Demersuri didactice pentru copiii cu ADHD

De foarte multe ori, copiii cu performanţe scăzute la şcoală sunt etichetaţi de părinţi şi de educatori ca fiind leneşi, răsfăţaţi, neastâmpăraţi sau, pur şi simplu, mai puţin isteţi. Un procent foarte mare din aceştia sunt însă inteligenţi şi îşi dau toată silinţa să înveţe mai bine, dar nu reuşesc pentru că suferă de tulburări de citire (dislexie), de scriere (disgrafie), de calcul (discalculie) sau de tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenţie (ADHD). Copiii cu tulburări de învăţare sunt priviţi diferit de colegi şi chiar de învăţători sau de profesori. De suferit va avea, pe de o parte, dezvoltarea lor intelectuală, pentru că aceşti copii nu-şi vor atinge potenţialul fără a fi înţeleşi şi sprijiniţi, iar pe de alta, dezvoltarea lor emoţională. Aceşti copii vor avea o încredere scăzută în forţele proprii, vor dezvolta complexe de inferioritate, vor avea probleme de socializare şi pot deveni adulţi anxioşi, depresivi şi neîmpliniţi. Tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenție cunoscută și sub denumirea de THDA sau ADHD, este o tulburare de comportament a copilului care se manifestă prin deficit de atenție și dificultăți în desfășurarea unei sarcini. Această tulburare apare în copilărie, dar poate persista și la vârsta adultă. Nu se cunoaște cu exactitate cauza declanșării sale, cu toate acestea, cercetările recente au arătat că cel mai probabil, ADHD este de natură genetică (potrivit cercetătorilor, la nivelul creierului pacienților cu ADHD apar unele modificări). Acest lucru sprijină teoria potrivit căreia această tulburare este, de fapt, o afecțiune biologică, care se transmite genetic de la părinți la copii. Pe de altă parte, există cercetători care susțin că expunerea în viața intrauterină la alcool, tutun, droguri și alte substanțe toxice crește riscul dezvoltării ADHD. Conform DSM IV simptomele de tulburare hiperkinetică cu deficit de atenție sunt:
• incapacitatea copilului de a-și menține atenția și aceasta este ușor perturbată de stimulii din jur;
• adoptă un comportament inadecvat;
• copilul se implică în diverse activități foarte riscante fără a putea evalua gravitatea riscurilor.
Hiperactivitatea cu deficit de atenție are o evoluție defavorabilă, prezisă în special de coexistența tulburării de conduită. Copiii/elevii au dificultăți în controlul activităților motorii și par în continuă mișcare. Încep mai multe lucruri, dar nu termină nimic. Sau continuă ceva ce le aduce succes, deși trebuie să facă altceva. Hiperactivitatea cu deficit de atenție determină o deteriorare în activitatea socială și școlară, iar principala complicație este eșecul școlar. Dificultățile școlare ale copiilor/elevilor cu hiperactivitate cu deficit de atenție includ achiziționarea unui număr mic de cunoștințe, chiar dacă au potențial intelectual. De cele mai multe ori, medicul specialist diagnostichează acești copii și cu liminaritate/ tardivitate pentru că reușesc să acumuleze lacune în cunoștințe și să prezinte un deficit informațional și psihopedagogic ușor, moderat sau chiar accentuat. Sunt incapabili să-și mențină atenția la sarcină, sunt dezorientați și adesea uită sarcinile și rutina clasei. Cel mai adesea dau impresia că trăiesc în altă lume, arătând o atitudine pasivă în clasă. Prin comportamentul lor, uneori impulsiv, tulbură activitatea normală a întregii clase. Au tendința de a manifesta o neatenție activă, ceea ce determină întreruperea din activitate și a altor copii din jurul lor. Simptomele ADHD se manifestă devreme în copilărie
 Simptomele ADHD pot fi observate de la vârsta de 3 ani, dar diagnosticarea nu poate fi făcută înaintea vârstei de 6 ani.
 Pentru ameliorare, copilul cu vârsta sub 6 ani nu poate beneficia decat de tratament comportamental şi nici într-un caz medicamentos.
 Diagnosticul va fi pus numai de către medic. Părinţii şi educatorii pot, doar, să semnaleze suspiciunea de ADHD şi să prezinte copilul pentru examen de specialitate.
