă, rezultat al unui proces complex şi îndelungat,
desfăşurat sub conducerea învăţătorului. De aceea, elevii
clasei I nu vor putea primi teme de activitate independentă din
primele zile de şcoală şi, ca atare, se recomandă să se
declanşeze orarul clasei I cu 1-2 ore înaintea celorlalte clase,
oferind posibilitatea activităţii directe a învăţătorului cu
elevii mici. În acest timp se lucrează nemijlocit cu elevii, în
scopul formarii unor deprinderi pentru citit-scris, calcul,
desfăşurarea unor activităţi şcolare diverse. Astfel, pentru
formarea deprinderilor de citire este nevoie ca elevii să se
familiarizeze cu noţiunile de propozitie, cuvânt, sunet, să
opereze cu ele, să facă numeroase exerciţii de analiză şi
sinteză fonetică, să poată recunoaşte literele, să le lege în
silabe şi cuvinte, să facă exerciţii cu alfabetul decupat etc.
O altă condiţie pentru organizarea şi
desfăşurarea corespunzătoare a activităţii independente o
reprezintă pregătirea prealabilă a elevilor. În acest scop,
după enunţarea obiectivelor şi a sarcinilor pe care le au de
îndeplinit, sunt prezentate metodele adecvate de executare,
oferindu-li-se un model de lucru.
Buna desfăşurare a activităţii independente
depinde de înlăturarea factorilor perturbatori ai acestei
activităţii, cum ar fi fenomenul negativ de interferenţă a
cunoştinţelor.
Ca formă principală de instruire în procesul de
învăţământ cu predare simultană, activitatea independentă
trebuie să raspundă anumitor cerinţe:
• respectarea prevederilor programei şcolare privitoare la
volumul de cunoştinţe, obiectivele şi continutul lectţei
respective;
• integrarea deplină în structura lecţiei, asigurând unitatea
şi soluţionarea tuturor sarcinilor didactice: adâncirea, fixarea
şi consolidarea cunoştinţelor, sistematizarea pregătirii pentru
lecţia cea nouă, formarea priceperilor şi deprinderilor,
dobândirea prin efort propriu a unor cunoştinţe şi abilităţi;
• concretizarea prin teme accesibile, variate, care solicită un
efort intelectual gradat, indiferent de nivelul lor de
pregătire;asigurarea unor teme suplimentare, facultative pentru
elevii dotaţi;
• dozarea raţională în timp şi ca volum, evitând atât
supraîncărcarea elevilor cât şi apariţia unor “timpi
morţi” în economia orei în curs;
• conştientizarea sarcinilor didactice şi a procedeelor de
lucru. În acest sens, învăţătorul trebuie să adreseze elevilor
câteva întrebări de verificare, realizând conexiunea inversă
pentru a avea siguranţa reuşitei depline a activităţii;
finalizarea muncii independente cu controlul îndeplinirii ei şi cu
aprecieri asupra calităţii pentru menţionarea interesului
elevilor, depistarea, eliminarea la timp a lacunelor şi asigurarea
unităţii lecţiei.
Tema dată elevilor trebuie să fie accesibilă pentru
majoritatea clasei, iar stimularea dorinţei de a efectue să se
realizeze printr-o gradare a sarcinilor şi o varietate a formelor,
evitându-se însuşirea mecanică, lipsa de interes, pasivitatea
din partea elevilor. Exerciţiile repetate asigură aprofundarea şi
consolidarea cunoştinţelor, formarea priceperilor şi
deprinderilor în spiritul principiului însuşirii temeinice.
După momentul şi durata desfăşurării există trei
forme de organizare a activităţii independente:
• activităţi de scurtă durată de le începutul orei (de obicei
5-7 minute); în acest timp se comunică tema şi îndrumările de
lucru clasei care va lucra independent în prima parte a orei;
• activatăţi de scurtă durată de la sfârşitul orei, la clasa
la care învăţătorul a lucrat direct în a doua parte a lecţiei;
concomitent se va verifica modul de efectuare a temelor lucrate
independent de către elevii celeilalte clase;
• activităţi de lungă durată, de circa 15-20 minute,
desfăşurate de elevii unei clase, în timpul cât învăţătorul
va lucra direct cu cealaltă clasă.
