CREATIVITATE ȘI INOVAȚIE ÎN CADRUL ORELOR DE EDUCAȚIE PLASTCĂ ÎN CICLUL PRIMAR

Desenul nu este doar o modalitate de autocunoaştere şi de
autodezvoltare, ci şi un mijloc de comunicare şi de intrare în
relaţie cu alte persoane, prin utilizarea desenului în grup.
Culorile alese, tipul de instrument pentru desen, modul în care
desenează, suprafaţa ocupată pentru a se exprima, toate acestea
sunt detalii foarte importante pentru cunoaşterea persoanei.
Desenul îi ajuta sa comunice, sa accepte și să coopereze.

Desenele și picturile se pot utiliza în diferite moduri și
cu multiple obiective.
• Prin desen şi pictură copilul îşi exprimă sentimentele,
trăirile, nevoile, se exprimă pe sine, descoperindu-şi astfel
identitatea. Pictura, ca şi desenul, este un joc, un dialog între
copil şi adult, este un mijloc de comunicare.
• Desenul rămâne întotdeauna un mod de a descrie povestea care
nu poate fi spusă în cuvinte. Culorile, hârtia, creta îl pot
stimula pe copil să povestească diferite întâmplări, să
scoată la iveală scene din viaţa sa, pe care nu le poate exprima
altfel. Povestea desenată de copil relevă foarte clar trăirile
şi sentimentele copilului.
Desenul poate fi utilizat în diferite scopuri:
o ca test al nivelului mental, evaluarea inteligenţei cu ajutorul
desenelor;
o ca mijloc de comunicare, testându-se astfel nivelul de dezvoltare
al limbajului şi al comunicării în general;
o ca mijloc de explorare al afectivităţii copilului;
o ca mijloc de cunoaştere al propriului corp şi al orientării în
spaţiu.

