COPILUL CU TULBURĂRI AFECTIVE ȘI DIFICULTĂȚI DE ADAPTARE

Fiecare dintre noi am întâlnit, la un moment dat un copil ce părea diferit de ceilalți, un copil cu tulburări afective sau de adaptare despre care doresc să vorbesc aici, în speranța că voi fi de ajutor, mai ales acelora care întâlnesc, pentru prima dată, un astfel de copil și nu înțeleg exact cu ce anume se confruntă.
Există două tipuri de copii cu tulburări afective și dificultăți de adaptare și anume:
1. Copilul extrem de sensibil care, atunci când intervine o schimbare de mediu, se retrage în sinea lui, e nefericit și agitat la început, după care, încetul cu încetul, se obișnuiește cu mediul și începe să se integreze. E un copil blând care are, mai tot timpul, mâinile umede/transpirate, iar degetele, cu unghii moi, scurte și roase.
El simte că orice solicitare externă îl depășește și-l copleșește și spune mereu: ,,NU POT!,,
2. Copilul care se simte ușurat atunci când schimbă mediul, e fericit, sociabil și cooperant, la început, după care, își schimbă brusc comportamentul, deoarece își dă seama că, deși mediul s-a schimbat, el a rămas același. Și situația se agravează cu cât rămâne mai mult în același mediu. Ajunge să creadă că e prizonierul propriului său corp și că se află, legat, într-o stare autodistructivă din care nu poate ieși decât stimulat din exterior, cu stimuli noi care să-l determine să-și depășească limitele. Impulsivitatea lui e îndreptată împotriva propriei incapacități de a se elibera de organismul lui.
Are mâini puternice, cu pâlmi mari și unghii ce tind să se curbeze peste degete și e un copil greoi, instabil.
Acești copii pot deveni, ușor, isterici datorită sensibilității lor excepționale și pot chiar să prezinte convulsii datorită emoțiilor/impulsurilor extrem de puternice cărora nu le pot face față. De asemenea le este extrem de greu să-și asume responsabilități dar, în schimb, simt mereu nevoia să ajute, chiar să fie eroi.
Au capacități artistice extraordinare, reușind să-și transpună sensibilitatea în desen, pictură, modelaj, muzică etc.

Cum intervenim în abordarea/educarea acestor copii?
• Nu îi vom condamna niciodată pe ei, ci numai acțiunile lor și aceasta, numai după ce sunt siguri că pot avea încredere în noi;
• Îi vom încuraja să realizeze activități precum: scrisul, plimbările/ mersul pe jos , oscilând viteza de execuție (de la lent, mărind viteza de execuție până la maxim, apoi reducând iar viteza, până se ajunge la ritmul liniștit de la care s-a pornit);
• Sunt extrem de utile pentru ei săriturile la trambulină, gimnastica, cu accent pe orientarea spațială;
• Pentru cei care sunt mai expuși convulsiilor/episoadelor de vomă repetată, se recomandă înotul și exercițiile în apă;
• Sunt recomandate întâlniri cât mai dese cu copii mai mici decât ei sau cu persoane mai în vârstă pe care să le ajute;
• Pot beneficia de terapii artistice specifice (pictură, muzică, artă dramatică) sau de un program de intervenție personalizat și specializat, conform nevoilor lor;
• Pot primi sprijin calificat în centre/cabinete/școli speciale.

BIBLIOGRAFIE:
Thomas. J. Weihs, ,,Să-i ajutăm iubindu-i,, , Editura Humanitas, București, 1992.