Dezvoltarea inteligenței emoționale la copii

Dezvoltarea inteligenței emoționale la copii

Prof. itinerant Lupu Nicoleta, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă, Brașov

Inteligența emoțională presupune recunoașterea propriilor emoții, gestionarea lor, recunoașterea emoțiilor celorlalți și gestionarea relațiilor. Articolul de față dorește să atragă atenția asupra importanței dezvoltării emoționale la copii.

Cuvinte cheie: inteligență emoțională, emoții

”Aptitudinile reprezintă însușirile psihice și fizice relativ stabile care îi permit omului să efectueze cu succes anumite forme de activitate” (Roșca, 1975, p.470). Aptitudinile se împart în aptitudini generale și speciale. Inteligența este o aptitudine generală care facilitează rezolvarea de probleme și operarea cu noțiuni și procese simbolice.
O altă formă de inteligență este inteligența emoțională. Inteligența emoțională presupune recunoașterea propriilor emoții, gestionarea lor, recunoașterea emoțiilor celorlalți și gestionarea relațiilor. Dezvoltarea inteligenței emoționale la copii este un proces de lungă durată care începe de la vârste fragede. Părinții sunt primele persoane care ar trebui să ajute copilul să-și recunoască propriile emoții, gânduri și să le verbalizeze. Dezvoltarea acestei capacități se face în primul rând prin oferirea propriului model. Un părinte care își va exprima emoțiile, fie pozitive, fie negative își va învața propriul copil că acest lucru nu este un semn de vulnerabilitate. Da, avem voie să ne exprimăm bucuria, fericirea, mândria, dar și furia, dezamăgirea și frustrarea. Un copil cu inteligență emoțională va deveni un adult fericit. Procesul dezvoltării inteligenței emoționale va continua în momentul în care copilul va intra în colectivitate, aici un rol important avându-l educatorul sau învățătorul. Odată cu intrarea în colectivitate se observă coeficientul inteligenței emoționale al fiecărui copil. Un copil care nu știe să-și exprime emoțiile va deveni, fie elevul-problemă care reacționează agresiv la cerințele celorlalți, fie elevul-timid care nu va interacționa cu ceilallți. Lipsa inteligenței emoționale se asociează, în același timp și cu o stimă de sine scăzută. Ca într-un cerc vicios, elevul cu stimă de sine scăzută, care nu știe să-și exprime emoțiile poate fi victima eșecului școlar. Pentru rezolvarea unei astfel de situații propun cadrelor didactice și părinților câteva activități care să stimuleaze dezvoltarea inteligenței emoționale.
Recunoașterea propriilor emoții: pentru a putea identifica ceea ce simt este necesar ca elevii să cunoască care sunt emoțiile de bază. O scurtă prezentare a emoțiilor însoțită de imagini poate facilita recunoașterea emoțiilor proprii, dar și recunoașterea emoțiilor celorlalți. Elevilor le pot fi prezentate, ulterior, diverse situații care implică apariția unor emoții. De exemplu ”Ce simt atunci când sunt scos la tablă?/ Ce simt atunci când iau nota 10?”/ Ce simt când prietenul meu cel mai bun se mută în alt oraș?”. Emoțiile sunt noțiuni abstracte, ele nu se văd, acesta fiind unul dintre motivele pentru care copiilor le este greu să le identifice. O soluție ar fi asocierea emoțiilor cu diverse părți ale corpului ”Ce simt atunci când sunt scos la tablă și unde simt acest lucru? Copii pot primi o planșă cu imaginea corpului si pot colora acea parte a corpului unde simt emoția.
Gestionarea propriilor emoții: după identificarea și localizarea în corp a emoțiilor în diverse situații sociale, pentru o bună dezvoltare a inteligenței emoționale, elevii trebuie să învețe cum să-și controleze aceste emoții. În acest sens comunicarea asertivă joacă un rol esențial. Gestionarea eficientă a emoțiilor nu înseamnă reprimarea lor. Avem dreptul să ne manifestăm în mod asertiv atât emoțiile pozitive, cât și emoțiile negative. Prin prezentarea unor situații, elevii sunt puși în fața unei alegeri. De exemplu ”Găsești scris pe banca ta că ești un tocilar. Ce simți? Cum reacționezi?