Dovezi istorice despre Domnul Isus Hristos Mărturii care cer un verdict.

Primele mărturii despre El ne vin, culmea, tocmai de la autorii
antici recunoscuţi ca anticreștini și care cu siguranţă ar fi
demascat un fals întâmplat atât de aproape de perioada în care
trăiau ei.
Iosif Flaviu, cel mai cunoscut istoric evreu al primului secol,
scrie, în Antichităţi Iudaice, lucrare datată aproximativ în
anul 93 d. Chr.: „în vremea aceea a trăit Isus, un om
înţelept, dacă poate fi numit aievea om. (…) Chiar dacă
Pilatus, datorită acuzaţiilor aduse de fruntaşii poporului
nostru, l-a ţintuit pe cruce, n-au încetat să-l iubească cei ce
l-au îndrăgit de la început. Căci li s-a arătat a treia zi
iarăşi viu, aşa cum au prezis profeţii trimişi de Dumnezeu,
înfăptuind şi o mie de alte miracole. De atunci şi până azi
dăinuie poporul creştinilor, care îşi trage numele de la
dânsul.”

Tacit, senator roman, socotit unul dintre cei mai mari istorici
ai Antichităţii, scria în Anale: „… creștinii erau urâţi
de toată lumea. Hristos, de la care aceștia își luaseră numele,
fusese osândit pe vremea împăratului Tiberius de către
procuratorul Pontius Pilat.”

Pliniu cel Tânăr, consul roman și prieten al împăratului
Traian, îi scria acestuia în anul 110 d. Chr, în scrisoarea 97,
despre felul în care a procedat cu creștinii din Bitinia: „Celor
care se lepădau că sunt – sau au fost creștini – (…) și
dacă pe lângă aceasta au hulit pe Hristos, am socotit că pot să
le dau drumul.”

Putem adăuga referirile făcute de Mara Bar-Serapion sau de
Serenius Granianus, proconsul al Asiei în vremea împăratului
Adrian sau cele aparţinându-i lui Lucian de Samosata, toate cu
trimitere directă sau indirectă la Isus Hristos.

Un alt set important de mărturii este cel al scriitorilor
creștini din primele secole, numiţi adesea părinţi
postapostolici și apologeţi, care au considerat că elita
Imperiului Roman și, în special, cezarul trebuiau să știe
adevărul despre credinţa creștină și să oprească persecuţia
împotriva acesteia. E greu de crezut că cineva ar îndrăzni să
compună un astfel de document, adresat celui mai înalt for politic
al vremii într-o chestiune de viaţă și de moarte, povestind
lucruri închipuite și inventând evenimente pe care apoi să le
pretindă drept fapte autentice, petrecute destul de recent și
într-o zonă cunoscută.

În argumentaţia lor, mulţi citează surse istorice credibile
ale vremii, care consemnau evenimente din viaţa lui Isus și care
întăreau cele afirmate de ei. Policarp, Clement din Roma,
Ignaţiu, Irineu, Tertulian, Origen şi Eusebiu vorbesc cu înfocare
și cu riscul pierderii vieţii despre Isus Hristos și misiunea Sa,
în auzul unei lumi cu totul ostile. Era, se pare, singurul domeniu
în care evreii și romanii erau uniţi – persecuţia
creștinilor. Și, cu toate acestea, nimeni nu i-a învinuit pe
creştini că sunt gata să fie martirizaţi pentru cineva care nu a
existat niciodată.

Descoperirile arheologice moderne confirmă locurile și
evenimentele prezentate în Noul Testament. Printre ele se numără
mormântul lui Caiafa, descoperit în anul 1990, osuarul lui Iacov,
descoperit în 2002, pe care apare numele lui Iacov – „fiul lui
Iosif, fratele lui Isus” – sau sinagoga lui Teodotus, din
apropierea izvorului Ghihon, care pare să îl amintească pe Simon
din Cirene. Pe lângă acestea, descoperirea nenumăratelor ruine
ale vechilor orașe iudaice din vremea lui Isus Hristos, chiar dacă
nu au trimiteri la numele Lui, dovedesc că descrierile din
Evanghelii ale locurilor și vremurilor respective sunt corecte și
exacte. În ciuda controverselor din jurul unora dintre ele,
descoperirile enumerate mai sus, luate împreună, sunt un argument
ce nu poate fi negat în legătură cu istoricitatea scrierilor
creștine.

Josh McDowell afirma însă că „a-L cunoaște pe Isus din
istorie înseamnă a-L cunoaște pe Isus de departe. Înseamnă mai
degrabă a cunoaște doar despre El, nu a-L cunoaște cu adevărat
pe El. Dar relatarea istorică a vieţii Lui revelează că El a
dorit fierbinte ca întreaga omenire să-L poată cunoaște
personal.”

După o viaţă întreagă devotată studiului arheologiei,
după sute și mii de mărturii descoperite, William Albright
declara: „Avem nevoie de o reînviorare a credinţei în Dumnezeul
teofaniei glorioase de la Muntele Sinai, în Dumnezeul viziunii lui
Ilie de la Horeb, în Dumnezeul iudeilor exilaţi în Babilonia, în
Dumnezeul agoniei din Ghetsemani.” Un Dumnezeu însă pe care ori
Îl accepţi așa cum este, ori Îl refuzi. În privinţa aceasta nu
există cale de mijloc. De aceea cunoașterea Lui rămâne singura
opţiune viabilă. Și singura care merită!
Bibliografie:
http://www.calauzaortodoxa.ro/calauza/credibilitatea-sfintei-scripturi/

http://www.gotquestions.org/Romana/existat-Iisus.html

http://en.wikipedia.org/wiki/Historicity_of_Jesus

http://en.wikipedia.org/wiki/Christian_biblical_canons

http://www.allaboutjesuschrist.org/historical-and-scientific-proof-of-jesus-faq.htm

http://www.ccel.org/j/josephus/works/ant-18.htm

http://www.bibletruths.net/archives/btar217.htm