CUM GÂNDIM UN PROCES DE ÎNVĂȚARE AUTENTIC ȘI EFICIENT

Eficienţa procesului de învăţământ depinde, într-o mare măsură, de educator, pentru că el ştie unde trebuie să ajungă, el este conştient şi sigur de scopul propus şi de aspiraţiile educaţionale. Astfel, un prim pas spre succesul educaţional este de a proiecta traiectoria de parcugere şi de a identifica cele mai bune mijloace pentru atingerea scopului şi a introduce în realitatea educaţională activităţi care vor contribui la realizarea finalităţilor educaţionale propuse. Pentru o delimitare clară a factorilor care contribuie direct la eficientizarea procesului de învăţământ se evidenţiază:
1.Proiectarea curriculară şi pedagogică, fiind o acţiune de orientare şi pregătire a activităţii instuctiv- educative. În acest scop, ea trebuie realizată respectând anumite etape şi operaţii integrate în programul de instruire.
2.Realizarea coerenţei componentelor procesului educaţional, adică legătura strânsă dintre obiective şi conţinut, care împreună determină forma de organizare (tipul de lecţie), strategia didactică necesară, metodele şi mijloacele de învăţământ, formele de predare, învăţare şi evaluare, mijloacele de învăţământ şi locul folosirii lor, precum şi instrumentele de evaluare a rezultatelor.
3.Calitatea factorilor umani, care include competenţele ştiinţifice de specializare ale profesorului, aptitudinile sale psihopedagogice şi metodice, conştiinţa profesională, receptivitatea faţă de nou.
4.Gradul de organizare a activităţii instuctiv-educative, concretizat într-un management educaţional modern, planificări, proiecte didactice de predare-învăţare-evaluare bine alcătuite, respectând cerinţele pedagogice.
5.Calitatea vieţii şcolare , se manifestă în activităţi cu caracter creativ, în ordine, disciplină, curăţenie şi într-o bază didactică modernă.
1.Etapele proiectării didactice
Un cadru didactic bine intenţionat trebuie să-şi pună următoarea întrebare : cum aş putea face încât întotdeauna activităţile didactice pe care le desfăşor să fie eficiente ? In acest scop, este nevoie de o metodă raţională de pregătire a activităţilor didactice care să preîntâmpine sau să anuleze alunecarea pe panta hazardului total şi a improvizaţiei. Dacă „harul didactic" nu este suficient (şi nu este!), atunci apelul la o cale raţională, premeditată este justificat. Unii autori (Jinga, Negreţ, 1982) avansează un algoritm procedural ce corelează patru întrebări esenţiale, în următoarea ordine : Ce voi face ? Cu ce voi face ? Cum voi face ? Cum voi şti dacă ceea ce trebuia făcut a fost făcut ? Răspunsurile la cele patru întrebări vor contura etapele proiectării didactice.
2. Realizarea coerenţei componentelor procesului educaţional
a)Prima etapă a proiectării, poate cea mai importantă, cuprinde o serie de operaţii de identificare şi de dimensionare ale obiectivelor educaţionale ale lecţiei. Precizarea clară a obiectivelor educaţionale reprezintă condiţia fundamentală a proiectării corecte a lecţiei
b)A doua etapă a proiectării, care vizează stabilirea resurselor educaţionale, se constituie din operaţii de delimitare a conţinutului învăţării (informaţii, abilităţi, atitudini, valori), a resurselor psihologice (capacităţi de învăţare, motivaţie) şi a resurselor materiale, care condiţionează buna desfăşurare a procesului (spaţiu, timp, mijloace materiale).
