COMUNICAREA IN RELATIA PROFESOR-ELEV-PARINTE

COMUNICAREA IN RELATIA PROFESOR-ELEV-PARINTE

PIP Toc Loredana

Şcoala Gimnazială nr. 2

Orbeasca,
jud. Teleorman

În viaţa de zi cu zi de multe ori sunt folosiţi termenii
de persoană şi personalitate, sensul comun al acestuia din urmă
fiind o însuşire sau calitate pe care o poate avea sau nu. Dar
utilizarea lor ca termeni psihologici necesită o definire mai
exactă personalităţii.
Se pune întrebarea « Ce este personalitatea ? ». În
opinia lui P.Fraisse istoria psihologiei, între anumite limite se
confundă cu istoria răspunsurilor la această fundamentală
întrebare. Înainte de a defini personalitatea trebuie să definim
persoana : « Persoana înseamnă individul uman concret.
Personalitatea însă, este o construcţie teoretică elaborată de
psihologie, în scopul înţelegerii şi explicării modalităţilor
de fiinţare şi funcţionare ce caracterizează organismul
psihofiziologic pe care îl numim persoană umană ».
Activitatea educativă ce se realizează în şcoală nu
poate fi separată, izolată de alte influenţe educative ce se
exercită asupra copilului.
Educaţia este cea care desăvârşeşte fiinţa umană,
educaţia pe care copilul o primeşte în familie, în şcoală şi
de la comunitate.
Aspiraţiile, rezultatele şi sprijinul social şi familial
constituie trei aspecte ale unei interacţiuni dinamice între
copilul individual şi cercul său imediat.
Acţiunile care implică părinţii produc o schimbare în
ambientul familiei şi cresc aspiraţiile, atât ale părinţilor
pentru copiii lor, cât şi ale copiilor înşişi.
Mediul familial este primul mediu educativ şi socializator
pe care îl cunoaşte copilul şi a cărui influenţă îi
marchează esenţial dezvoltarea ca individ. Legătura copilului cu
familia este extrem de puternică şi de neînlocuit.
Familia îndeplineşte importante funcţiuni în procesul
general al integrării copilului în mediul social, fapt ce se
reflectă asupra dezvoltării sale:
• creează o dependenţă absolută a copilului faţă de membrii
microgrupului familial din punct de vedere fizic, psihic, material ;
• impactul emoţional pe care îl exercită este maxim ;
• oferă primele modele comportamentale, creează primele
obişnuinţe şi deprinderi ;
• creează un stil comportamental care se imprimă asupra
întregii evoluţii a individului ;
• influenţa educativă pe care o exercită familia face parte
integrantă din viaţă.
Familia trebuie să înţeleagă că un copil nu este un
televizor, o jucărie care poate fi reparată atunci când se
strică. Copilul are un suflet care trebuie dezvoltat din toate
punctele de vedere, astfel încât să fie capabil să răzbată în
viaţă. Fiecare membru al familiei trebuie să devină sensibil la
nevoile şi sentimentele copiilor. Părinţii trebuie să
înţeleagă că ei pot influenţa comportamentul copiilor.
Părinţii vor înţelege că regulile de educaţie diferă
de la o familie la alta în funcţie de copil, de problemele
familiei, de concepţia familiei despre viaţă şi împlinirea ei.
Părinţii trebuie să petreacă mai mult timp cu copiii,
să le acorde mai multă atenţie, să-i laude cât mai des, să-i
recompenseze, dar să le stabilească şi limite, să-i
pedepsească.
Comunicarea dintre părinte şi copil trebuie să fie bună
şi permanentă. Părintele va prezenta interes faţă de ceea ce
povesteşte copilul. Împreună stabilesc care sunt problemele şi
cum pot fi rezolvate. Părinţii trebuie să cunoască
posibilităţile de înţelegere ale propriilor copii, să-i
încurajeze.
Între recompensă şi pedeapsă trebuie să existe un
echilibru. Părinţii trebuie să vadă din ce cauză a greşit
copilul, să-l facă să înţeleagă unde a greşit. Adulţii nu
trebuie să-şi piardă controlul, să-şi descarce frustrările
