Odată cu dezvoltarea piețelor internaționale și a rețelelor
web, limba engleză a pătruns în casele fiecăruia. Am putea spune
că avem cu toții cunoștințe de engleză, nu-i așa?
Demersuri creative în predarea limbii engleze
Interes general | Toate disciplinele
Propus de: Beatrice75 | 24.01.2017 22:27 | Revista cadrelor didactice nr. 36/2017 | 2155 vizualizări
Ca profesor, nu poți anticipa toate situațiile specifice cu care
se vor confrunta elevii în viața de zi cu zi și care le cer să
se foloseasc de aptitudinile lor. Totuși, putem să-i ajutăm
să-și aplice competențele proprii la maximum. Aşadar, să-i
ajutăm pe elevi să devină funcţionali înseamnă a le oferi
contexte relevante, reale și motivaționale în care să poată
să-și pună în practică abilitățile, a-i stimula să devină
independenți în învățare.
Scopul predării este acela de a încuraja elevii să demonstreze
competențele de comunicare și înțelegere, de citire și scriere
în contexte variate și cu anumite obiective. Stilul tradițional
de predare de tipul „cretă- tablă” (care a avut meritele ei),
cu elevul participant pasiv, nu mai pare să fie potrivită pentru
generația actuală. Astăzi, predarea presupune prezentarea
realității, generând elevilor oportunitatea de a câştiga
experienţă în practicarea diversă a unui domeniu.
În cele ce urmează, vă propun câteva tehnici de predare
creativă pentru a transforma ora de limba engleză într-o
experienţă plăcută, utilă şi relaxantă, toate derivate din
metoda comunicativă de predare. Aceasta este una dintre cele mai
apreciate la ora actuală, întrucât stimulează fluenţa elevilor,
pregătindu-i să facă faţă cu brio situaţiilor de zi cu zi (la
aeroport, la muzeu, la magazin, între prieteni etc.).
1. Brainstorming-ul. Este poate una dintre cele mai comune tehnici
de stimulare a creativităţii, dar şi una dintre cele mai
eficiente. Această tehnică poate fi folosită cel mai des
înaintea unei activităţi de citire sau pentru rezolvarea unei
anumite exerciții, în general.
În cadrul brainstorming-ului se respectă un set de reguli foarte
importante:
exprimarea ideilor mai neobișnuite de către elevi va fi
încurajată de moderatorul discuțiilor, respectiv profesorul;
toate ideile au caracter de cunoștințe și vor fi tratate ca
atare de către participanți;
nu se va critica nicio sugestie;
se încurajează combinațiile de idei;
regulile activității de brainstorming vor fi afișate într-un
loc de unde să poată fi văzute de către toți elevii;
momentele de tăcere (inevitabile) vor fi depășite de
moderator prin refocalizarea pe o idée emisă anterior, cerând
participanților extinderea, modificarea/remodelarea acesteia;
se solicită idei membrilor ,,tăcuți” ai grupului, ceea ce-i
investește pe aceștia cu structură de rol și de putere;
se pot folosi pauzele cu rolul de a remotiva/redirecționa
discuția;
calitatea este mai puțin importantă decât cantitatea, dar
aceasta nu trebuie să-i oprească pe participanții grupului să
gândească creativ și inteligent.
Profesorul/moderatorul nu trebuie să fie critic, ci să încurajeze
cursanţii să se gândească la idei cât mai neobișnuite și să
creeze o atmosferă constructivă. Propunerile inedite ar trebui
susţinute pentru obținerea unei liste de idei cât mai
cuprinzătoare și originale.
2. Jocul de rol. Este o altă activitate interesantă care îi
determină pe elevi să se implice activ în dezbaterea unei
tematici. De exemplu, în cadrul orelor de limbă engleză,
profesorul poate oferi fiecărui elev un cartonaş cu un rol pe care
elevul să-l joace (medic, vânzătoare, profesor, polițist, etc.).
