Discursul distopic al lui George Orwell în relație cu postmodernismul

Discursul distopic al lui George Orwell în relație cu postmodernismul

Distopia nu este doar o „utopie inversată”, așa cum a fost adesea denumită, ci o categorie unică ce reflectă schimbările în imaginația socială a secolului XX. Spre deosebire de utopie, care este adesea rezultatul unei viziuni științifice asupra unei societăți perfecte, distopia are un scop critic, ridiculizând această viziune pentru accentul său pe valori funcționale și colective, în detrimentul umanismului și individualismului. (David Sisk, Transformations of Language in Modern Dystopias)
Deși Orwell nu face parte cronologic din epoca postmodernă, lucrările sale prezintă trăsături postmoderne distincte. Postmodernismul este caracterizat de o negare a ordinii clare și de un accent pe incertitudine și pluralism. Așa cum a afirmat Jean-Francois Lyotard, scriitorul postmodernist nu urmează reguli prestabilite și nu poate fi evaluat conform categoriilor familiare. Lucrările sale sunt evenimente care proiectează ceva ce urmează să se întâmple sau avertizează împotriva a ceva.
Atât Ferma Animalelor cât și O mie nouă sute optzeci și patru sunt scrise nu doar ca opere literare, ci ca lecții didactice. Ele sunt viziuni sumbre și riguroase care îi avertizează pe cititori asupra pericolelor puterii politice, doctrinelor libertății și pasivității sociale. De exemplu, în O mie nouă sute optzeci și patru familia este portretizată ca o extensie a Poliției Gândirii, fiecare individ fiind înconjurat de informatori care îi cunosc îndeaproape.
În Ferma Animalelor tema centrală este aceea că nici o revoluție care promite egalitate și democrație nu își poate atinge obiectivele, deoarece toate revoluțiile tind să creeze elite conducătoare care devin corupte din cauza setei de putere. Odată ajunse la putere prin teroare și manipularea limbajului, aceste elite distrug orice opoziție. Cartea subliniază că puterea înrobește atât pe cei care o dețin, cât și pe cei care se supun.
O mie nouă sute optzeci și patru explorează o lume distopică în care societatea este controlată complet de stat. Winston Smith, protagonistul, este prezentat ca fiind ultimul om care mai are amintiri și conștiință. El este singurul care are vise și căutări interioare, în contrast cu Julia, care este descrisă mai mult prin prisma atracției sexuale. Oceania, societatea din roman, este o dictatură totalitară care își exercită controlul prin intermediul torturii psihologice și fizice. Big Brother reprezintă un simbol al puterii absolute, iar individul poate fi ,,vaporizat” fără a îi rămâne vreo urmă de existență.
Orwell ridică o întrebare centrală: este această imagine de groază a viitorului departe de realitate? Ambele romane dezbat teme postmoderne, inclusiv pierderea identității umane și eroziunea sensului istoric. Linda Hutcheon afirmă că istoria nu este pierdută în ficțiunea postmodernă, ci este problematizată, ceea ce este valabil și pentru cele două romane ale lui Orwell, care sunt avertismente împotriva totalitarismului.
În centrul ambelor romane se află manipularea limbajului. În O mie nouă sute optzeci și patru, limba Newspeak este concepută pentru a limita capacitatea de a gândi liber. Termeni precum doublethink descriu capacitatea de a accepta simultan două adevăruri contradictorii. În mod similar, în Ferma Animalelor porcii folosesc retorica pentru a reinterpreta regulile în favoarea lor. În final, Orwell demonstrează cum puterea absolută poate fi menținută prin controlul limbii și rescrierea istoriei.
Simon Malpas subliniază importanța discursului în teoria modernă și postmodernă, care explică cum instituțiile și practicile sociale pot fi menținute sau demontate prin limbaj. În lucrările lui Orwell, puterea se manifestă nu doar prin forță fizică, ci prin dominația asupra limbajului. În ambele romane, Orwell arată cum limbajul poate deveni o armă prin care guvernul distorsionează realitatea pentru a-și asigura dominația.
Orwell folosește structura distopică pentru a scoate în evidență contradicțiile și paradoxurile inerente sistemelor totalitare. O mie nouă sute optzeci și patru și Ferma Animalelor prezintă societăți în care progresul tehnologic și social nu conduc la emancipare, ci la opresiune și control. Orwell folosește aceste imagini pentru a problematiza concepte moderne precum progresul și adevărul obiectiv. În O mie nouă sute optzeci și patru societatea Oceaniei este bazată pe un război perpetuu care justifică sărăcia și teroarea constantă. Războiul devine un mecanism de control social, care asigură că „Pacea este Război”, iar oamenii rămân sub dominația Big Brother. Acest război perpetuu, în care nici un stat nu poate distruge pe altul, reflectă o lume postmodernă în care limitele realității nu pot fi distinse.
Orwell reușește să creeze un sentiment de deznădejde totală, în care personajele trăiesc în mod natural în lumea distopică. Aceasta este o caracteristică a autorilor „Desperado”, conform Lidiei Vianu, care sugerează că distopia începe printr-o „defamiliarizare” a prezentului familiar și înfricoșător.
George Orwell, deși un scriitor dintr-o epocă anterioară postmodernismului, a creat opere care reflectă trăsături postmoderne importante, inclusiv critica narațiunilor grandioase, scepticismul față de adevărul obiectiv și manipularea limbajului ca instrument de control. Atât O mie nouă sute optzeci și patru cât și Ferma Animalelor avertizează asupra pericolelor totalitarismului, a manipulării lingvistice și a degradării umanității în fața puterii politice absolute.

