Combaterea absenteismul în şcolile constănţene

Combaterea absenteismul în şcolile constănţene

Prof. Moldoveanu Mihail-Alexandru - Şcoala Gimnazială nr. 3 „Ciprian Porumbescu” Constanţa

În acestă lucrare vom ȋncerca să vorbim de absenteismul copiilor romi din ȋnvăţământul obligatoriu gimnazial şi primar, ȋn special al celor care trăiesc la oraş, despre motivele care stau la baza frecventării reduse a cursurilor şcolare, din perspectiva propriei noastre experienţe.
Experienţa de dascăli ne-a purtat prin multe şcoli din Constanţa şi din apropierea ei. Vom vorbi despre o şcoală din Constanţta, situată ȋn centrul oraşului, căreia ȋi vom spune generic Şcoala Gimnazială nr. X. Zona ȋn care este situată această şcoală este foarte bine cunoscută de constanţeni, fiind locuită cu precădere de populaţe de etnie musulmană, dar şi de etnie romă, copiii acestora fiind ȋnscrişi la această şcoală, fie la cursurile de zi, fie la frecvenţă redusă.
În calitate de profesori ai acestei şcoli, ne-am intersectat adesea cu fenomenul numit „absenteism”. Acum câţiva ani, ȋn documentele acestei şcoli erau ȋnregistraţi un număr de 25 elevi de etnie romă la ciclul primar, 15 elevi de etnie romă-musulmană la ciclul gimnazial şi 35 elevi la programul educaţional „A doua şansă” – nivel 1 si 2. De asemenea, ȋn anul următor şcolar o altă şcoală din Constanta a devenit structură a Şcolii Gimnaziale Nr. X, motiv pentru care numărul de elevi romi a sporit. Foarte puţini dintre acestia frecventau cursurile şcolii cu regularitate. Am fost promotorii mai multor proiecte ȋmpotriva abandonului şcolar, realizând activităţi cu elevii, părinţii (puţinii care se oboseau să apară la şcoală), bunicii, voluntari ai diferitelor asociaţii de combatere a absenteismului şcolar, dar multe acţiuni au rămas fără ecou.
Printr-o adresă către Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, am solicitat o jumătate de normă de mediator şcolar pentru a merge ȋn comunitate şi a căuta motivele pentru care elevii romi-musulmani nu fecventează cursurile de zi/fără frecvenţă ale şcolii noastre.
Împreună cu mediatorul şcolar, am facut peste 75-80 de vizite la domiciliu la adresele care se aflau ȋn cataloage, stând de vorbă cu copiii si părinţii acelor copii care nu frecventau cursurile. Ne-am deplasat la adresele elevilor absenţi din zona respectivă, dar şi ȋn Cartierul Henry Coandă, unde am vorbit cu reprezentanţii Primăriei Constanţa, ȋncercând sa găsim ȋmpreună soluţii pentru a aduce elevii ȋnapoi la şcoală. Cel mai trist era când la adresele declarate, fie nu ne deschidea nimeni usa, fie găseam o casă nelocuită.
Printre motivele care stăteau la baza lipsei lor de la cursuri am ȋntâlnit şi explicaţii de genul: că nu reuşeau să se trezească dimineaţa (ȋn următorul an şcolar au fost trecuţi cu orele de curs după-amiază), că nu au cu ce să se ȋmbrace, lipsa părinţilor de acasă (copiii rămâneau singuri deoarece părinţii erau la muncă ȋn străinatate şi bunicii nu ȋi puteau convinge sa meargă la şcoală), faptul că fetele puteau fi furate pentru a fi vândute, anturajele care ȋi făceau sa aibă alte preocupări zilnice.