zilnice asupra copilului. O astfel de descărcare nervoasă lasă
urme adânci în personalitatea copilului.
Copilul are nevoie de un mediu părintesc cald, liniştit.
Părinţii trebuie să ducă un mod de viaţă corect, echilibrat,
să dea dovadă de o atitudine civilizată faţă de ei înşişi
şi faţă de cei din jur.
Familia trebuie să aibă disciplina ei. Părinţii nu
trebuie să-şi pedepsească copiii fără să le arate adevăratele
motive. Toate problemele vieţii se pot rezolva mai uşor într-un
climat de prietenie şi de înţelegere.
Educaţia, sub toate formele ei, e chemată să găsească
soluţii prin care copilul să se adapteze rapid şi eficient la
societatea în care trăieşte. Oricât s-ar strădui, grădinita
şi şcoa¬la nu poa¬te înlocui restul instituţiilor care au
misiunea de for¬mare a cetăţenilor con¬şti¬enţi, cu o
condu¬¬ită civilizată. Educaţia şcolarilor în şcoală nu are
sorţi de izbândă fără o co¬¬laborare strân¬să cu alţi
factori activi implicaţi în procesul instructiv-educativ. Între
aceş¬tia, familia, con¬siderată dintotdeauna celula de bază a
societăţii şi „un soi de personalitate colectivă” de a
cărei armonie generală depinde dezvoltarea per¬so¬na¬lităţii
copilului, are un rol foarte im¬portant în ajutorul pe cate
trebuie să îl dea şcolii. Oricine lucrează în învăţământ
ob¬ser¬vă cum familia nu mai poate realiza soci¬ali¬za¬rea
primară prin care copilul să-şi inte¬ri¬o¬ri-ze¬ze valorile
civice fundamentale. Pe o astfel de temelie şubredă şcoala nu
poate construi certitudini. Formarea ca cetăţean se află sub
influenţa societăţii şi în special a familiei.
Cu părere de rău trebuie să spun că se constată în
ultima vreme o depărtare a fa¬mi¬liei de şcoală, o scădere a
interesului părinţilor pentru rezultatele şcolare. Părinţii
sunt în¬grijoraţi de viitorul copiilor dar, în acelaşi timp nu
mai au răbdare să le acorde atenţie. Acest lucru se constituie
într-un semnal de alarmă care m-a determinat să aflu care sunt
adevăratele cauze ale acestui fenomen încât să pot remedia
măcar o parte dintre ele. Se im¬pune o reconsiderare a relaţiei
familie-şcoală. Aceasta nu trebuie să fie
semidi-rec¬ţi¬o¬na¬lă, redusă la simpla informare a
părinţilor asupra rezul¬ta¬te¬lor la învăţătură. Şcoala
trebuie să convingă familia ca ea să devină un participant activ
în procesul de instruire-edu¬ca¬re.
Influenţele pe care familia le exercită asupra copilului
sunt directe sau indirecte, de¬terminând în mare măsură
dezvoltarea personalităţii acestuia. Modelul moral-civic pro¬pus
de şcoală (un comportament civilizat, demn, tolerant, bazat pe
cinste, corectitudine, pri¬¬¬¬etenie) găseşte un răspuns
pozitiv în familiile unde aceste valori sunt puse la loc de
cins¬te.
Colaborarea mea cu familia s-a concretizat într-un program
comun de activităţi ale şcolii cu aceasta. Am inclus lectorate cu
părinţii, şedinţe, consultaţii, vizite la do¬mi¬ci¬liul
elevului, serbări şcolare. Părinţii au văzut în mine un
prieten, un colaborator, un om ade¬vărat care-i poate ajut prin
atitudinea nepărtinitoare pe care am afişat-o. Aşadar e o
sar¬ci¬nă a şcolii să identifice situaţiile problemă din
familiile copiilor, să dirijeze pe cât este po¬¬sibil
strategiile educative în favoarea elevului şi să conştientizeze
că relaţia de cola¬bo¬ra¬re şcoală-familie este determinantă
în educarea copiilor. Educaţia în familie devine astfel un proces
de pregătire pentru viaţă, prin întâmpinarea şi rezolvarea
problemelor de viaţă.
BIBLIOGRAFIE:
• Cerghit, I.; Radu, I.T.; Popescu, E.; Vlăsceanu, L. – „
Didactica”, manual
pentru clasa a X-a, şcoli normale, E.D.P., R.A., 1997;
• Nicola, Ioan – „ Pedagogie”, E.D.P., R.A., Bucureşti,
1992;