Dupa scopul urmărit, activitatea independentă se
poate grupa astfel:
1. munca independentă destinată pregatirii elevilor pentru
dobândirea noilor cunoştinţe; fiind mai dificilă, necesită o
bună concepere şi organizare, în funcţie de particularităţile
individuale şi de vârstă ale elevilor, de timpul afectat, de
subiectul lecţiei. Formele folosite în acest scop urmăresc să
uşureze trecerea învăţătorului şi a elevilor la etapa
predării–învăţării noilor cunoştinţe stimulând
curiozitatea, spiritul de investigaţie şi interesul copiilor,
dorinţa de cunoaştere, creând astfel o puternică motivaţie;
2. activitatea independentă de formare a priceperilor şi
deprinderilor de muncă intelectuală, desfăşurată prin
actvitatea directă a învăţătorului şi organizată ca:
• munca independentă cu un rol de fixare a cunoştinţelor
dobândite în lecţia respectivă, vizând rezolvarea unor
exerciţii şi probleme cu aplicarea celor învăţate, elaborarea
planului sau analiza gramaticală a unui text citit, formulări de
exerciţii, probeme, construcţii sintactice;
• tema independentă pentru consolidarea şi recapitularea
cunoştinţelor prin care se structurează şi sistematizează
materia dobândită anterior, într-un capitol sau pe parcursul
întregului an şcolar;
• activitatea independentă pentru formarea şi consolidarea
priceperilor şi deprinderilor, concretizată prin exerciţii
aplicative, exterioare unor deprinderi deja formate, precum şi prin
folosirea unor noi procedee de lucru.
Exemple de activitate independentă cu ajutorul fişelor:
Scrie după dictare: ger, girafă, ajunge,
inginer.
Desparte în silabe: ajunge, pagina, fuge, fulgera, girafa,
margine.
Subliniază cuvintele care conţin grupurile “ge” şi
“gi”.
“Angela a desenat pe o pagină porumbelul păcii.
Georgica desenează crengile mărului gătit ca pentru o albă
sărbătoare de pace”.
Completează cu “ge” şi ‘gi:
1. Eu ..n citeste o pa..nă din carte.
2. ..ta mer.. la ..na.
Scrieţi patru cuvinte ce conţin grupurile “ge” şi “gi”.
Puneţi în ordine următoarele silabe pentru a forma din ele un
cuvânt:
ti, gim, că, nas
gi, ne, mar
să, ge, le, ţi.
Dupa ce am verificat activitatea independentă, am
constatat că din cei cinci elevi, doi au întâmpinat greutăţi
în scriere şi recunoaşterea grupurilor ge şi gi. Pentru ei am
înlocmit următoarea fişă de recuperare:
Completează cu “ge” sau “gi”
Min.. măr..le să..ata pa..na
Completează cuvintele cu e sau i:
Mărg..le frag.. deg..tar
covrig..;
Subliniaţi grupurile de litere “mb” şi “mp” în cuvintele
următoare: lampa, umbra, dumbrava, limpede, compara.
Scrieţi litera care lipseşte din următoarele
cuvinte:
U..brela î..preună câ..p plu..b
Câ..pina Dâ..boviţa.

BIBLIOGRAFIE:
Ionescu, Miron, Instrucţie si educaţie, ,Cluj-Napoca, 2003;
Jalbă G., Felegean, D., Bocoş, M., (coord) Evaluarea în
invăţământul primar (aplicaţii practice), Ed. Casa Cărţii de
Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2004;
Popescu, C., Mincioiu, C., Predarea simultană la două sau mai
multe clase, E.D.P., Bucureşti, 1978;