Educația muzicală în dezvoltarea intelectuală a elevului cu aptitudini muzicale

Educația muzicală în dezvoltarea intelectuală a
elevului cu aptitudini muzicale

Prof. Pali Ionela- Liceul de Arte Oradea
Argument
Reforma învățământului muzical trebuie să înceapă de la
profesori, cu profesori, deoarece ei sunt cheia reformei, iar
școala este a elevilor, pentru elevi, spunea inspectorul general al
învățământului cu profil artistic din cadrul ministerului
educației, Lucia Crinela Gorgăneanu-Meteșan.
De altfel și Octav Cristescu spunea că o muncă echilibrată,
hotărâtă, neîntreruptă, făcută cu plăcere și pasiune, duce
sigur spre izbândă.
Să cânte poate oricine, dar să tălmăcească artistic ceea
ce însuflețește cântul, numai unii o pot, susținea Maxim
Gorki. Publicul nu are nevoie de mașini cântătoare, ci de oameni
vii, de cântăreți pătrunși de gândire, voință, sentiment, de
toate acele lucruri care caracterizează viața. În această
lucrare doresc să prezint câțiva factori prin care se ajunge, ca
un elev, pasionat de arta cântului, cu aptitudini muzicale, care
studiază într-un sistem instituționalizat vocațional, să
devină un interpret desăvârșit, sau de ce nu un bun pedagog, la
rândul său. Interpretul prin activitatea lui are un rol puternic
și îndeplinește o înaltă misiune social-culturală. El este un
element de seamă în societate, adevărat educator și
îndrumător, reprezentând, identificându-se cu arta căreia îi
dă glas.

1. EDUCATIBILITATEA SI IMPORTANȚA EI ÎN CÂNTUL VOCAL
FACTORII: Ereditatea, mediul, educația
EREDITATEA: Dezvoltarea psihologică a ființei umane este o
rezultantă a interacțiunii mai multor factori. Cei interni,
ereditatea, cu cei externi, mediul si educația. Ponderea lor fiind
diferită de la un individ la altul. Ereditatea se referă la
elementele care sunt transmise de la antecesori la succesori sub
forma codului genetic. Ea oferă mai degrabă predispoziții și
potențialități. Aceste potențialități pe care ereditatea ni le
oferă pot rămâne în fază de latență pe parcursul vieții în
lipsa unui factor activator sau se pot manifesta efectiv. Într-o
măsură însemnată, ereditatea antrenează și aptitudinile, un
rol important în acest caz îi revine și factorului activator.
S-au realizat studii asupra moștenirii apitudinilor de-a lungul
generațiilor.De exemplu în familia lui Bach, din 57 de membrii a 5
generații, au apărut 15 compozitori remarcabili. J.S.Bach a avut
20 de copii, dintre care 10 au fost dotați muzical.
MEDIUL:Cosmovici 1998, arată că acțiunea mediului este
multiplă. Directă referindu-se la alimentație și climă, și
indirectă, nivelul de trai, grad de cultură, civilizație. Mediul
este catalogat in mediu intern, intrauterin și extern, fizic și
social. În dezvoltarea simțului muzical și cultivarea lui, un
factor deosebit de important este condiția socioafectivă,
sociocomunicativă, socioculturală, socioprofesională. Mediul în
care trăiește copilul, familia, educația pe care o primește,
cultivarea gusturilor muzicale spre care este canalizat.
În concluzie mediul este principalul factor ce stimulează
potențialul oferi de ereditate, el poate acorda o șansă
dezvoltării cu condiția să nu fie unul ostil, ci unul favorabil.
EDUCAȚIA : Educația are ca scop final, ființa umană
independentă in raport cu propriul său destin, propria sa
personalitate. Educația este activitatea sistematică pe care
adulții o desfășoară asupra copiilor și adolescenților, din
dorința de a-i pregăti penru viață, într-un mediu determinat
spunea Planchard, 1976.
Educația se împarte in trei tipuri:
- Educația formală, cea primită în școală
- Educația informală în care individul primeșe educația în mod
independent, prin experiența de viață, se extinde pe perioada
întregii vieți.
- Educația nonformală se dobândește în afara instituțiilor de
învățământ prin influența mediului familial, al anurajului,
și vizează atât copiii, cât și adulții.
În studierea, aprofundarea si cultivarea cântului vocal sunt
importante toate formele de educație.

2. ROLUL PROFESORULUI MANAGER ÎN DESCOPERIREA TALENTULUI ELEVILOR
Școala, cea mai mare instituție națională, menită să
instuiască și să educe generațiile succesive, nu poate exista
fără cadre didactice cu o largă deschidere culturală, fără
profesori competenți, stăpâniți de harul și pasiunea dăruirii,
puse-n slujba culturii si civilizației.
Profesorii trebuie să fie conștienți că activitatea
educativă e grea și dificilă, dar nobilă și că rezultatele ei
nu apar imediat, ci în timp, și de aceea este nevoie de răbdare
și încredere în forța educației. Oricât de bun ar fi
specialistul în domeniul său, dacă nu este dublat de omul de
cultură cu anumite calități didactice, nu va avea putere de
convingere, și nici nu va beneficia de audiență. Familia,
școala, instituțiile extracurriculare sunt cei mai importanți
factori în ordinea implicării în actul educațional. Fiecare om
este în anumie contexte, un educator, însă profesorul este un
educator de profesie, care se cultivă, se formează și formează
prin competența sa, promoții întregi de elevi. În societatea
actuală, menirea cadrului didactic este să îndeplinească
calitățile unui bun manager la nivelul clasei, a grupei pe care o
are în răspundere.
Managerul este un om care își asumă răspunderea orientării
obiectivelor unei unități, în vederea obținerii celor mai bune
rezultatea cu putință. Îndeplinirea cu succes a sarcinilor
manageriale înseamnă o serie de cunoștințe indispensabile, un
simț specific al răspunderii, o funcție obiectivă determinată,
menită să îndeplinească anumite sarcini, într-un mediu specific
de cultură și de civilizație.
Definind profesia ca o vocație în vederea căreia s-au acumulat
cunoștințe, există aptitudini și atitudini folosite pentru a
sfătui și îndruma pe ceilalți. Emil Mihuleac spune ca
managmentul este o profesie, pentru că necesită o pregătire și
constă în obținerea unor rezultate prin eforturile unui colectiv
și prin perfecționarea profesională a membrilor acestuia.
Dascălul prin trecerea de la răspundere la responsabilitate,
conturează autentica datorie a profesiei didactice, aceea care
oferă libertatea responsabilității, mai ales în cadrul
permisiunilor nonobligatorii. Aceste acțiuni permise, dar care nu
sunt obligatorii, rămân la libera alegere a fiecărui cadru
didactic