Competențe în comunicare - Performanță în educație

COMPETENŢE ÎN COMUNICARE – PERFORMANŢĂ ÎN EDUCAŢIE

CADÂR EMEL, Prof. psihopedagogie specială
C.S.E.I . ,,M. Montessori”, Constanţa

Comunicarea educaţională, constituie factor facilitator şi barieră în procesul de învăţare şi în relaţia profesor - elev. Pentru a se obține performanță în procesul instructiv – educativ profesorul trebuie să posede competenţe de comunicare veritabile şi nu doar teoretice. Predarea eficientă este condiţionată în procent de 50% de informaţii şi cunoştinţe şi 50% competenţe de comunicare interpersonală. Competenţele de comunicare ale cadrului didactic sunt cel puţin la fel de importante ca şi cunoaşterea în profunzime a conţinutului disciplinei pe care este autorizat să o predea.
În faţa unei mase de elevi cu profil individual de personalitate, cu stiluri diferite de învăţare, cu combinaţii unice de puncte forte şi vulnerabilităţi, cu repertorii comportamentale variate ce acoperă nevoi complexe, cu un management customizat al emoţiilor, profesorul de vocaţie va reuşi să genereze soluţii de învăţare creative, eficiente şi personalizate dacă va poseda un set de abilităţi de comunicare interpersonală ce îi va permite întâlnirea fericită cu fiecare dintre sutele de elevi aleclaselor sale.
Câteva dintre aspectele, atitudinile şi comportamentele vizate:
 Activarea motivaţiei elevului şi captarea atenţiei pozitive
Elevii unei clase vor avea întotdeauna preferinţe şi interese diferite în raport cu disciplinele care le sunt predate. Este misiunea fiecărui cadru didactic să creeze în mintea şi sufletul elevului entuziasm şi interes pentru disciplina pe care o predă.
De asemenea, este responsabilitatea fiecărui cadru didactic să elimine frica şi inhibiţia pe care orice elev le-ar putea resimţi în prezenţa sa la clasă.
 Utilizarea adecvată a limbajului corporal, cel mai puternic instrument de comunicare al cadrului didactic.
Congruenţa dintre gest/ton/postură/mimică şi cuvânt condiţionează autenticitatea mesajului ca întreg şi lasă urme adânci în mintea şi emoţiile elevului.
 Utilizarea umorului
Constant subestimat, simţul umorului „ţine” elevul activ şi interesat în sala de clasă şi contribuie la starea lui de bine. Studiile arată că atât adulţii cât şi copiii învaţă mai mult, mai uşor şi mai eficient atunci când experimentează emoţii pozitive. Eficienţa comunicării atunci când profesorul e relaxat, când ştie să facă o glumă, este evidentă, atmosfera creată astfel făcând procesul educaţional mai fluent, mai acceptabil.
 Înţelegerea perspectivei elevului
Actul educaţional înseamnă dialog, nu monolog; dialogul presupune empatie, atenţie la nevoile celuilalt, disponibilitate şi deschidere, integrarea perspectivei celuilalt, chiar şi atunci sau mai ales atunci, când apare conflictul. Identificarea şi luarea în considerare a opiniei/poziţiei elevului este primul pas către soluţie.
 Demonstrarea spiritului de echipă
Activitatea educaţională înseamnă muncă în doi, muncă în microgrup sau în grupul mare. Munca în echipă stimulează interacţiunea şi presupune abilităţi de coordonare, delegare de responsabilităţi, aşteptarea rândului, utilizarea în comun a aceloraşi resurse limitate – obiective de învăţare la fel de importante precum calcului aritmetic şi cititul.
 Utilizarea competenţelor tehnice
Metode interactive de predare, utilizarea calculatorului, aducerea mediului virtual în spaţiul clasei, tehnici eficiente de evaluare – menţin interesul ridicat şi atenţia trează, facilitează transferul de informaţii în memoria de lungă durată şi modelează abilităţi şi comportamente.
Câteva dintre aspectele, atitudinile şi comportamentele vizate pentru dezvoltarea abilităţilor de comunicare necesare cadrului didactic pentru a maximiza efectele de învăţare pentru elev, ale procesului didactic:
• Profesorul trebuie să fie conştient de propriile bariere de comunicare („Noi trebuie să ne facem educaţie întâi nouă şi apoi copiilor”).
• Includerea unei componente care să dezvolte capacitatea de adaptare la nevoi şi exigenţe în continuă schimbare, sub presiunea dinamicii sociale şi a evoluţiei tehnologiei informaţiei.
• Mutarea accentului de pe teorie pe practica comunicării, suportul teoretic e necesar, dar nu ajunge. E importantă învăţarea pe baza unor situaţii concrete.
• Necesitatea accentuării componentei empatice a interacţiunii cu elevul este motivată de faptul că acesta este principalul actor instituţional la nivelul căruia se măsoară performanţele şcolare.
• Învăţarea prin schimburi de experienţă sau pe baza unor modele de succes. Să învăţăm de la educatori ideali care pun în practică aceste modele de comunicare eficientă.
• Formarea unor cunoştinţe temeinice de psihologia copilului; a ţine cont de particularităţile de vârstă ale copiilor şi adolescenţilor devine o condiţie absolut necesară unei comunicări eficiente şi în ultimă instanţă unei educaţii care să-şi atingă obiectivele.
• Un aspect unde apar diferenţe importante între percepţia elevilor şi cea a profesorilor este acela al strategiilor de facilitare a transmiterii de cunoştinţe.
• Diminuarea rolului autoritar performat de cadrul didactic şi perceput de acesta în majoritate ca fiind un rol de succes.
• Axarea pe o relaţie partenerială profesor – elev presupune utilizarea de către cadrul didactic în primul rând a unui instrumentar care să sprijine diminuarea caracterului personal al conflictului, centrarea pe strategii de dramaturgie socială menite să asigure un management eficient al conflictului cu o atenţie specială pe etapele de debut al conflictului şi de escaladare a conflictului. Recomandabil este exerciţiul prioritar pe situaţii care afectează stima de sine a elevului şi încrederea în instituţia şcolară, aceste două elemente având impact negativ pe termen mediu şi lung.
• Important este ca profesorul să aibă abilitățile de interacţiune cu copii cu situaţii speciale, să știe să interacţioneze cu copiii cu dificultăţi, cu deficit de atenţie sau hiperactivitate, sau cu alte probleme.

Bibliografie
Cerghit, Ioan, Metode de învăţământ, Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, 1997;
Cristea, D., Tratat de psihologie socială, Editura Pro Transilvania
Cristea, Sorin, Dicţionar de pedagogie, Chişinău: Grupul Editorial Litera Educaţional, 2002;
Oprea, Crenguţa - L., Strategii didactice interactive, repere teoretice și practice, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 2009;
Gueguen, N., Psihologia consumatorului. Iași: Polirom, 2006;
Pânişoară I. O., Comunicarea eficientă, ediţia a III a. Iaşi: Polirom; 2010