Majoritatea părinţilor cunoşteau situaţia absenţelor copilului de la şcoală, motivând diverse lucruri ca cele menţionate mai sus. În momentul ȋn care li se comunica faptul că există posibilitatea sancţionării elevilor care absentează nemotivat, conform legislaţiei ȋn vigoare din România si a Regulamentului de Ordine Interioară al şcolii, mulţi dintre ei se speriau (marea majoritate trăind din ajutoare sociale) şi ȋşi trimiteau din nou câteva zile copiii la şcoală. De remarcat că mulţi dintre copii se prezentau la şcoală doar ȋn pauza când se distribuiau cornul şi laptele, programul guvernamental care, cu siguranţă, a fost apreciat ȋn această şcoală, apoi ȋncercau să părăsească incinta şcolii prin diverse locuri, pentru că porţile se ȋnchideau de la ora 08.30 până la terminarea orelor de curs.
Cu ajutorul psihologului şi al mediatorului şcolar, s-a ȋncercat includerea acestor copii ȋn diverse programe de consiliere şi orientare, precum şi de recuperare a materiei cu profesorii de la clasă care au fost dispuşi să rămână peste program (dacă aveau cu cine) şi să recupereze materia pierdută de aceştia prin lipsa de la cursuri. S-au ȋncercat şi diverse activităţi extraşcolare cu voluntari de la diferite asociaţii, inclusiv asociaţia Antidrog, care să ȋi aducă pe elevi la diverse activităţi sportive şi de timp liber, prin care ei să vină mai aproape de scoală.
Dintre toate acţiunile ȋncercate, cea care a dat cele mai multe rezultate a fost cea realizată alături de Poliţia Română, ȋn special de poliţistii de proximitate arondaţi ȋn acel timp Şcolii Gimnaziale nr. X din Constanţa. Aceştia au desfăşurat activităţi specifice meseriei lor, mare parte dintre părinţii copiilor din şcoala respectivă (85 de copii) având la poliţie măcar un dosar penal. Împreună cu mediatorul şcolar si poliţiştii de la secţia nr. 1 am desfăşurat vizite la domiciliu, acţiuni care ne-au adus ȋnapoi la şcoală un număr de 45% din elevii care existau ȋn cataloage şi nu frecvetau cursurile obligatorii.
În concluzie, orice am face pentru aceşti copii, dacă nu doresc sa frecventeze cursurile şcolare, ei nu o vor face decât obligaţi de lege, fie prin tăierea alocaţiei de stat sau a ajutorului social, fie prin amenzi usturătoare pentru părinţii care nu le asigură frecvenţa regulată la şcoală. Ei văd ȋn părinţii lor niste modele de urmat, activităţile pe care le desfăsoară aceştia fiind adesea ilegale, iar faptul că ajung la ȋnchisoare este motiv de laudă. Soarta acestor copii este foarte tristă, ei urmând calea pe care au văzut-o la părinţii lor, foarte puţini dintre ei ȋnţeleg ce ȋnseamnă să ducă o viaţă corectă şi un trai decent.
Cadrele didactice ale acestei şcoli ȋncă mai ȋncearcă să aducă aceşti copii la cursuri, să ȋi salveze pe cei ce se află ȋn situaţie de abandon şcolar, dar cred că mare parte din eforturile lor sunt sortite eşecului, ca şi atunci când noi eram dascăli acolo. Am ȋncercat să le oferim o motivaţie, să vadă ȋn noi un model de viaţă şi de comportament, prin propriul nostru exemplu. Am ȋncercat să ȋi ȋndreptam spre sport, să se dezvolte frumos, să aibă o ocupaţie, să ȋi ȋnvăţăm să ȋşi aleagă prietenii cu grijă şi să facă lucruri de care să fie mândri când vor deveni adulţi. Noi am ȋncercat, le-am dat aripi, acum totul se rezumă la un zbor lin!