Un tablou singur este o stare - pentru a-l putea înţelege
pe copil este bine să-l urmărim în timp. Prin desen şi pictură
copilul se eliberează, îşi exprimă atât senzaţiile vechi cât
şi pe cele noi, se înţelege pe sine şi se transformă. Odată ce
stăpâneşte acest limbaj, copilul este capabil să formuleze
orice, nimic nu mai rămâne ascuns.
Prin activitatea artistico-plastică copiii sunt ajutaţi să
vadă frumosul. Elevii sunt învăţati să nu treacă pe lângă
valorile frumosului din viaţa înconjurătoare fără să le
observe. Atenţia lor trebuie să fie îndreptată asupra acestor
valori: aspecte ale naturii, tradiţii, folclor, artă.
Educarea atitudinii faţă de frumos nu trebuie limitată
doar la orele de educaţie plastică ci acest lucru trebuie urmărit
şi la alte discipline de învăţământ, fiecare oferind o gamă
largă de contexte favorabile realizării acestui fapt.
Creativitatea, în termeni generali, este un proces mental
care permite generarea de idei şi concepte noi sau asocieri
originale între concepte şi idei deja existente. În procesul de
predare-invāţare, trebuie să fie gāsite și încurajate metode
si tehnici de dezvoltare a creativitāţii.
Procesul educativ trebuie astfel conceput si desfășurat,
încât să-i convingă pe elevi să preţuiască propria moştenire
naţionalā, să primeascā contribuţiile originale ale oricărei
naţiuni la civilizaţia modernă.
Creaţia artistico-plastică face o legătură
constructivă între gândire şi imaginaţie între realitate şi
fantezie,dezvoltând în acelaşi timp puterea de analiză şi
sinteză.
În epoca contemporană,un real accent se pune pe gândirea
creatoare.Pentru a susține creativitatea şi inovația, predarea
clasică trebuie înlocuită cu metode care pun accent pe explorare,
pe descoperire, pe încurajarea gândirii critice a elevului. Epoca
contemporană formulează multiple exigenţe faţă de
personalitatea umană, pe primul loc situându-se gândirea, nu
orice fel de gândire, ci o gândire creatoare.
În abordarea creativităţii în procesul educaţional,
elevul trebuie încurajat sa gândeascā independent, să îşi
asume riscuri si responsabilitāţi în demersul sāu spre formare
intelectualā.
În aceste condiţii, sarcina profesorului capătă o complexitate
aparte, să-şi înşusească un vocabular plastic adecvat, precum
şi unele tehnici de lucru artistico-plastice,o metodologie modernă
de predare a problemelor de limbaj plastic.
În procesul de predare-învăţare, „regula triunghiului
de aur: creativitate,-inovaţie-aplicaţie practică“ este absolut
necesară în sensul că prin creativitate se ajunge la inovaţie
şi la aplicaţii practice, după cum creativitatea îşi arată
rolul şi importanţa în procesul educaţional.
De-a lungul activitaţii mele didactice am observat că
atunci când colorează, când pictează, când foloseste culoarea,
hârtia, lipiciul sau plastilina, copilului i se formează
răbdarea, îndemânarea, simţul estetic, trăsături care îi vor
împlini personalitatea şi, chiar dacă nu va ajunge artist, va
avea viaţa sufleteasca mai bogată, va fi mai sensibil, mai
fericit.
Pentru reuşita educaţiei prin artele plastice se impun anumite
cerinţe: a lăsa copilului deplină libertate de exprimare,
educatorii stimulând şi sugerând, mai puţin impunând. Desenul
spontan exprimă personalitatea personalitatea copilului,
interesele, preferinţele lui. Acesta trebuie îndrumat fără a-i
înăbuşi creaţia personală, punându-i la îndemâna materiale,
tehnici, modalităţi de exprimare.
Lucrările copiilor ne descoperă lumea aşa cum o văd,
descoperindu-ne şi nouă copilul pe care nu-l cunoaştem îndeajuns
de bine. Nimeni, în afară de ei, copiii nu va putea să redea mai
bine universul lor. Copiii inventează şi transformă culorile în
parteneri de joacă, vorbesc cu culorile şi vorbesc despre culori.
Cunoaşterea şi folosirea diferitelor tehnici de lucru de
către copii, le creează acestora condiţii pentru un start egal
în activitatea lor plastică, le creează sentimentul propriei lor
valori, sporindu-le încrederea în capacitatea de creaţie.
Prin tehnicile plastice de lucru copiii constrâng
materialele (acuarele, tempera, guaşa, materiale textile
imprimante, hârtie colorată, etc.) să configureze altceva decât
ceea ce sunt ele, fără să-şi piardă propria structură. Mâna
condusă de gândirea şi simţirea copilului trebuie să acţioneze
direct şi firesc asupra acestor materiale pentru a le conferi
calităţi plastice noi. Cu cât mâna lucrează mai bine şi mai
frumos, cu atât lucrarea devine mai adevărată şi mai
convingătoare.
Procesul însușirii tehnicilor de lucru şi stăpânirea
lor le creează acestora şi sentimentul propriei lor valori,
sporindu-le capacitatea de creaţie.
Rolul şcolii la formarea comportamentului creator și
inovator este foarte important, deoarece rămâne principalul
instrument pe care societatea îl foloseşte pentru cultivarea
creativităţii la membrii ei tineri, de vârstă şcolară.
Preocuparea de formare a independenţei în gândire şi
exprimare implică şi o legătură cu familia. Părinţii trebuie
convinşi că tutelarea excesivă împiedică dezvoltarea
intelectului, manifestarea independentă a gândirii şi fanteziei
lui, factori esenţiali în dobândirea viitoare a unei autentice
competenţe profesionale.
În concluzie, se pot face multe pentru educarea
spiritului creativ și inovătiv în şcoală. Se vede necesitatea
de a modifica destul de mult modul de gândire şi stilul de lucru
în clasă, cristalizate în secole de învăţământ tradiţional,
prea puţin preocupat de această latură a personalităţii
elevului, care capătă în zilele noastre o valoare din ce în ce
mai însemnată.

BIBLIOGRAFIE:

Ilioaia Maria, Metodica predării desenului, Editura Didactică
şi pedagogică
Palade Dumitru, Educaţia prin artă şi literatură, E.D.P.
Bucureşti, 1993.
Achiţei Gheorghe, Frumosul dincolo de artă, Editura
Meridiane, Bucureşti, 2001.
Stoica, A. - “Creativitatea elevilor”, Editura Didactică
şi Pedagogică, Bucureşti, 1982