CARACTERISTICILE ACTIVITĂȚILOR ARTISTICO-PLASTICE LA COPIII CU C.E.S.

Grădiniţa este perioada intermediară de ucenicie dintre familie
şi şcoală şi are un rol fundamental în educaţia copiilor ; ea
poate crea imaginea unei societăţi liberale în care copilul,
având sentimentul de siguranţă, găseşte o lume pe măsura lui,
o lume în care se poate manifesta liber în compania celor de-o
seamă, în care cadrul didactic ia în serios întrebările şi
acţiunile lui.
Copiii cu cerinţe educative speciale au şi ei aceleaşi trebuinţe
bazale de creştere şi dezvoltare ca toţi copiii : au nevoie de
afecţiune, de securitate, de mediu înconjurător stenic şi
experienţe stimulative, de apreciere şi întărire pozitivă, de
încredere în sine, de responsabilitate, de independenţă. Aceşti
copii au în acelaşi timp şi nevoi speciale individuale. Copiii cu
deficienţe sunt la rândul lor diferiţi din punct de vedere al
abilităţilor, temperamentului, intereselor, chiar dacă prezintă
acelaşi tip de deficienţă.
La vârsta preşcolară, educaţia estetică constă în dezvoltarea
la copii a percepţiei estetice, a gustului pentru frumos şi a
capacităţii de a înţelege frumosul, educarea sentimentelor
estetice, formarea unor deprinderi şi îndemânări tehnice la
desen, pictură, exerciţii grafice, stimularea posibilităţilor
creatoare ale copiilor, dezvoltarea aptitudinilor artistice.
Activităţile artistico- plastice au o mare utilitate. Un copil
deficient fizic nu se poate mişca liber, nu poate dansa, dar se
poate bucura de trăirea intensă a muzicii, a poeziei, sau a
picturii. Este o compensare care dă sens vieţii, un simţ al
valorii. Terapia prin artă, una din terapiile deosebit de eficiente
la copilul cu C.E.S. utilizează mijloacele artistice ca tehnici
psihoterapeutice nonverbale. ,,Art-terapia, spune Sora Lungu-
Nicolae, prin mijloacele ei, prin sarcinile creatoare şi
interesante pe care le pune, dă copilului deficient mintal
posibilitatea de a dobândi sentimentul propriei realizări, de
a-şi dezvolta aptitudinile, de a-şi spori senzaţia de
sănătate’’.
Pentru copiii cu C.E.S. activitatea de pictură prezintă
dificultăţi mai accentuate decât la copiii normali, iar desenul
spontan, propriu copiilor normali, nu se manifestă la deficienţi
decât în formele sale rudimentare.
Se ştie că deficienţii mintal prezintă un interes scăzut pentru
activităţile care nu intră în stereotipul preocupărilor lor
cotidiene sărace şi înguste. Dacă ei prezintă un anumit
interes pentru o activitate şi reuşesc s-o execute mai mult sau
mai puţin corect, se întâmplă adesea să n-o mai poată realiza
în continuare la acelaşi nivel de eficienţă, deoarece o
şablonizează prin stereotipizare. Acest fenomen se manifestă
frecvent în activităţile de expresie plastică, unde eşecurile
imediate şi numeroase inhibă rapid eventualul interes şi activism
iniţial. În condiţiile în care nu sunt ajutaţi operativ să-şi
formeze aşa zise ,,strategii adecvate,, în activitatea plastică
de pildă, în explorarea vizuală a modelului de desenat, în
alegerea şi utilizarea mijloacelor grafice de lucru, deficienţii
mintal se fixează rigid asupra modalităţilor puerile de a
acţiona şi adesea nu reuşesc să se desprindă de aceste
modalităţi nici în clasele mari ale şcolii speciale.
Eficienţa activităţilor de expresie plastică depinde totodată
de modul în care se realizează proiectarea activităţilor
respective, iar apoi desfăşurarea acestora ţinând cont de
particularităţile psihice şi individuale ale copiilor.
