CUNOAŞTEREA PSIHOPEDAGOGICĂ A ELEVILOR

CUNOAŞTEREA PSIHOPEDAGOGICĂ A ELEVILOR

Prof. Înv. Primar: DONE – ANGHEL MONICA
Școala Gimnazială Teasc, jud. Dolj

Cunoaşterea fiecărui elev este una din cele mai importante provocări pentru un cadru didactic. Într-o abordare complexă şi atractivă, fiecare elev(ă) va fi tratat în mod special, ca o individualitate unică şi nu ca parte a unui grup. Responsabilitatea cunoaşterii elevilor, pentru a le descoperi şi a le dezvolta potenţialul, pentru a-i ajuta pe ei să se cunoască, pentru dezvoltarea încrederii în sine este „startul” pentru reuşita activităţii educaţionale. Dezvoltarea materialelor de învăţare adecvate nevoilor individuale şi potenţialului constituie baza formării abilităţilor utile în timpul şcolii, dar mai ales după aceea.
Azi, elevii au nevoie de profesori care să-i ajute să se cunoască, să se descopere pe ei înşişi, dar care să-i ajute să descopere cunoaşterea şi „să înoate” în oceanul informaţional, prin dezvoltarea celor 8 competenţe cheie:
1. Comunicare în limba maternă
2. Comunicare în limbi străine
3. Competenţe în matematică şi competente elementare în ştiinţe şi tehnologie
4. Competenţe în utilizare a noilor tehnologii informaţionale şi de comunicaţie (TIC)
5. Competente pentru a învăţa să înveţi
6. Competenţe de relaţionare interpersonală şi competenţe civice
7. Spirit de iniţiativă şi antreprenoriat
8. Sensibilizare culturală şi exprimare artistică
Cunoaşterea este putere. Cunoaşterea elevilor, deşi nu este o temă nouă, însă mereu actuală, reprezintă „puterea” pentru dezvoltarea unui management eficient al clasei şi asigurarea de şanse egale/ echitabile, optimizarea procesului de predare–învăţare în raport cu nevoile identificate, integrarea cu succes a copiilor cu CES, adaptarea la cerinţele şcolii, dezvoltarea fiecărui copil prin valorizarea particularităților psihoindividuale.
În Dicţionarul de Pedagogie, se evidenţiază cunoaşterea elevilor ca o premisă pentru
individualizarea procesului de predare – învăţare – evaluare: „acţiunea de adaptare a activităţii didactice la particularităţile fiecărui obiect al educaţiei, care asigură o dezvoltare integrală optimă şi o orientare eficientă a aptitudinilor proprii, cu scopul integrării creatoare în activitatea socială.”
Fiecare persoană este specială și diferită. Interesele, pasiunile/ hobby-urile constituie un capitol de bază pentru construirea identităţii vocaţionale. De aceea trebuie investigate şi încurajate să fie exprimate. Acest exerciţiu oferă date despre valorile personale ale elevilor, despre resursele pentru alegerea carierei şi motivaţia pentru învăţare.
Cunoaşterea elevilor este necesară pentru:
• Proiectarea şi derularea eficientă a activităţilor de predare–învăţare–evaluare;
• Crearea unui mediu pozitiv de învăţare în care „să savureze” experienţele învăţării;
• Adaptarea şi modelarea strategiilor şi tehnicilor de învăţare, conţinuturilor, metodelor de evaluare în funcţie de vârstă/ disciplină/ aptitudini şi abilităţi/ interese/ calităţi personale;
• Realizarea conexiunilor transdisciplinare, integrate;
• Asigurarea consilierii şi „coaching-ului” pentru rezolvarea situaţiilor problematice şi de criză şi dezvoltarea responsabilităţii individuale;
• Dezvoltarea potenţialului fiecărui individ şi îmbunătăţirea evaluării;
• Tratarea diferenţiată şi individualizată a elevilor;
• Asigurarea managementului clasei şi dezvoltarea echipei;
• Împuternicirea elevilor pentru reuşita şcolară şi în viaţă;
• Diversificarea ocaziilor pentru dezvoltarea talentelor şi obţinerea performanţelor;
• Câştigarea şi trăirea satisfacţiei profesionale (cadru didactic)
Elevii nu se pot „deschide” pentru activităţi de cunoaştere decât dacă:
• Solicităm prezentarea lor
• Încurajăm, lăudăm, acordăm „credit”
• Dezvoltăm încrederea în sine
• Apelăm elevii pe numele mic, prenumele
• Comunicăm cu întreaga clasă şi cu fiecare elev
• Decorăm clasa, holurile, cancelaria
