DISCALCULIA - O dizabilitate uitată

Generaţie după generaţie, de-a lungul timpului, se confruntă cu o serie de deficienţe şi dizabilităţi care afectează cursul normal atât pe plan fizic cât şi psihic. Este datoria noastră în calitate de cadre didactice să ne dăm seama din ce motive anumiţi elevi nu reuşesc să atingă standardele impuse sau să îi ajutăm să se încadreze în sistemul normal de învăţământ.
Dar ce înseamnă aşa zisa normalitate, pentru ca să putem apoi să ne raportăm la ce diferă de aceasta. „Normalitatea este o noţiune relativă, variabilă de la un mediu social la altul şi în timp; este ceea ce se observă cel mai adesea într-o societate dată, la data cutare. Sunt considerate ca fiind normale acele persoane care au o dezvoltare medie şi manifestă capacităţi- de adaptare echilibrată la condiţiile mediului înconjurător, prin raportare la grupuri de aceeaşi vârstă şi cu acelaşi standard cultural. Din păcate în societatea de azi ne confruntăm cu tot mai multe tipuri de dizabilităţi care în noua accepțiune a OMS (2001, p. 217), „este un termen generic pentru afectări [anterior deficiențe], limitări ale activităţii [anterior dizabilități] şi restricţii de participare [anterior handicapuri], denotând aspectele negative ale interacţiunii dintre individ (care are o problemă de sănătate) şi factorii contextuali în care se regăseşte (factori de mediu şi personali)”
„Dizabilitatea de învățare afectează capacitatea creierului de a accepta, procesa, analiza sau acumula informații, de aceea este posibil ca persoanele afectate să nu poată acumula cunoștințe la fel de repede și de ușor ca celelalte. Există foarte multe tipuri de dizabilități de învățare. Unele din acestea pot afecta capacitatea de concentrare, în alte situații poate fi afectată capacitatea de a scrie, citi sau rezolva probleme de matematică.”
Una din dizabilităţile care conform studiilor afectează 3% - 6% din populaţie dar care este greşit interpretată este discalculia. Aceasta este deseori ignorată deoarece nu este recunoscută ca şi dizabilitate dar afectează mulţi copii, de acolo şi procentele mici de promovare la materia „matematică”. Discalculia "înglobează toate dificultățile care se referă la achiziția conceptului de număr, a calculului matematic, precum și a raționamentului matematic". Este "o tulburarea provenită din dificultatea specifică de învățare a calculului în stadiul elementar, independența de nivelul mintal, de metodele pedagogice folosite, de frecvența școlară și de tulburările afective”. Această dizabilitatea poate afecta simţul numerelor, efectuarea unor calcule simple matematice dar şi efectuarea raţionamentelor matematice de la cele simple până la cele complexe. Apare foarte rar singură, de obicei este însoţită de dislexie, disgrafie şi în anumite situaţii este asociată cu ADHD.
Pentru o definire corectă trebuie să subliniez ce NU este discalculia:
• „Nivelul său cognitiv( IQ) să fie normal;
• Performanţa sa şcolară să nu fie afectată de un mediu familial şi social defavorizant, de lipsa stimulării adecvate saz alte aspecte culturale (ex: necunoaşterea suficientă a limbii) sau chiar de simpla lipsa motivaţiei interne pentru a învăţa;
• Copilul să nu sufere de o afecţiune medicală, tulburare psihiatrică cu impact general asupra capacităţii sale de învăţare;
• Dificultăţile de învăţare să nu se datoreze unor deficienţe senzoriale (vizuale, auditive, motorii).”
În literatura de specialitate sunt menționate şase tipuri de discalculie:
1. „Discalculia verbală – constând în dificultăți de denumire a cantităților matematice, a numerelor, a termenilor, a simbolurilor și a relațiilor matematice
2. Discalculia practognostică – dificultăți în a enumera, a compara, a manipula cantitățile matematice simbolice;
3. Discalculia lexicală – dificultăți în citirea semnelor și simbolurilor matematice;
4. Discalculia grafică – deficiențe în scrierea semnelor și simbolurilor matematice;
5. Discalculia ideognostică – dificultăți în a face operații mentale și în a înțelege unele concepte matematice;
6. Discalculia operațională – dificultăți în execuția operațiilor metamatice, de calcul numeric, de rezolvare de exerciții și probleme, chiar dacă sunt însușiți anumiți algoritmi matematici.”