De exemplu, "At the toyshop" („La magazinul de jucării”). Prin
intermediul acestui joc se va familiariza cu un aspect esențial din
viața cotidiană (mersul la cumpărături), exersându-și
totodată cunoștințele de limbă engleză. Pentru a "deschide"
magazinul veți avea nevoie de câteva jucării ( să fie cât mai
variate), pe care le veți așeza pe un raft, pe o măsuță sau pe
un covoraș. Pregătiți și câteva monede sau bani de jucărie,
imaginându-vă că trebuie să plătiți. Stabiliți apoi prețul
articolelor ce vor fi de vânzare. Fiți pe rând vânzător și
cumpărător, încercând să aveți un scurt dialog. Veți avea
ocazia să vă salutați, să exersați formule de politețe ( "Can
I have a..., please?" sau "Here you are. Thank you!"), culori și
să numărați bani. Repetați de câte ori considerați că este
necesar, lăsându-l pe cel mic să-și spună replicile în ritmul
lui.
Elevii trebuie să intre în pielea personajului lor şi să-şi
„interpreze” rolul cât mai convingător.
3. Gramatică prin cântece. Mulţi profesori se gândesc să facă
mai antrenantă învăţarea unui timp şi a unui aspect verbal (de.
ex. Present Tense Continuous, Present Perfect Tense Continuous,
etc.) prin folosirea unor fragmente dintr-o melodie. Astfel, pentru
fixarea cunoştinţelor, în ceea ce priveşte folosirea unui timp
verbal, profesorul elimină din textul cântecului structurile pe
care cursanţii trebuie să le asimileze, iar, în timp ce ascultă
melodia, ei completează cu elementul gramatical corect.
Iată un exemplu care poate fi utilizat la predarea timpului verbal
Present Perfect. O astfel de melodie este „I still haven’t found
what I’m looking for” de la U2. O foaie de lucru arată astfel
(se poate folosi şi pentru fixarea participiului trecut, care
intră în formarea timpurilor perfecte):
I [have climbed]the highest mountains
I [have run] through the fields
Only to be with you
Only to be with you
I [have run]
I [have crawled]
I [have scaled] these city walls
These city walls
Only to be with you.
4. Elevii “preiau” comanda. Este o altă strategie prin care
atmosfera din sala de clasă va fi una creativă. Pentru aceasta,
profesorul îi poate invita pe elevi să lucreze în perechi/
grupuri și să planifice, de exemplu, o parte dintr-o lecţie sau
subiectele pentru evaluarea finală. Cel mai bine este ca profesorul
şi elevii să stabilească dinainte obiectivele lecţiei:
gramatică, vocabular, citire etc. Astfel, profesorul poate fi
surprins de implicarea acestora.
Creativitatea există în fiecare dintre noi. Toţi suntem creativi,
însă educaţia pe care o primeşte un individ şi metodele pe care
acesta le foloseşte zi de zi, ca să îşi stimuleze gândirea, fac
din unii oameni să fie mai creativi decât ceilalţi. Educaţia şi
metodele folosite joacă un rol important în stimularea
creativităţii şi fără dezvoltarea lor, nu o să te consideri
niciodată o persoană creativă.
Există multe moduri de a încuraja creativitatea elevilor în
şcoală. Această activitate devine necesară cu atât mai mult
într-o societate competitivă precum cea în care trăim. Să nu
uităm că Einstein spunea despre creativitate că este de fapt
„inteligenţa atunci când se distrează” (Creativity is
intelligence having fun).
Bibliografie:
1. Stoica-Constantin A., Creativitatea (pentru studenți și
profesori), Institutul European, Iași, 2004.
2. Glăveanu P. Vlad, Thinking Skills and Creativity, Editura
Elsevier, United Kingdom, 2011.
Comentarii (0)
Nu există niciun comentariu
Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.