CONFLICTELE ȘI REZOLVAREA LOR ÎN SISTEMUL EDUCAȚIONAL ( STUDIU DE SPECIALITATE )

CONFLICTELE ȘI REZOLVAREA LOR ÎN SISTEMUL EDUCAȚIONAL
( STUDIU DE SPECIALITATE )
Prof.înv. pr. Raluca-Daniela PURCARU, Şcoala Gimnazială
Talpa ,jud. Teleorman

În zilele noastre trăim, mai mult ca oricând, într-o lume
a conflictelor (conflicte între copii şi părinţi, conflicte
între părinţi, conflicte între generaţii , conflicte între
elevi, conflicte între profesori şi elevi etc.). Ceea ce este mai
dureros este faptul că ele se amplifică pe zi ce trece, de la
revoluţie încoace. Elevul vine la şcoală cu o bază
informaţională mult mai bogată, mai variată şi mai nuanţată
decât cea din trecut, graţie mijloacelor mass-media şi a
tehnicilor de vârf în diferite sectoare de activitate, inclusiv
în domeniul procesului de învăţământ.
În şcoală, în cadrul colectivului de elevi, conflictul este
inevitabil. Mai mult, nu numai că nu putem să-l ocolim, dar în
cele mai multe cazuri, potenţat şi controlat, acesta se află în
postura de a îmbunătăţi simţitor implicarea elevilor,
motivaţia pentru învăţare şi, în ultimă instanţă,
eficienţa învăţării şi activităţii propriu-zise. De foarte
multe ori, un conflict poate să fie constructiv, conform expresiei
din popor: Tot răul e spre bine.
În unităţile şcolare se întâlnesc conflicte care angajează,
ca protagonişti, profesori, elevi, părinţi. Voi analiza
principalele tipuri de conflicte, respectiv: conflictul dintre
elevi, conflictul dintre profesori şi elevi,conflictul dintre
profesori şi părinţi.
Conflictele dintre elevi pot fi generate de:
● atmosfera competitivă, prin faptul că elevii au fost
obişnuiţi să muncească individual, fără să-şi formeze
deprinderea de a lucra în grup, de a comunica mai îndeaproape cu
colegii, de a-şi coordona intenţiile de lucru pentru viitor;
● atmosfera de intoleranţă, în sensul că în clasă se
formează aşa-numitele „bisericuţe” care favorizează
singurătatea şi izolarea în rândul elevilor;
● lipsa de comunicare, cele mai multe conflicte fiind atribuite
neînţelegerii sau percepţiei greşite a intenţiilor,
sentimentelor, nevoilor şi acţiunilor dintre elevi;
● exprimarea neadecvată a emoţiilor, a trăirilor, care, în mod
evident, duce la accentuarea conflictelor atunci când elevii au
sentimente deplasate, nu ştiu să-şi exprime supărarea sau
nemulţumirea într-un mod paşnic.
Conflictele dintre profesori şi elevi au ca punct de pornire
unele aspecte, dintre care menţionez:
● autoritatea exagerată a profesorului, conducerea clasei de
elevi prin unele decizii „neortodoxe”, impunerea unui stil de
lucru dur, ameninţător, care îi nemulţumeşte pe elevi;
● neimplicarea profesorului în rezolvarea unor situaţii critice
care apar în rândul elevilor;
● slaba atenţie acordată cauzelor unor comportamente care
precedă sau ilustrează o tensiune psihică;
● evaluarea subiectivă a cunoştinţelor şi a comportamentului
afectiv-atitudinal.
Conflictele dintre profesori şi părinţi
Astăzi asistăm din ce în ce mai mult la conflicte declanşate
între profesori şi părinţi, sau, mai bine-zis, între părinţi
şi profesori. Unii dintre părinţi, mai ales cei care au lucrat
în străinătate şi au un grad sporit de confort, sunt
recalcitranţi în discuţiile cu profesorii, au pretenţii absurde,
nu admit cu niciun chip să-i jigneşti „odorul”. De multe ori
au pretenţia ca acesta să fie şi premiant, chiar dacă el nu
învaţă aşa de bine.
Dintre cauzele care generează anumite conflicte între profesori
şi părinţi, pot menţiona:
● prejudecăţi ale unor părinţi bazate pe experienţele lor
anterioare, precum şi ignoranţa acestora faţă de rolul
profesorilor pe care îl au în educarea copiilor;
● comunicarea defectuoasă din cauza neînţelegerilor sau a
numărului mic de contacte pe care le are părintele cu profesorul
pe parcursul unui an şcolar;
● conflictul de valori;
● grandomania generată de către unii părinţi care au anumite
funcții sau o stare materială bună, sfidându-i pe profesori.
De felul cum sunt soluţionate conflictele depinde buna funcţionare
