Copilul cu ADHD în grădiniță

COPILUL CU ADHD ÎN GRĂDINIȚĂ

ADHD – deficit de atenţie şi hiperactivitate – sau THDA – tulburare hiperchinetică cu deficit de atenţie – reprezintă aceeaşi afecţiune neurobiologică, întâlnită în primii ani de copilărie- până la vârsta de 7 ani. Această boală afectează anumite zone ale creierului care îi ajută pe copii să rezolve probleme, să planifice lucrurile, să înţeleagă acţiunile celorlalţi şi să îşi controleze impulsurile. Principalele simptome ale ADHD sunt hiperactivitatea- copilul nu poate sta locului, se mişcă şi vorbeşte continuu, impulsivitatea- copilul are un comportament şi un limbaj necontrolat şi tulburările de concentrare- copiii se plictisesc şi sunt distraşi repede de la activităţi.
Se poate spune că în general copiii sunt uşor hiperactivi, îşi pot menţine atenţia puţin timp (în funcţie de vârstă), însă la copiii bolnavi aceste simptome afectează învăţarea, adaptarea la mediul din grădiniţă şi mai apoi la cel şcolar şi sunt afectate de asemenea relaţiile cu ceilalţi copii.
Cauza acestei boli nu este pe deplin cunoscută, existând teorii care iau în considerare preponderent cauze genetice, factori de mediu şi caracteristici fizice ale creierului. Băieţii sunt mai predispuşi la boală, astfel că şi numărul acestora este de patru ori mai mare decât la fetiţe.
M-aş referi la un caz al unui copil cu ADHD din grădinița noastră. F.V. are 6 ani şi este preșcolar în grupa mare. Într-adevăr, la puţin timp după începerea anului şcolar, F.V. a început să manifeste simptome ale bolii.
Am dus o muncă istovitoare și zadarnică atât cu copilul, cât şi cu părinţii. Aceştia refuzau să înţeleagă că V. are probleme. Manifestările copilului au bulversat de multe ori activitatea desfăşurată la grupă. Nu este în stare să stea pe scaun la activităţi, deranjează copiii când aceştia îşi organizează jocuri în grup, lovindu-i sau pur şi simplu distrugându-le lucrările efectuate. Urmare a comportamentului său, copiii au început să-i evite compania, să-l izoleze, ceea ce a dus la o şi mai mare înverşunare a acestuia împortiva lor.
Am lucrat foarte mult cu acest copil, dar din păcate ceea ce lucram eu nu era continuat acasă de părinţi, deşi deschidere din partea instituţiei a existat în ceea ce priveşte instruirea părinţilor. Nemaivorbind de faptul că V. avea nevoie de terapie, doresc să menţionez măsuri luate de mine, astfel încât copilul să poată fi menţinut în colectiv şi să-şi însuşească un minim de cunoştinţe şi deprinderi necesare pentru şcoală.
Astfel au fost stabilite o serie de reguli, care au fost formulate pentru întreaga grupă şi care s-au cerut a fi respectate de toţi copiii. În formularea regulilor au fost implicaţi şi copiii, evitându-se formulările negative. Regulile au fost aduse atât la cunoştinţa copiilor, cât şi a părinţilor. Au fost de asemenea marcate pozitiv urmările regulilor de către copii şi progresele celor care au încălcat în trecut regulile. Aş specifica doar câteva dintre regulile care au fost impuse grupei şi implicit copilului cu ADHD:
1.fii respectos cu cei din jur;
2. lucrează în linişte;
3.fii atent la doamnaeducatoare şi la colegii tăi;
4.ce ţie nu-ţi place, altuia nu face;
5.respectă colegii şi ceea ce fac ei.
Regulile au fost afişate şi sub formă de imagini sugestive pentru a fi mai accesibile copiilor.
Cel mai important în activitatea cu copiii cu ADHD este ca aceştia să fie stimulaţi, iar ca posibile stimulente aş enumera: reducerea timpului în care se realizează o activitate şi găsirea unei ocupaţii alternative, copilul să aibă un creion special care să-l atragă în activitatea de scriere, aprecieri verbale a fiecărei reuşite, bulină roşie sau alte stimulente, chiar alimentare, acordarea rolului de lider într-un joc. De asemenea i se poate permite copilului să aducă de acasă o jucărie favorită, dacă jocul cu aceasta îl poate stimula în dezvoltarea atenţiei.
Va fi încurajat să aducă de acasă un obiect, animal de casă, care să-i permită prezentarea acestuia, formularea unei povestiri, ceea ce va înlesni socializarea cu colegii. În urma unei fapte exemplare educatoarea poate reduce, diminua o sancţiune. Pentru a-i satisface nevoia de mişcare, educatoarea îi poate cere copilului să o ajute la distribuirea fişelor, creioanelor, planşetelor, plastilinei etc.
Le-am recomandat prezentarea la medic şi eventual să ia legătura cu un psiholog specializat în terapie comportamentală care să-i ajute.
Ca o concluzie, aş completa prin remarca potrivit căreia ADHD este una dintre cele mai frecvente probleme de ordin comportamental cu care se confruntă în prezent copiii, fiind marcată o serie de efecte negative provocate de lipsa atenţiei, impulsivitate şi hiperactivitate. Simptomele sale sunt în mod evident în disonanţă cu stadiul normal de dezvoltare al copilului şi intră frecvent în conflict normele şi regulile formale şi informale ale culturii şcolare, provocând dificultăţi în viaţa cotidiană.
Diagnosticarea timpurie a bolii şi luarea din timp a măsurilor impuse pot reduce fenomenele expuse anterior, aceasta implicând familia, în primul rând, grădiniţa (şi mai apoi şcoala), specialiştii în terapie comportamentală, societatea în ansamblul ei.
Bibliografie:
-Popenic,i Ştefan; Fartuşnic, Ciprian; Târnoveanu, Nadia, Managementul clasei pentru elevii cu ADHD,Editura DPH, Bucureşti, 2005
-Kuyma, Kay, Înţelege-ţi copilul, Editura Viaţă şi sănătate, Bucureşti, 2006
-Iucu, Ioniţă, Managementul clasei de elevi, Editura Polirom, Iaşi, 2006