Combaterea absenteismul în şcolile constănţene

Prof. Moldoveanu Mihail-Alexandru - Şcoala Gimnazială nr. 3 „Ciprian Porumbescu” Constanţa

În acestă lucrare vom ȋncerca să vorbim de absenteismul copiilor romi din ȋnvăţământul obligatoriu gimnazial şi primar, ȋn special al celor care trăiesc la oraş, despre motivele care stau la baza frecventării reduse a cursurilor şcolare, din perspectiva propriei noastre experienţe.
Experienţa de dascăli ne-a purtat prin multe şcoli din Constanţa şi din apropierea ei. Vom vorbi despre o şcoală din Constanţta, situată ȋn centrul oraşului, căreia ȋi vom spune generic Şcoala Gimnazială nr. X. Zona ȋn care este situată această şcoală este foarte bine cunoscută de constanţeni, fiind locuită cu precădere de populaţe de etnie musulmană, dar şi de etnie romă, copiii acestora fiind ȋnscrişi la această şcoală, fie la cursurile de zi, fie la frecvenţă redusă.
În calitate de profesori ai acestei şcoli, ne-am intersectat adesea cu fenomenul numit „absenteism”. Acum câţiva ani, ȋn documentele acestei şcoli erau ȋnregistraţi un număr de 25 elevi de etnie romă la ciclul primar, 15 elevi de etnie romă-musulmană la ciclul gimnazial şi 35 elevi la programul educaţional „A doua şansă” – nivel 1 si 2. De asemenea, ȋn anul următor şcolar o altă şcoală din Constanta a devenit structură a Şcolii Gimnaziale Nr. X, motiv pentru care numărul de elevi romi a sporit. Foarte puţini dintre acestia frecventau cursurile şcolii cu regularitate. Am fost promotorii mai multor proiecte ȋmpotriva abandonului şcolar, realizând activităţi cu elevii, părinţii (puţinii care se oboseau să apară la şcoală), bunicii, voluntari ai diferitelor asociaţii de combatere a absenteismului şcolar, dar multe acţiuni au rămas fără ecou.
Printr-o adresă către Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, am solicitat o jumătate de normă de mediator şcolar pentru a merge ȋn comunitate şi a căuta motivele pentru care elevii romi-musulmani nu fecventează cursurile de zi/fără frecvenţă ale şcolii noastre.
Împreună cu mediatorul şcolar, am facut peste 75-80 de vizite la domiciliu la adresele care se aflau ȋn cataloage, stând de vorbă cu copiii si părinţii acelor copii care nu frecventau cursurile. Ne-am deplasat la adresele elevilor absenţi din zona respectivă, dar şi ȋn Cartierul Henry Coandă, unde am vorbit cu reprezentanţii Primăriei Constanţa, ȋncercând sa găsim ȋmpreună soluţii pentru a aduce elevii ȋnapoi la şcoală. Cel mai trist era când la adresele declarate, fie nu ne deschidea nimeni usa, fie găseam o casă nelocuită.
Printre motivele care stăteau la baza lipsei lor de la cursuri am ȋntâlnit şi explicaţii de genul: că nu reuşeau să se trezească dimineaţa (ȋn următorul an şcolar au fost trecuţi cu orele de curs după-amiază), că nu au cu ce să se ȋmbrace, lipsa părinţilor de acasă (copiii rămâneau singuri deoarece părinţii erau la muncă ȋn străinatate şi bunicii nu ȋi puteau convinge sa meargă la şcoală), faptul că fetele puteau fi furate pentru a fi vândute, anturajele care ȋi făceau sa aibă alte preocupări zilnice.
Majoritatea părinţilor cunoşteau situaţia absenţelor copilului de la şcoală, motivând diverse lucruri ca cele menţionate mai sus. În momentul ȋn care li se comunica faptul că există posibilitatea sancţionării elevilor care absentează nemotivat, conform legislaţiei ȋn vigoare din România si a Regulamentului de Ordine Interioară al şcolii, mulţi dintre ei se speriau (marea majoritate trăind din ajutoare sociale) şi ȋşi trimiteau din nou câteva zile copiii la şcoală. De remarcat că mulţi dintre copii se prezentau la şcoală doar ȋn pauza când se distribuiau cornul şi laptele, programul guvernamental care, cu siguranţă, a fost apreciat ȋn această şcoală, apoi ȋncercau să părăsească incinta şcolii prin diverse locuri, pentru că porţile se ȋnchideau de la ora 08.30 până la terminarea orelor de curs.
Cu ajutorul psihologului şi al mediatorului şcolar, s-a ȋncercat includerea acestor copii ȋn diverse programe de consiliere şi orientare, precum şi de recuperare a materiei cu profesorii de la clasă care au fost dispuşi să rămână peste program (dacă aveau cu cine) şi să recupereze materia pierdută de aceştia prin lipsa de la cursuri. S-au ȋncercat şi diverse activităţi extraşcolare cu voluntari de la diferite asociaţii, inclusiv asociaţia Antidrog, care să ȋi aducă pe elevi la diverse activităţi sportive şi de timp liber, prin care ei să vină mai aproape de scoală.
Dintre toate acţiunile ȋncercate, cea care a dat cele mai multe rezultate a fost cea realizată alături de Poliţia Română, ȋn special de poliţistii de proximitate arondaţi ȋn acel timp Şcolii Gimnaziale nr. X din Constanţa. Aceştia au desfăşurat activităţi specifice meseriei lor, mare parte dintre părinţii copiilor din şcoala respectivă (85 de copii) având la poliţie măcar un dosar penal. Împreună cu mediatorul şcolar si poliţiştii de la secţia nr. 1 am desfăşurat vizite la domiciliu, acţiuni care ne-au adus ȋnapoi la şcoală un număr de 45% din elevii care existau ȋn cataloage şi nu frecvetau cursurile obligatorii.
În concluzie, orice am face pentru aceşti copii, dacă nu doresc sa frecventeze cursurile şcolare, ei nu o vor face decât obligaţi de lege, fie prin tăierea alocaţiei de stat sau a ajutorului social, fie prin amenzi usturătoare pentru părinţii care nu le asigură frecvenţa regulată la şcoală. Ei văd ȋn părinţii lor niste modele de urmat, activităţile pe care le desfăsoară aceştia fiind adesea ilegale, iar faptul că ajung la ȋnchisoare este motiv de laudă. Soarta acestor copii este foarte tristă, ei urmând calea pe care au văzut-o la părinţii lor, foarte puţini dintre ei ȋnţeleg ce ȋnseamnă să ducă o viaţă corectă şi un trai decent.
Cadrele didactice ale acestei şcoli ȋncă mai ȋncearcă să aducă aceşti copii la cursuri, să ȋi salveze pe cei ce se află ȋn situaţie de abandon şcolar, dar cred că mare parte din eforturile lor sunt sortite eşecului, ca şi atunci când noi eram dascăli acolo. Am ȋncercat să le oferim o motivaţie, să vadă ȋn noi un model de viaţă şi de comportament, prin propriul nostru exemplu. Am ȋncercat să ȋi ȋndreptam spre sport, să se dezvolte frumos, să aibă o ocupaţie, să ȋi ȋnvăţăm să ȋşi aleagă prietenii cu grijă şi să facă lucruri de care să fie mândri când vor deveni adulţi. Noi am ȋncercat, le-am dat aripi, acum totul se rezumă la un zbor lin!