În caz de ADHD părinţii pot apela la specialişti în psihiatria copilului, însa este necesară şi intervenţia cadrului didactic precum şi o colaborare foarte bună a părinţilor cu cadrul didactic. Pentru a putea ajuta un copil care suferă de ADHD în primul rând trebuie să cunoşti foarte bine copilul atît istoricul personal al familiei sale cât şi date psihologice semnificative : memorie, atenţie, vocabular, exprimare, etc. Apoi este necesară o discuţie cu ceilalţi copii din clasă cu scopul sensibilizării asupra problemelor colegului lor, cultivarea relaţiilor de colaborare, includerea colegului în activităţile clasei, colaborarea şi întrajutorare în activităţi diverse, climat afectiv de sigurantă în vederea integrării copilului în colectivul clasei. Următorii paşi pe care cadrul didactic trebuie să îi urmărească sunt: stabilizarea atenţiei prin exerciţii de stabilizare a atenţiei, stârnirea interesului pentru activităţile şcolare, care se poate realiza prin formarea unei imagini despre rolul şcolii în viaţă, cultivarea factorilor interni şi externi ai captării atenţiei, cultivarea volumului atenţiei, prin exerciţii specializate în acest domeniu, distributivitatea atenţiei prin sarcini cu caracter automat, ca de exemplu, scrisul în paralel cu urmărirea profesorului, prin diferiţi stimuli adresaţi unor analizatori diferiţi. Se poate lucra, de asemenea ,la atenţia involuntară prin intensitatea stimulilor, contrast, noutate, complexitate. Intervenţia pentru integrarea elevului în tratarea diferenţiată a elevului cu ADHD se realizează cu tact, asigurându-se corelarea între conţinuturile obligatorii şi posibilităţile de învăţare ale copilului, aplicarea unor strategii diferite de evaluare precum şi păstrarea permanentă a legăturii cu părinţii acestuia. Cadrele didactice precum şi părinţii trebuie să aibă foarte multă răbdare cu aceşti copii şi să îi antreneze în activităţi foarte simple. Câteva activităţi care pot să le atenueze comportamentul la şcoală sunt: ştersul tablei, împărţirea materialelor atunci când se desfăşoară o activitate artistică, lăudarea atunci când oferă ajutor unor colegi sau cadrelor didactice. În acelaşi fel, acasă, părinţii trebuie să-i formeze un set de activităţi simple prin care să fie recompensat. Gătitul împreună cu părinţii, curăţenia în casă, dusul gunoiului, spălatul pe mâini, pe dinţi ar putea fi activităţile pe care părinţii le pot propune copiilor cu ADHD. Chiar dacă aceste activităţi sunt de bază şi considerăm că un copil ar trebui să le facă la vârsta de 6 ani, pentru un copil cu ADHD sunt foarte greu de realizat. Nediagnosticat şi netratat în copilărie, copilul cu ADHD poate dezvolta în adolescenţă anumite tulburări de conduită: furt, minciună, relații sexuale precoce, consum de substanţe; alcool, tutun, droguri, tulburare afectivă bipolar, etc. Ca echipa de lucru (părinții, cadrul didactic, profesorul consilier - școlar, profesorul itinerant/ de sprijin, după caz, profesorul logoped) să își atingă obiectivele, în sensul contracarării simptomelor manifestate de copilul cu hiperkinezie și deficit de atenție, se recomandă respectarea unor reguli:
1. În disciplinarea copilului, regula de aur este consecvența! Atitudinea factorilor implicați trebuie să fie constantă: de câte ori repetă un comportament greșit trebuie să i se atragă atenția și să i se arate comportamentul corect. Altfel, va profita de inconsecvență va încerca manipularea părintelui sau a educatorilor implicați. Va fi mult mai greu apoi să se exercite un control asupra lui, dacă a sesizat o slăbiciune.
2. Folosirea recompensei Acestor copii le este foarte greu să-și inhibe tipurile de comportament care atrag după ele efecte negative. Ei nu pot să își regleze ușor nici dispoziția, nici acțiunile din cauza faptului că nu sunt conștienți de ele. Atunci când acești copii învață câte ceva sau realizează o sarcină cerută trebuie să fim atenți la recompensele pe care le oferim deoarece copilul depune un efort pentru a realiza o activitate. Satisfacția resimțită de copil la aprecierile laudative ale educatorilor/părinților devine o motivație pentru repetarea acelui comportament:
• Lauda să nu fie generală, ci specifică: Exemplu: Ai răspuns corect la 3 întrebări din 5! Foarte bine! Felul în care ți-ai așteptat rândul a fost formidabil!
• Prin laudă să se evidențieze efortul, nu rezultatul: Exemplu: Sunt convinsă că ai lucrat din greu pentru tema aceasta!
• Lauda să sublinieze sentimentele elevului și nu pe cele ale adultului: Exemplu: Ai lucrat foarte bine. Cred că te simți minunat!
• Tipuri de recompense: să poată șterge tabla atunci când este scrisă, să fie primul la rând, să ducă mesaje altor cadre didactice din școală, să cheme elevii în clasă, să aducă cornul și laptele, etc.
3. Ignorarea și redirecționarea De câte ori este posibil, este bine să se ignore mișcarea permanentă a copilului. În aceste momente este indicat să i se dea posibilitatea să se miște cu sens. Dacă, de exemplu, lovește în permanență cu creionul în masă, un fel de răspuns poate fi: Vrei să-mi aduci cartea de povești din ultima bancă? Este indicat să i se permită să țină ceva în mână. S-a observat că acești copii se pot concentra mai bine dacă au ceva în mână pe care pot să-l manipuleze.
4. Trebuie ajutat să se concentreze Atenția acestor copii este distrasă foarte ușor de sunete, zgomote, alte obiecte din jur. Copilul trebuie așezat în clasă astfel încât în jurul lui să fie cât mai puține lucruri care pot să-i distragă atenția. Va fi așezat în prima bancă, nu aproape de geam, la distanță destul de mare de un alt coleg, dar nu separat de restul clasei. Pe masa de lucru să aibă doar materialele de care are nevoie pentru o singură activitate. El nu se va putea concentra la rezolvarea unor exerciții de matematică, dacă pe masa de lucru vor fi acuarele, cărți cu poze, etc…
5. Implicarea în alte activități Anumite sporturi ar trebui practicate constant de către copilul hiperactiv cu deficit de atenție (înotul, artele marțiale), deoarece au ca rezultat creșterea capacității de concentrare a atenției, determină un mai bun control al mișcărilor, au un efect relaxant, ridică nivelul respectului de sine, atât de fragil la acești copii.