Cercetare pedagogică - ADHD

Cercetare pedagogică
ADHD
1. Tema
Rolul nostru, al celor care educă este covârșitor pentru succesul sau insuccesul elevilor. Este o situație care ne conferă numeroase satisfacții și responsabilități. Pornim la drum având această atitudine și de-a lungul anilor avem ocazia să realaționăm cu numeoși copii. Inevitabil în cariera noastră am avut sau vom avea ocazia să lucrăm cu elevi cu ADHD.

2. Motivarea alegerii temei
Deoarece în formarea de bază a cadrelor didactice nu există o pregătire concretă prin care să facem față problemelor de comportament pe care le pot avea unii elevii din clasă, iar acest lucru poate fi urmat de frustrări și eforturi care nu sunt încununate de succese. Scopul nostru, al cadrelor didactice este de a găsi soluții pentru incluziunea și învățarea elevilor hiperactivi și cu deficit de atenție.

3. Istoricul cercetării problemei; stadiul actual;
Un învăţământ de calitate este acela în care toţi elevii, indiferent de mediul de provenienţă şi de nivelul dezvoltării intelectuale sunt sprijiniţi şi încurajaţi în dezvoltarea lor. Din păcate ADHD este o tulburare de tip comportamental care apare tot mai frecvent ca diagnostic pentru copii şi adolescenţi. În ultimii 10 ani am avut de-a face cu tot mai mulți copii diagnosticați cu această tulburare. Succesul şcolar al unui copil (şi implicit viitorul său) depinde de abilităţile academice pe care le are elevul la dispoziţie pentru a obţine informaţiile necesare, a completa temele şi sarcinile de lucru şi de a participa la activităţile şi discuţiile din sala de clasă (Forness & Kavale, 2001). ADHD afectează tocmai aceşti factori necesari copilului pentru succesul şcolar, iar cei implicaţi în educaţia copilului cu ADHD pot facilita - sau bloca - dezvoltarea normală în cadrul instituţiei şcolare prin strategii adecvate, individuali¬zate şi incluzive.

4. Ipoteza generală şi obiectivele cercetării;

Îmbinarea unor principii și strategii educaționale cu scopul înlăturării unor dificultăţi în susţinerea unor activităţi intense, în a urmări detaliile şi indicaţiile, de a fi atenţi pe durata sarcinilor la copiii cu potențial ADHD.

Obiectivele cercetării:
• De a construi un profil al copiilor/elevilor care prezintă trăsături ale ADHD.
• De a construi un model de intervenție pe baza colaborării intersistemice care să
ajute la dezvoltarea comportamentului de autoreglare la copiii mici.