şi dezvoltarea optimă a fiecărei unităţi şcolare (grup, clasă
de elevi).
Soluţionarea conflictelor presupune adoptarea unor strategii, în
funcţie de natura conflictului creat în unitatea şcolară
respectivă. Principalele strategii, pornind de la postulatul că
cea mai eficientă strategie de negociere este aceea care se
pretează cel mai bine situaţiei , sunt: concurenţa, compromisul,
colaborarea, acceptarea, evitarea, înţelegerea.
● Concurenţa poate îmbrăca forme agresive în încercarea de
atingere a intereselor personale, fără a ţine seama de interesele
celorlalţi. În sprijinul menţinerii unei poziţii este
recomandată concurenţa când te aperi de oameni
neîndurători,când ştii că ai dreptate şi poţi demonstra sau
când nu există şansa unui consens.
● Compromisul este folosit atunci când forţa personală este
identică cu cea a partenerului. El constă în ajungerea la
soluţii cât mai rapide sub presiune de timp.
● Colaborarea îmbină caracterul autoritar cu cel cooperant,
fiind folosită atunci când e foarte greu de găsit o soluţie
favorabilă pentru cei implicați, deoarece interesele sunt foarte
importante pentru a fi compromise.
● Acceptarea este opusul concurenţei, adică presupune neglijarea
propriilor interese în efortul satisfacerii altora. Este necesară
atunci când merită să faci concesii pentru a demonstra
generozitatea, când interesul este mai mare pentru coleg şi
există şansa de a face un gest de generozitate pentru
îmbunătăţirea relaţiilor. Acceptarea se face în situaţia în
care insuccesul este previzibil, când ne dăm seama că dreptatea
nu este de partea respectivului partener.
● Evitarea nu urmăreşte nici scopurile proprii şi nici pe cele
ale partenerului. Este potrivită atunci când subiectul de
negociere este lipsit de importanţă şi este doar o parte dintr-o
problemă mai mare.
Modalitățile de prevenire și reducere a conflictelor sunt
multiple. Aș putea aminti:
-focalizarea pe obiective cu încercarea evitării conflictelor ;
-stabilirea unor sarcini stabile, bine structurate și acceptate de
întregul grup;
- evitarea situațiilor câștig-pierdere;
-facilitarea comunicărilor(ascultare și vorbire);
-utilizarea de către cadrul didactic sau de către liderii
echipelor educaționale a unor elemente aparținând strategiilor de
moderare a activității;
- cooperarea și dezvoltarea unui climat bazat pe încredere.
Noi, dascălii, nu trebuie să uităm că sala de clasă este o
microsocietate a cărei funcționare necesită stabilirea unor
reguli clare ce se cer respectate de toți membrii grupului școlar.
Respectarea regulilor este o condiție a socializării, care
înseamnă a învăța să trăiască împreună în relații de
respect reciproc, excluzând violența. Regulile școlare vizează
ținuta, efectuarea temelor, prezența la cursuri, dar sunt și
reguli de civilizație ce au în vedere limbajul folosit,
modalitățile de adresare, respectul față de celălalt,
păstrarea bunurilor școlare, toleranța, solidaritatea, într-un
cuvânt, maniera de a te comporta astfel încât viața în
colectivitate să fie cât mai agreabilă.
În concluzie, conflictul face parte din viață pentru că el
rezultă din diferențele dintre indivizi.Dacă acestea sunt
acceptate, putem accepta și conflictul și chiar îl putem
transforma în oportunitate pozitivă, de cunoaștere, echilibru și
progres. Știința rezolvării conflictelor nu presupune ignorarea,
negarea, eliminarea conflictului din viață. Nu servește nimănui
să pretindem că nu există conflict, nici să ne simțim vinovați
sau rușinați că suntem implicați în conflicte.

BIBLIOGRAFIE

Boboc, I., (2002), Psihosociologia organizaţiilor şcolare şi
managementul educaţional, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti.
Cristea, S., (1996), Managementul organizaţiei şcolare, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
Langa, C.; Bulgaru, I., (2009), Managementul clasei de elevi. O
abordare aplicativă, Editura Universităţii din Piteşti,
Piteşti.
Păun, E., (1999), Şcoala-abordare sociopedagogică, Editura
Polirom, Iaşi.