”Despre istorie și rosturile predării ei”

Despre istorie și rosturile predării ei

În ansamblul disciplinelor școlare istoria ocupă un loc privilegiat prin numeroasele sale valențe educative. Acțiunea instructivă a istoriei este determinată de aspectele economice, politice, culturale, ideologice pe care le abordează, le explică și le ierarhizează. Acestă disciplină se gasește pe tot parcursul școlar, pornind de la noțiuni minime despre trecutul nostru pe care elevii le aprofundează până în clasa a XII-a.
În procesul de predare/învățare a istoriei obiectivele generale, precum: asimilarea de cunoștințe, formarea gândirii istorice, formarea capacitaților practice, a trăsăturilor psihice complexe, reprezintă coordonate majore.
Însușirea și achiziționarea de cunoștințe depind de calitaea și accesibilitatea conținuturilor, noțiunilor, ideilor prezentate de profesor, precum și de capacitatea profesorului de a implica elevul într-o continuă căutare a adevărului istoric, de a-l pune pe elev în situații de cercetare și cunoaștere. De aceea profesorul folosește metode, mijloacevariate și activități prin care tânărul este solicitat permanent.Spre exemplu, conversația, binecunoscută metodă de predare, poate deveni una care conferă istoriei un caracter activ și eficient. Astfel, putem regăsi și integra conversația în forme și activități de învățare moderne precum: procedeul Philips 66(metoda lucrului pe grupe), conversați creativă, fishbowul(dezbatere pe grupe), focus grup ș.a. Toate aceste metode moderne s-au produs din perspectiva societății actuale, caracterizată de un proces accelerat și de permanente mutații în care educația își redefinește obiectivele.
Achiziționarea de cunoștințe este astăzi influențată și de diminuarea numarului de ore alocat studiului în școala romanească, de apariția internetului etc. Predarea istoriei trebuie regândită în sensul readucerii la locul și respectul cuvenit.În care scop tragem și noi un semnal de alarmă, în speranța că lucrurile se vor ameliora.
Un alt obiectiv general este acela de formare a gândirii istorice. Acesta presupune reconstituirea faptelor și aprecierea acestora din perspectiva valorilor pe care le transmite. A gândi istoric înseamnă a evalua corect un eveniment prin cauzele sale, evoluție și consecințe. A învăța să gândim istoric înseamnă mai întâi a învăța să gândim. Iată un posibil răspuns pe care putem să-l oferim elevilor la întrebări precum: De ceînvățăm istoria? La ce ne folosește învățarea istoriei? Pe baza exercițiilor și a sarcinilor de lucruelevii învață să argumenteze, să-și susțină punctul de vedere, să aprecieze critic evenimentele, își dezvoltă capacitatea de a aprecia obiectiv o situație dată.
Funcția practică pe care o identificăm în predarea/învățarea istoriei nu este de neglijat.Acesta se poate realiza prin implicarea elevilor în demersul instructiv-educativ complex, cum spuneam mai sus. În contextul actual al evoluției societății, al schimbărilor din procesul de învățământ și al implicațiilor pe care trebuie să le aibă școala în viața elevului, acțiunea de predare/învățare a istoriei ar putea să se bazeze mai mult pe funcția practică, aplicativă a istoriei.Spunem acest lucru deoarece aplecarea spre studiul istoriei îl ajută pe elev să se identifice cu comunitatea din care face parte, contribuie la educarea civivă a viitorului adult. Experiența traumatizantă a comunismului a paralizat orice formă de inițiativă civică. În acest sens istoria ca disciplină de studiu oferă numeroase exemple ale progresului, inclusiv prin personalitățile timpului, care oferă modele comportamentale elevilor, ajutându-i să se integreze social.
Tot aici mai putem menționa că elevii învață să utilizeze surse, cum ar fi manualul, izvoare scrise, hărtți istorice, dicționare, planșe; realizează diferite materiale 9proiecte, portofolii, studii de caz), în urma studierii unor lucrări de specialitate, vizite la muzee, vizionarea unui film documentar etc.
Una diin implicațiile practice majore ale predării istoriei o reprezintă formarea unei atitudini civice pozitive, a unei conduite axate pe valori morale, precum și pe formarea trăsăturilor de caracter.
Astfel, valori precum respectarea drepturilor fundamentale ale omului, acceptarea diversității de opinie, a diversității etnice, culturale, religioase etc, dezvoltarea unei atitudini sociale sunt esențiale în viața tânărului în prezent. Spunem aceasta ca urmare a situării României în noua realitate geopolitică. Uniunea Europeană implică idei centrale ale istorie:solidaritate, libertate, respect pentru ceilalți, respectarea identității naționale și mai nou vorbim de raportul dintre identitatea noastră și cea europeană. De aceea putem spune că istoria are și valențe europene. Elevilor nu le sun ttransmise în mod direct, ci și le formează printr-un efort propriu de căutare.
Formarea capacitătilor intelectuale și de caracter reprezintă un alt obiectiv general al educației, dar și al istoriei.
Dintre acestea menționăm formarea atitudinilor pozitive față de trecut, formarea trăsăturilor motivaționale, precum apartenența la o comunitate sau la o națiune. ”Niciodată nu poți înțelege (spunea Arnold Toynbee) un eveniment de care te ocupi fără să privești în urmă de-a-lungul istoriei. Așa încât este foarte importantă pentru scopuri prezente, iar știința istoriei este foarte importantă ca disciplină de studiu și cercetare cât și ca posibilitate de modelare a caracterelor noii generații”.

Prof. Badea Ramona Tamara
Liceul Tehnologic ”Dimitrie Bolintineanu”, Bolintin Vale, Jud. Giurgiu