5.Metodologia cercetării:
Pentru a culege date au fost utilizaten următoarele instrumente:
Metoda cazului care constă în studierea unor situaţii reprezentative pentru a ajunge la anumite concluzii cu caracter teoretic sau practic. Am selectat un copil care a fost în prealabil diagnosticat cu ADHD de un psiholog. Am adunarea date despre copilul pe care vom aplicarea mai multor metode, inclusiv discuții cu părinții. În urma datelor aflate am stabilit componentele unei strategii
a) identificarea nevoilor specifice, individuale, ale copilului hiperactiv și cu deficit de atenție.
b) aflăm de ce și când copilul nu se concentrează asupra sarcinilor de învățare,
c) ce îl interesează, când și de ce este impulsiv și neatent.
Apoi am selectat unele practici educaționale, exerciții și materiale didactice și strategii de acomodare în clasă care sunt adaptate nevoilor specifice de învățare ale copilului.
Așadar, am elaborat un plan de intervenție personalizat care poate să fie integrat programului comun elaborat pentru ceilalți copii din clasă. Elementul fundamental al planului este necesitatea integrării copilului, fiind evitată marginalizarea sau alienarea copilului cu ADHD, care uneori apare ca un exemplu negativ în fața copiilor și a părinților.Trebuie să avem în vedere că atunci când el devine un exemplu negativ se construiesc premisele eșecului școlar și inevitabil apar conflicte între copilul cu ADHD și colegii de clasă sau chiar cu cadrul didactic.
Cadrele didactice trebuie să fie informate despre comportamentele specifice pe care le manifestă un copil cu Sindromul Deficitului de Aten¬ţie Hiperactivitate (ADHD), ele fiind legate de
Lipsa atenţiei:
• deseori nu reuşeşte să fie atent(ă) la detalii sau face greşeli din neglijenţă la teme, lucru sau in alte activităţi;
• are deseori dificultăţi în concentrarea atenţiei în sarcinile de lucru sau la joacă;
• deseori nu ascultă/nu este atent(ă) atunci când i se vorbeşte direct;
• deseori nu urmează instrucţiunile şi nu reuşeşte să termine temele şcolare (dar nu datorită unui comportament opoziţional sau a incapacităţii de a înţelege instrucţiunile);
• are deseori dificultăţi în organizarea sarcinilor şi activităţilor;
• deseori evită, refuză, ezită sau manifestă neplăcere în angajarea unor sarcini de lucru care presupun un efort mental susţinut (cum ar fi temele în clasă sau témele pentru acasă);
• pierde deseori lucruri necesare îndeplinirii sarcinilor sau activităţilor (ex: caiete, instrumentele de scris, temele pentru acasă, manualele etc.);
• este desoeri distras(ă) de stimuli externi marginali;
Hiperactivitatea
• se joacă deseori cu mâinile deseori sau se mişcă permanent în scaun;
• deseori părăseşte scaunul său în sala de clasă (sau în alte situaţii) chiar atunci când regulile impun să rămână aşezat la locul lui/ei;’
• (deseori se caţără sau aleargă atunci când acest lucru nu este permis;
• pare a fi permanent „pe picior de plecare“ sau se comportă -deseori ca şi cum ar fi „propulsat de un motor“;
• vorbeşte deseori excesiv;
• deseori se repede cu răspunsuri înainte ca întrebările să fie complet formulate;
• are desori dificultăţi în a-și aştepta rândul;
• deseori întrerupe sau sau se bagă între alţii (ex: se bagă brusc în conversaţii sau jocurile altora).
După cum se știe la copiii cu potențial ADHD există o plictiseală și lipsă de implicare în activitățile din clasă care conduc spre rezultate școlare slabe.
Un mod de a ajuta elevii hiperactivi să se implice în activitățile de la clasă este de a face informația, învățarea și activitățile didactice, interesante și pasionate. Educarea copilului hipercativ este un proces dificil, care presupune un efort comun, bilateral, în care sarcinile și responsabilitățile revin deopotrivă copilului și adultului care îl educă.
Pentru a motiva elevul să depună efort pentru a junge la autocontrol este necerar să facem pasionante, activitățile din clasă relevante și interesante, iar angajarea imaginației are întotdeauna forțe surprinzător de puternice, așa cum mulți dintre cei care educă deja știu foarte bine. Educația imaginativă - oferă un set de metode de predare și învățare care facilitează tocmai eliminarea rutinei și a plictiselii, implicarea activă a imaginației copiilor ceea ce fac și obținerea unor rezultate care îi motivează pentru următorii pași în învățare.
Educația imaginativă este o nouă abordare a educației care angajează profund și activ emoțiile, imaginația și intelectul copiilor în învățare. Este o teorie structurată, care are la bază teoriile dezvoltate de Kieran Egan și a altor teoreticieni contemporani în educație.
Educația imaginativă oferă o nouă înțelegere a modului în care își dezvoltă cunoașterea în mintrea umană, cum lucrează și se schimbă imaginația pe parcursul întregii noastre vieți. Elaboratrea de metode de predare inovative care au ca scop să pună la dispoziție instrumente eficiente aplicabile elevilor hiperactivi. Folosind aceste de învățare imaginativă performanța copilului cu ADHD se îmbunătățește.
Teoria educației imaginative se gazează pe cinci tipuri distincte de înțelegere, care ajută oamenii să găsească în diferite moduri logice lumii înconjurătoare. Scopul educației imaginative este să ajute fiecare copil să își dezvoltecele cinci tipuri de înțelegere în timp ce învață.
Pentru a explica aceste tipuri de înțelegere (somatică, mitologică, romantică, filosofică, ironică) mai profund vom explica ce s-a întâmplat cu subiectul ales de noi.
Andrei crește, învață limbajul verbal, înțelegerea lui asupra vieții se extinde și începe să dezvolte un al doilea tip de înțelegere mitologică. În această fază a vieții el nu mai este limitat la modul de înțelegere strict senzorial, prin simțuri. Andrei poate acum să se bazeze pe utilizarea limbajului pentru a purta discuții, pentru a reprezenta și înțelege chiar și lucrurile pe care nu le-a exprimat în mod direct.
Odată cu trecerea timpului, Andrei începe să învețe și să înțeleagă experiențele sale prin intermediul limbajului scris – înțelegerea romantică. În adolescență înțelegerea sistematică asupra lumii poartă numele de înțelegere filosofică, în viața de adult modul cum se va familiariza cu lumea și perspectiva culturală și istorică își va dezvolta înțelegerea ironică.
Tipurile de înțelegere nu ni le dezvoltăm în mod natural, la o anumită vârstă, ca o parte a unui proces inevitabil. Mai degrabă, procesul descris cu ajutorul lui Andrei apare atunci când formele corespunzătoare educației imaginative sunt utilizate în mod adecvat. Profesorii s-au concentrat să-i dezvolte lui Andrei în primii ani de școală pe implicarea activă a imaginației și emoțiilor sale în cunoașterea lumii și în dezvoltarea capacității sale de a utiliza un larg evantai de instrumente cognitive.

