Ce este folclorul

Timp de un secol şi jumãtate s-a cimentat şi la noi în popor
credinţa cã folclorul românesc alcãtuieşte o componentã
importantã a culturii naţionale: “Afirmarea interesului
conştient pentru literatura poporanã este, în ordine
cronologicã, a doua mare datã a istoriei literaturii noastre
moderne. Întâia a fost alcãtuirea crezului renaşterii ardelene.
Dar, dacã aceasta este întâia ordine cronologicã, afirmarea
interesului pentru folclor marcheazã întâia datã, prin
însemnãtate.” Cercetarea folclorului înseamnã de fapt
cercetarea începuturilor, pentru cã înaintea creaţiei scrise
literare şi muzicale a existat creaţia oralã şi a celor mulţi,
perpetuate din veac în veac şi adaptatã mereu împrejurãrilor.
“Prin rãdãcinile sale arhaice, folclorul constituie preistoria
literarã, muzicalã şi coregraficã a unui popor.”
Tot O. Bârlea afirma cã: “folclorul prezintã interes pentru
însãşi valoarea lui artisticã, nu numai documentarã, ca
expresie a însuşirilor creatoare ale poporului de-a lungul
istoriei sale. Studiul lui pune în luminã, încã de la început,
specificul unui popor, zestrea lui spiritualã deosebitã pe care o
aduce în patrimoniul umanitãţii.[…] Dacã pânã acuma
glasurile competente au aparţinut numai istoriei şi lingvisticii,
se impune ca şi folcloristica, alãturi de etnografie, sã-şi
spunã cuvântul sãu autorizat, fãcând suma celor trei
jumãtãţi de secol de investigaţii şi corectând informaţiile
sporadice din trecut, insuficient fondate datoritã stadiului precar
de atunci al disciplinei.
În vremea când literatura noastrã era abia la primele dibuiri,
doar folclorul alcãtuia cartea de vizitã a neamului.”
Termenul de folclor poate fi explicat prin mai multe definiţii.
• DEX: 1. Totalitatea creațiilor artistice, literare, muzicale,
plastice etc., a obiceiurilor și a tradițiilor populare ale unei
țări sau ale unei regiuni.
• 2. Știință care se ocupă cu creațiile artistice,
obiceiurile și tradițiile populare.
Termenul de folclor a fost creat de William Thoms, reprezentant al
şcolii antropologice engleze. Pe mãsurã ce s-au acumulat date,
informaţii, cunoştinţe despre aceast tip de culturã, termenul de
folclor a dobândit noi sensuri şi şi-a îmbogãţit valoarea.
Termenul în sine are o largã circulaţie în rândul
neologismelor.
Prin folclor se înţelege= “creaţia artisticã, literarã,
muzicalã, kineticã, comportamentalã sau ceremonialã,
aparţinând unei culturi populare spirituale.”
În altã opinie, conceptul de folclor include cultura sau arta
tradiţionalã, colectivã, popularã, eventual sãteascã, şi este
identificatã o datã cu întreaga culturã popularã, alteori numai
cu literatura popularã, apoi cu arta popularã. Ulterior, conceptul
de folclor a fost extins şi asupra religiozitãţii populare,
susţinea teoreticianul I. Katona.
V. Keszek afirma cã totalitatea producţiilor artistice de
cunoaştere colectivã a realitãţii, reprezintã folclorul.
Comun acestor variante şi definiri ale termenului de folclor sunt :
“creaţia artisticã”, “arta” sub toate formele ei
“tradiţionale”, “cultura spiritualã”, rezultând de fapt
“moştenirea” pe care o lãsãm şi o îmbrãţişãm în
diferite forme.
Folclorul se transmite în varianta sa spiritualã sau materialã.
Îl gãsim sub douã aspecte:culturã popularã spiritualã şi
culturã popularã materialã.
Cultura popularã spiritualã trãieste în conştiinţa poporului
şi se transmite din generaţie în generaţie prin viu grai.
Ea cuprinde:
- un sistem de cunoştinte cu valoare practicã despre universul
natural (fazele lunii, momente bune pentru însãmânţat, arat,
prãşit, cules etc.) şi despre om ca individ social şi orizontul
sãu spiritual. Aceste cunoştinte au valoare practicã şi se
concretizeazã într-un sistem de soluţii pentru situaţii de
viaţã extrem de variate (ex: vindecãrile);
- un sistem de credinţe tradiţionale;
- un sistem de obiceiuri, ritualuri, ceremonialuri realizate pe baza
credinţei, motivate prin cerinţe practice;
- un sistem de manifestãri literare, muzicale, de dans, de
spectacol;
- un sistem de comportamente interindividuale şi de intergrup.
Cultura materialã este compusã din obiecte şi din deprinderea de
a le confecţiona.
Exemple: modul de construire a caselor în raport cu structura
socialã şi nu numai, forma uneltelor de lucru, portul popular,
obiecte de uz casnic.
Delimitarea celor douã tipuri de culturã are un caracter didactic,
cultura popularã fiind un unitarã ca structurã.
Am definit folclorul ca unitate a creaţiilor şi manifestarilor
artistico-culturale spirituale (dans, literaturã, muzicã, forme de
teatru şi spectacol, obiceiuri şi rituri etc).
Literatura popularã are un domeniu destul de restrâns din tot ceea
ce înseamnã şi reprezintã folclorul; este în permanentã
mişcare şi pus deseori în valoare de cãtre oamenii din popor.
Înţelegerea literaturii populare nu se poate face izolat, ci
integrând cultura popularã cu toate particularitãţile ei. Acest
lucru înseamnã cã ne vom ocupa şi de elemente de etnografie,
muzicologie, coregrafie etc. Partea de folclor literar, chiar dacã
depinde de existenta sa oralã, transmisã prin viu grai, având o
neîntreruptã mobilitate, nu îşi pierde din integritatea sa, din
sens sau valoare, având la bazã simboluri, valori, personaje,
structuri- toate aducând şi dând identitate unui popor, neam sau
culturi.
Bibliografie:
D. Caracostea, Balada poporanã românã, 1932-1933.
O. Bârlea, Istoria folcloristicii româneşti, 1974, pp. 6-7.
Mircea Pop, Folclor literar românesc, 1976, p. 51