c)A treia etapă în proiectare vizează conturarea strategiilor didactice optime, adică a unor sisteme coerente de forme, metode, materiale şi mijloace educaţionale, pe baza cărora să se atingă obiectivele activităţii didactice. Strategia selectării celor „Trei M" (Metode, Materiale, Mijloace) trebuie centrată pe îmbinare şi dozaj, pe adecvare şi eficienţă. d)Etapa finală a proiectării didactice vizează stabilirea tehnicilor de evaluare a rezultatelor învăţării. Proiectul didactic este bine format dacă stabileşte, de la început, o procedură de evaluare a nivelului de realizare a obiectivelor propuse
3.Calitatea factorilor umani
După cum a fost menţionat anterior, un rol de bază în eficientizarea procesului de învăţământ îl are profesorul. Pe lângă faptul că intotdeauna cadrul didactic trebuie să fie bine informat în ceea ce priveste conţinuturile predate, să posede o cultură generală care să-i ofere noi direcţii de gândire şi de acţiune şi să fie receptiv la tot ce apare nou în domeniul său, profesorul trebuie să mai posede şi o serie de calităţi şi trăsături de caracter care încrustează o amprentă benefică în procesul de predare şi care contribuie la atingerea succesului :
-inteligenţa, ca instrument de cunoaştere, înţelegere, invenţie şi reuşită în rezolvarea problemelor sau a situaţiilor educaţionale şi de instruire; memoria, manifestată în rapiditatea întipăririi şi stocării informaţiilor, în recunoaşterea şi reproducerea acestora într-o formă selectivă; capacitatea de comunicare, manifestată în:fluenţa vorbirii (bogăţia vocabularului);fluenţa asociativă (asociaţia rapidă a ideilor);fluenţa ideaţională sau curgerea logică a ideilor;fluenţa expresivă sau vorbire cu atribute estetice;încărcătură emoţională (mesaj ectosemantic); gândirea logică, sistematizată şi divergentă, care oferă posibilitatea analizei unei probleme din mai multe unghiuri, găsind mai multe soluţii de rezolvare şi adoptând-o pe cea mai eficientă; spiritul de observare dezvoltat, curiozitatea ştiinţifică şi iniţiativă; imaginaţia constructivă, necesară depăşirii tehnicii didactice sau educaţionale, care trebuie să facă din lecţii şi din activităţile educative un act de creaţie, cu deschidere spre problemele vieţii; atenţia concentrată, dar şi distributivă, cel puţin în patru direcţii: conţinutul comunicării, forma expunerii, ritmul vorbirii adecvat auditoriului şi reacţia acestuia la mesajul didactic prezentat; dicţia: pronunţarea corectă şi clară a cuvintelor, accente logice pe ideile de bază şi scurte pauze psiho- logice, pentru a sublinia esenţialul .
Nu mai puţin importantă în creşterea eficienţei procesului de învăţământ este şi aptitudinea didactică a pedagogului care constă în capacitatea de proiectare didactică, de studiere şi folosire a resurselor materiale şi umane, de elaborare a planificărilor materiei de învăţământ şi a proiectelor didactice, capacitatea de cooperare şi creare a relaţiilor de simpatie, de încredere şi respect între el şi elevi.
4. Gradul de organizare a activităţii instuctiv-educative -modalităţi de diferenţiere a procesului instructiv – educativ
Organizarea diferenţiată sau personalizată a conţinuturilor “vizează adaptarea procesului instructiv-educativ la posibilităţile apitudinale, la nivelul intereselor cognitive, la ritmul şi stilul de învăţare al elevului “. Strategiile didactice pot fi diferenţiate şi personalizate pentru că, în esenţă, toate componentele lor structurale pot avea valenţe în dezvoltarea elementelor de specificitate ale personalităţii elevilor.
5.Calitatea vieţii şcolare , se manifestă în activităţi cu caracter creativ, în ordine, disciplină, curăţenie şi într-o bază didactică modernă,creşterea calităţii educaţiei oferite de şcoală se poate realiza prin: . creşterea calităţii mediului de învăţare:(mărimea clasei; ambianţa şi climatul din clasă;achiziţia de mobilier şi a unor noi echipamente care să îmbunătăţească climatul şi ambianţa); creşterea calităţii vieţii şcolare( siguranţa fizică şi psihică a elevilor în şcoală; calitatea relaţiei profesor–elev; accesul la educaţie pentru grupurile dezavantajate; accesul la servicii de consultanţă, consiliere şi orientare pentru carieră), cultura şcolii – valorile, normele, mentalităţile, modurile de gândire etc.
Structuri achizitive în care se compartimentează rezultatele elevilor:
a)Cunoştinţe acumulate şi integrate
b)Capacitatea de operare şi aplicare a achiziţiilor
c)Dezvoltarea capacităţilor intelectuale
d)Conduite şi trăsături de personalitate
Putem afirma că feedback-ul trebuie privit mai mult ca un dialog şi mai puţin ca o transmitere de informaţii. Acesta nu se referă în mod izolat la unele aspecte ale predării şi învăţării, nu este un efort doar al profesorului, ci necesită o implicare activă a ambilor protagonişti – profesorul şi elevul. Formarea abilităţilor de autoevaluare la elevi are la bază responsabilitatea profesorului şi a elevului, accentul fiind pus pe cooperare, colaborare şi învăţare. Activismul şi implicarea sunt necesare atât în procesul de învăţare, cât şi în cel de elaborare a criteriilor de evaluare.
BIBLIOGRAFIE
1. EŢCO, C., DAVIDESCU, E. Învățarea eficientă: Ghid metodologic pentru studenții anului I. – Chişinău: Bons Offices SRL, 2010.
1. 2. Constantin Cucoş -,,Psihopedagogie’’,Ed.Polirom,1998;
2. 3. Gagne, R. (1975) - Conditiile învatarii, EDP, Bucuresti.
4. Jinga, I. si Negret, I. (1994) - Eficienta învatarii, Editis, Bucuresti.
5. Neacsu, I. (1990) - Instruire si învatare, Editura stiintifica, Bucuresti
6. Hubert D. Dimensiuni psiho-sociale ale profesorului. - Timişoara , 1994.
7 .Kotarbinski T. Ideologii didactice. - Iasi, 1992.