5. Verificarea ipotezei de cercetare prin teste finale sau alte modalităţi;
Elevii hiperactivi au nevoie de sarcini de lucru şi cerinţe clar exprimate. Ambiguitatea sporeşte starea de agitaţie. Sarcinile sunt consistente, cei care educă fiind constant în regulile impuse tuturor elevilor şi în acordarea stimulen¬telor şi sancţiunilor .Sarcinile au o limită de timp clară, scopurile, obiectivele sunt clar formulate şi exprimate elevilor.
Sancţiunile şi premiile acordate sunt clar prezentate înaintea începerii activităţilor şi sunt reamintite frecvent. Rutina şi regulile clare ajută elaborarea unui program eficient de management ai comportamentului.
Deoarece diagnosticarea ADHD este un proces dificil, complex, asemănător unui puzzle în care lipsa unei piese sau a perspectivei complete poate distorsiona grav imaginea finală. De aceea, este indicat ca în clasă să nu se pună diagnostice care nu numai că pot fi false, dar pot conduce la ,,etichete” care afectează întreaga evoluţie a elevului.
O abordare educaţională care implică şi menţine interesul copilului - educaţia imaginativă fiind o soluţie pe care o considerăm a fi perfect aplicabilă pentru copiii cu potenţial ADHD;
• Programe de formare pentru părinţi în managementul comportamentului şi în teoria şi practica educaţiei imaginative;
• Strategii de intervenţie în plan comportamental;
• Metode educaţionale adaptate ADHD;
• Consiliere familială şi individuală;
• Medicaţie, când şi dacă este necesară .

6. Finalizarea cercetării şi valorificarea ei
După cum se poate observa, în rezolvarea acestror probleme un rol deosebit îl au autoritățile de decizie din domeniul educației, politicile de promovare a unei educații incluzive trebuind să nu ocolească și preblematica ADHD. Promovarea programelor educaționale pentru copii cu ADHD trebuie să asigure o învățare structurată (mediu, actulde predare/învățare, servicii și programe de intervenție personalizată), personal specializat în dezvoltarea și aplicarea unor strategii comportamentale pentru managementul comportamentelor indezirabile și, atunci când se impune, aplicarea diferitelor forme de terapii (comunicare, colaborare educațională a mai multor specialiști etc.). Nu trebuie ignorta nici faptul că eficiența intervenției educaționale în cazul copiilor cu ADHD este dependentă și de lați factori precum: existența unui personal specializat, coordonarea intervențiilor din instituțiile educaționale cu cele aplicate acasă de părinți, complementaritatea intervențiilor educaționale cu cele psihologice și medicale etc.
Creșterea exponențială a cazurilor depistate în ultimii ani este cel mai important argument ca toate aceste eforturi să fie realizate iar parteneriatul cu organizațiile de părinți și asociațiilor și fundațiile active în acest domeniu poate fi o strategie importantă în acest sens.