Proiectarea activităţilor de expresie plastică trebuie să
răspundă unui complex de cerinţe cum ar fi :
- planificarea corelată a obiectivelor operaţionale în plan
instructiv- cognitiv, educativ- formativ şi practic- aplicativ,
obiective care dobândesc o accentuată tentă corectiv-
terapeutică;
- analiza resurselor de care se dispune în perspectiva realizării
obiectivelor planificate, alegerea conţinutului adecvat, luarea în
considerare a gradului de pregătire a copiilor, stabilirea
condiţiilor materiale necesare desfăşurării eficiente a
activităţii proiectate;
- elaborarea strategiei didactice- selectarea metodelor şi
procedeelor de lucru adaptate particularităţilor copiilor cu
C.E.S.;
- asigurarea atitudinii diferenţiate faţă de copii, prin
îmbinarea formelor colective şi individuale de lucru, prin
adaptarea conţinutului;
- dotarea adecvată cu material didactic ilustrativ şi cu mijloace
tehnice necesare, precum şi asigurarea condiţiilor de igienă;
- asigurarea permanentă a controlului şi autocontrolului pe
parcursul desfăşurării activităţii şi alegerea judicioasă a
instrumentelor de evaluare a rezultatelor obţinute.
Educaţia artistico- plastică este o deschidere a conştiinţei
copiilor spre estetic şi artistic şi în cadrul ei se dezvoltă
şi componentele sensibilităţii: sensibilitate spirituală,
acuitatea vizuală şi capacitatea de adaptare la nou. Privit din
acest unghi de vedere, desenul îşi aduce o importantă
contribuţie la dezvoltarea personalităţii copiilor. Marele
psiholog elveţian Piaget, cercetând desenul infantil, afirma că
acesta se aseamănă cu jocul simbolic şi că desenul, ca limbaj
grafic al copilului, este un mijloc de luare în stăpânire a lumii
exterioare la care el trebuie să se adapteze şi totodată un
mijloc de armonizare a acestei lumi exterioare cu lumea sa proprie,
interioară.
Expresia grafică şi plastică din grădiniţa specială porneşte
de la cele mai elementare noţiuni de limbaj plastic, în vederea
formării unor priceperi şi deprinderi de a utiliza materialele şi
tehnicile de lucru, care vor deveni un suport material şi spiritual
în munca copiilor.
Desenele deficientului mintal cu grad sever sau accentuat nu
respectă niciun principiu compoziţional logic. Ritmul,
echilibrele, contrastele, armonia, măsura sunt inaccesibile
gândirii lui. Compoziţiile lor sunt lipsite de originalitate, de
expresivitate, de claritate, de forţă, de armonie, de mesaj sau de
unicitate. O altă particularitate este automatismul, persistenţa
unor forme sau aspecte indiferent de tema plastică ori de subiect.
Compoziţia unui deficient mintal mediu are o structură, un centru
de interes, o ţesătură de relaţii între forme. Este destul de
unitară, răspunde cerinţelor temei plastice şi subiectului dat
şi are o oarecare expresivitate.
Un alt element care evidenţiază accentuate particularităţi ale
copilului cu C.E.S. este culoarea. Acoperind formele sau neţinând
uneori seama de ele, culorile sunt aşezate doar ca un
,,joc’’pentru plăcerea efectelor subiectiv- afective trăite de
ei. Prin culoare acesta se exprimă, se descoperă şi se descarcă
psihic. În urma instruirii verbale, copilul deficient psihic poate
selecţiona din bagajul său de cunoştinţe plastice pe acelea
care-l pot ajuta să rezolve problema de temă plastică.
Copiii cu C.E.S. nu vor fi niciodată creatori de valori artistice,
ci doar făuritori de obiecte cu oarecare valoare estetică.
Dacă în timpul activităţilor de expresie plastică copiii
pictează pomul de Crăciun ascultând colinde, peisaj de
primăvară pe muzica lui Vivaldi, sau alte teme pe muzică
potrivită este imposibil să nu încolţească sămânţa de frumos
în sufletele celor mici.
Fiecare dintre noi contribuim cu talentul nostru, cu munca şi
dăruirea noastră la cultivarea frumosului. Nouă ne revine sarcina
să apărăm un tezaur plastic cu specific românesc, să-l facem
cunoscut tuturor.

Bibliografie:
- Lungu- Nicolae Sora- Psihoterapia deficientului mintal- Revista de
psihologie nr.3 /1973
- Şchiopu Ursula- Cunoaşterea copilului preşcolar – Catedra-
Bucureşti 1992
- x x x Programa pentru grădiniţe speciale, Bucureşti, 1993