„ Este important ca elevii să învețe să-și exprime emoțiile negative prin comunicare și nu prin violență: ”Sunt furios. E dreptul meu să fiu furios. Nu sunt de acord cu tine. Nu îmi place să îmi spui așa”. Este foarte important să nu minimizăm emoțiile pe care elevii le simt ”Hai că nu e mare lucru!”. Trebuie să le arătăm cu fiecare ocazie că este normal să aibă fel de fel de emoții, important este cum le controlează. O metaforă utilă pentru gestionarea furiei poate fi ”Modelul mâinii”. Această metaforă poate fi utilizată cu succes la preșcolari. Atunci când suntem furioși, la nivelul creierului au loc anumite procese care ne determină să reacționăm spontan și instinctiv, fără a mai filtra informațiile. Inhibarea acestor instincte, la adulți se produce în câteva secunde, la copii acest proces durează mai mult, de aceea, ei reacționează adesea violent. Acest proces poate fi reprezentat de o palma deschisă, în momentul în care ne calmăm, aceasta se va închide. Metafora îi va ajuta astfel pe copii să-și gestioneze furia.
Recunoașterea emoțiilor celor din jur: când un copil recunoaște ceea ce simte și exprimă acest lucru va fi pregătit să recunoască emoțiile celor din jur, dezvoltându-și empatia. Un exercițiu prin care putem ajuta copiii să recunoască emoțiile celor din jur poate fi intitulat ”Cum te-ai simți dacă ai fi în locul lor?”. Aici putem utiliza personaje din desenele animate preferate sau din filmele preferate, în funcție de vârsta copiilor. O altă metodă poate fi povestea terapeutică. Prin poveștile terapeutice copilul empatizează cu personajele. Un alt avantaj major al poveștilor terapeutice este posibilitatea de a le aplica la clasa, într-un timp relativ scurt. Povestea terapeutică poate fi citită de părinte sau cadru didactic, un rol esențial avându-l plasarea întrebărilor, la care copii trebuie să răspundă.
Gestionarea relațiilor cu cei din jur: recunoașterea emoțiilor celorlalți va ajuta copilul să relaționeaze corect cu cei din jur. ”Observ că stai încruntat, ești supărat?”, ”Observ că zâmbești, ești bucuros, nu-i așa?” sunt întrebări care ajută copilul să reacționeze adecvat situației.
Dezvoltarea inteligenței emoționale este dependentă de satisfacerea nevoilor psihologice ale copilului. Conform noilor teorii motivaționale, printre acestea se numără nevoia de conectare, nevoia de competență și nevoia de control. Nevoia de conectarea se referă la nevoia copilului de a fi iubit necondiționat. Iubirea necondiționată presupune transmiterea următoarului mesaj:”Te iubesc pe tine, ca persoană, indiferent de ceea ce faci. Atunci când sunt supărat, sunt supărat pe comportamentul tău, nu pe tine”. Un copil iubit și înteles de către părinți va fi un copil care va ști să empatizeze cu ceilalți. Nevoia de competență este nevoia de a demonstra că pot. Comportamentul supraprotectiv al unor părinți poate inhiba această nevoie și poate duce la scăderea stimei de sine. Este necesar să oferim copilului posibilitatea de a învața din propriile greșeli. Nevoia de control este nevoia de autonomie, dorința de a lua propriile decizii. Să oferim copilului libertatea de a avea propria opinie, cu stabilirea unor limite clare duce la responsabilizarea acestuia.
Luând totul în considerare, dezvoltarea inteligenței emoționale la copii este esențială. Printre beneficiile unui copil inteligent emoțional sunt: un copil care va ști să-și exprime și gestioneze emoțiile va fi un copil tolerant, flexibil care se va adapta ușor cerințelor. El va pune întrebări și nu va reacționa violent atunci când se va simți frustrat sau nedreptățit. Un copil inteligent emoțional știe să spună NU, este empatic, relaționează ușor cu ceillalți, nu judecă, nu caută perfecținea și are o stimă de sine ridicată.
Bibliografie
Roşca, Al. (1975). Psihologie generală. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică.
Urania Cremene. (2016). Seminar de Parenting-18 tehnici despre cum să crești un copil echilibrat și să te bucuri din plin de experiența de a fi părinte. Brașov.
Sursa imaginii: www.la-psiholog.ro640 × 538