În calitate de cadru didactic pentru a evita o abordare greşită a elevului cu această deficienţă poţi observa următoarele dificultăţi:
• „Numărat – copiii cu discalculie reușesc să învețe să numere cuvintele, însă nu reușesc să numere înainte și înapoi, în special în grupuri de câte două sau trei.
• Calcule – nu reușesc să învețe și să rețină operațiile, iar chiar și atunci când reușesc să dea răspunsul corect sunt nesiguri. De asemenea, lipsindu-le gândirea matematică, chiar dacă știu că 5+3=8, nu realizează că 3+5=8, sau că 5+4=9.
• Numerele cu zerouri – nu relaționează cuvintele zece, o sută, o mie cu numeralele 10, 100, 1000.
• Măsuri – nu se descurcă cu banii, nu reușesc să spună ora și de obicei nu înțeleg nici concepte că viteză (km/h) sau temperatura.
• Orientare – nu au orientare în spațiu (nici noțiunile de dreapta și stânga), ceea ce duce la imposibilitatea de a urmă instrucțiuni sau de a se descurcă cu harta.
Copiii cu discalculie sunt cei mai vulnerabili atunci când profesorii aplică metode de predat interactive, deoarece orice întrebare de matematică, chiar și una simplă, adresată în public, va provoca inevitabil jenă și frustrare.”
Pentru că nu este o dizabilitate des întâlnită deseori este greu de recunoscut. Totodată suntem tributari unei mentalităţi şi ne este mai uşor să acuzăm decât să cercetăm adevărata cauză.
Deseori este dificil să faci diferenţa între lipsa interesului pentru matematică, dificultatea reală de învăţare a acesteia sau dizabilitatea intlectuală. Pentru a face această separare este nevoie de instrumente psihologice şi pedagogice. Discalculia nedepistată la timp poate conduce pe termen lung la excluderea socială a oricărui individ. „În România discalculia este tratată de cele mai multe ori împreună cu dislexia. Dacă pentru dificultăţile cu scrisul şi cititul a existat preocupare pentru găsirea unor modalităţi de evaluare a lor, chiar dacă nu transformată într-un pachet de instrumente standardizate pe populaţia românească care să fie folosite unitar la nivel naţional, în ceea ce priveşte discalculia s-au făcut doar timide încercări de iniţiere a unui proces de cercetare şi realizare a unor instrumente corespunzătoare de evaluare. Nici în ceea ce priveşte cunoşterea teoretică a discalculiei nu s-au realizat prea multe studii considerându-se probabil că şi fără cunoaşterea calculului se poate trăi existând calculatoare până şi la telefonul mobil. Din păcate ceea ce astăzi este tratat cu uşurinţă, mâine se poate transforma într-o armă împotriva ta. Cu cât lăsăm să se prolifereze mai mult necunoaşterea cât şi tratarea nediferenţiată a nivelului cunoştinţelor de matematică, amestecând dizabilitatea de învăţare a matematicii cu alte dizabilităţi dar şi cu lenea sau lipsa motivaţiei pentru învăţarea matematicii, cu atât vom întâlni tot mai mulţi indivizi care vor spune că distanţa de la Pământ la Lună este de un metru sau că timpul se măsoară în litri.”
În concluzie nici o dizabilitate nu trebuie ignorată sau considerată drept o situaţie minoră. Depistată la timp şi trată coresunzător îl va ajuta pe copilul care se confruntă cu asta să devină un adult normal sau cel puţin capabil să se descurce. Incapacitatea de a te încadra în şcoală, societate din cauza unei deficienţe, dizabilităţi va crea frustrări care vor duce doar spre situaţii negative. Este datoria noastră ca şi cadre didactice să le recunoaştem pentru ca apoi să ne putem raporta corect şi să fim de un real ajutor. Societatea cere şi impune indivizi adaptaţi din toate punctele de vedere, iar integrarea începe de la grădiniţă şi şcoală. Din această cauză este important să ştim cu ce ne confruntăm şi să ne facem datoria faţă de viitorii adulţi. Doaraşa putem să fim schimbarea de mâine.