Bibliografie:
1. Orwell, George. Nineteen Eighty-four. London: Penguin Books in association with Martin Secker &Warburg Ltd, 1990.
2. Orwell, George. Animal Farm. London: Penguin Books in association with Martin Secker &Warburg Ltd, 1987.
3. Vianu, Lidia. The Desperado Age. British Literature at the Start of the Third Millennium. http://www.e-scoala.ro/desperado/contents_the_desperado_age.html
4. Vianu, Lidia. British Desperadoes at the Turn of the Millennium. http://www.e-scoala.ro/desperado/table_of_contents.html
5. Selden R., Widdowson P., and Brooker P. A Reader’s Guide to Contemporary Literary Theory. 5th ed. Edinburgh Gate: Longman, 2005.
6. Lyotard, Jean-Francois. ”Note on the Meaning of ‘Post-’”. Postmodernism- A Reader. Ed. Thomas Docherty. Edinburgh Gate: Longman, 1993. pp 47-50
7. Hassan, lhab. ”Toward a Concept of Postmodernism.” Postmodernism- A Reader. Ed. Thomas Docherty. Edinburgh Gate: Longman,1993.pp 146-156
8. Jean Baudrillard. ”From 'Simulacra and Simulations.” Modernism/Postmodernism. Ed. Peter Brooker. New York: Longman, 1992.pp151-161
9. Gibson, Andrew. Towards a Postmodern Theory of Narrative.4th ed. Edinburgh: Edinburgh University Press, 1996.
10. McHale, Brian. Postmodernist Fiction. London and New York: Routledge, 2001.
11. Malpas, Simon. The Postmodern. London and New York: Routledge, 2005.
12. Connor, Steven. ” Postmodernism and literature.” The Cambridge Companion to Postmodernism. Ed. Steven Connor. New York: Cambridge University Press, 2004. pp 62-81
13. Sisk, David. Transformations of Language in Modern Dystopias. Westport, Connecticut and London: Greenwood Press, 1997.
14. Elbarbary, Samir. ” Language as Theme in Animal Farm”. Bloom’s Modern Critical Interpretations: George Orwell’s Animal Farm. New Edition. Ed. Harold Bloom. New York: Infobase Publishing, 2009. pp 35-44
15. Edgerly Firchow, Peter. ” George Orwell’s Dystopias: From Animal Farm to Nineteen Eighty-Four.” Bloom’s Modern Critical Interpretations: George Orwell’s Animal Farm. New Edition. Ed. Harold Bloom. New York: Infobase Publishing, 2009.pp 125-150
16. Brunsdale, Mitzi. Student Companion to to George Orwell. London: Greenwood Press, 2000
17. Rodden, John. ”Chapter six: Iraq, the Internet, and “the Big O” in 2003:A Centennial Report.” Every Intellectual’s Big Brother. George Orwell’s Literary Siblings. 1st ed. Austin: University of Texas Press, 2006. pp 113-144
18. Agathocleous, Tanya. George Orwell. Battling Big Brother. New York and Oxford: Oxford