• Manifestăm calm, fermitate şi creativitate
• Implicăm elevii în activităţi de echipă
• Oferim împreună serviciile comunităţii
• Stimulăm curiozitatea
• Pregătim lecţiile şi folosim strategii interactive
• Delegăm sarcini şi responsabilităţi clare
• Solicităm şi acordăm feedback (idei şi sugestii)
• Instituim evenimente speciale în clasă şi-n şcoală
• Zâmbim şi râdem
Trebuie să ținem cont de particularităţile de vârstă ale copiilor, să acumulăm date necesare cunoaşterii individuale a elevilor, să implicăm toţi elevii, să folosim metode variate, să acordăm sarcini diferenţiate, să responsabilizăm elevii pentru propriul comportament, să oferim alternative de acţiune şi modele de viaţă, să manifestăm un comportament empatic, să ajutăm elevii să se cunoască, să-i antrenăm în diverse activităţi şcolare şi extracurriculare, să investigăm interesele, importante în alegerea carierei, să respectăm toţi elevii, să nu-i umilim, să cunoaştem fiecare elev, în mod direct, să le formăm abilităţi de învăţare şi un stil de viaţă sănătos, să observăm permanent sănătatea fizică, mentală, emoţională a elevilor, precum şi dificultăţile comportamentale, emoţionale şi sociale, să observăm şi să consemnăm datele, modificările, progresele din evoluţia conduitei elevilor, să evidenţiem elevii pentru progresele obţinute, să organizăm întâlniri cu factorii implicaţi în educaţia copilului, să analizăm împreună cu elevii situaţiile conflictuale apărute, etc.
Învăţarea este un proces evolutiv, de esenţă formativ – informativă, ce are un caracter adaptativ, bazat pe patru direcţii principale ale educaţiei secolului XXI: a învăţa să cunoşti, să faci, să fii, să conveţuieşti. Învăţarea activă presupune dezvoltarea gândirii critice şi se realizează prin folosirea cu precădere a unor strategii activ–participative, ce marchează un nivel superior în modernizarea învăţământului actual. Elevul devine din obiect al învăţării- subiect activ, coparticipant la propria-i formare. Activizarea procesului de predare-învăţare impune utilizarea unor metode, tehnici, procedee care să-l implice direct pe elev în activitate, să-i stimuleze gândirea, creativitatea, interesul pentru instruire şi educare. Creierul uman nu funcţionează ca un CD sau casetofon; el nu este un simplu receptor de informaţii, ci un ,,computer”, care, pentru a funcţiona, are nevoie de un ,,soft adecvat” ca să interpreteze datele introduse şi să stabilească conexiuni cu achiziţiile deja cunoscute. Când învăţarea este ,,pasivă”, creierul nu poate face aceste legături. Aplicarea strategiilor didactice interactive oferă elevilor ocazia discuţiei, investigaţiei, acţiunii. Aceasta înseamnă înţelegerea faptelor, prin modificarea şi relaţionarea conceptelor cunoscute şi stocarea celor noi prin preluarea de către elevi a controlului asupra propriei învăţări şi formări. Orice individ, deci şi elevul, îşi construieşte cunoaşterea prin intermediul propriei înţelegeri şi nimeni nu poate face acest lucru în locul său. Această construcţie proprie este favorizată însă, direct sau indirect, de interacţiunea cu ceilalţi, care la rândul lor învaţă. Sarcinile în care membrii grupului depind unul de altul pentru obţinerea rezultatului urmărit, implică elevii mai mult în actul învăţării, dezvoltă dorinţa de a împărtăşi celorlalţi ceea ce experimentează, de a explica şi chiar ,,preda” ceea ce au învăţat. Acest lucru conduce la înţelegerea profundă şi stabilirea unor conexiuni puternice şi durabile, la nivelul creierului.
Bibliografie:
Albu, G. (1998) - În căutarea educației autentice, Editura Polirom, Iași
Delors, J. (coord.) (2000) – Comoara lăuntrică. Raportul către UNESCO al Comisiei Internaționale pentru Educație în secolul XXI, Editura Polirom , Iași
Mihăescu M. (2000) - Critica Referatului Şcolar, în Tribuna Învăţământului, nr.579/26.02. 2000
Pintilie M. (2003)- Metode moderne de învăţare-evaluare, Edit. Eurodidact, Cluj-Napoca